Echipa „Batem palma?” pleacă în căutarea concurenților primului sezon
Formatul internațional care poate aduce câștiguri impresionante unui concurent dacă răspunde la o întrebare simplă ajunge în România anul acesta.
Emisiunea „Batem palma?” are la bază formatul internațional ”Deal or no deal”, în cadrul căruia în fiecare ediție, câte un concurent își propune să descopere și să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând toate cutiile misterioase aflate în joc. Cine va avea intuiția corectă și va pleca acasă cu premii mari sau cine va păstra doar cutiile cu sume mai mici, vom afla curând doar pe PRO TV.
Înscrierile sunt în toi, iar toți cei care au peste 18 ani și sunt deciși să își încerce norocul mai au timp să completeze formularul disponibil pe site.
În această săptămână, echipa de producție va porni prin România, iar prima oprire este la Craiova, pe 23 iulie, la Emma Est Hotel.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
”Sunt foarte încântată că în această vară echipa Batem Palma? va porni prin România pentru a-i căuta pe acei concurenți curajoși care vor să-și testeze intuiția într-un joc amuzant și plin de neprevăzut. Cred că mulți s-au gândit cum ar fi să câștige bani dacă ar răspunde la o întrebare… aparent simplă: Batem Palma? Ei bine, acum e șansa lor! Pornim prin țară și începem din Craiova, așa că toți cei care vor să ne cunoască și să facă primul pas spre participarea în emisiune, se pot înscrie pe site. Noi abia așteptăm să-i vedem”, declară Daniela Preda, Producătorul Executiv al emisiunii.
Înscrierile se pot face pe site-ul protv.ro. Nu ratați șansa de a câștiga o avere, în timp ce vă distrați și după ce decideți dacă… bateți palma?
Sursa foto: Pro TV
Citește și: