Homepage  / Seriale / Seriale coreene

Începe „Legendele palatului: Kim Suro, regele de fier”

Începe „Legendele palatului: Kim Suro, regele de fier”

de Redactia Tvmania

TVR 1 continuă seria producțiilor coreene, care au adus o mare parte din publicul român în fața televizoarelor. Impresionați de poveștile istorice care fac parte din trecutul Coreei, dar și de decor și costume, telespectatorii pot continua să urmărească, de la aceeași oră- 18.25- serialul „Legendele Palatului”.

Cel mai nou titlu coreean difuzat de postul public este „Kim Suro, regele de fier”. Serialul este format din 64 de episoade, care se vor termina spre finalul lunii iulie.

De luni până vineri, de la 18.25, respectiv 19.05, telespectatorii vor afla povestea regelui Kim Suro, întemeietorul unui regat foarte puternic, pe nume Gaya.

Istoria dinastiei Gaya a fost descoperită abia după 1970. Se crede că o treime din populația coreeană se trage din dinastia Gaya, însă este pentru prima oară când această legendă a fost transpusă într-o peliculă pentru micul ecran.

Despre regele Kim Suro s-a aflat că a cucerit o lume întreagă prin spiritul său liber și clarvăzător. Mai mult, legendele spun că a reușit chiar să îmblânzească inimile dușmanilor.

Fiecare serial coreean este bazat pe un element din cultura țării. „Doctorul Hur Jun” s-a centrat pe medicină, „Giuvaerul palatului” a impresionat prin mâncărurile deosebite prezentate, „Furtună la palat” – prin atenţia pentru artă, iar „Concubina regelui” a avut în centru muzica. „Legendele palatului: Kim Suro” spune povestea celui care a unificat 12 țări mici, un destin care a marcat generații întregi.

Serialul începe mâine, pe 8 iunie, și se va difuza în calupuri de două episoade, de luni până vineri.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton