Homepage  / Televiziune

Începe noul sezon „iLikeIT”. Ce a pregătit Buhnici pentru ediția de sâmbătă

Începe noul sezon „iLikeIT”. Ce a pregătit Buhnici pentru ediția de sâmbătă

de Redactia Tvmania

Emisiunea „iLikeIT” revine la Pro TV sâmbătă, 18 februarie, de la ora 10:00. În primele ediții ale sezonului opt, George Buhnici va aborda subiecte precum realitatea virtuală, realitatea augmentată, inteligenţa artificială, maşinile autonome și casele inteligente.

Noul sezon „iLikeIT” începe sâmbătă. Ce a pregătit George Buhnici pentru prima ediție

Chiar de la prima ediţie iLikeIT, telespectatorii vor putea vedea cât de avansată este tehnologia de la bordul vehiculelor inteligente. Maşinile viitorului adună kilometru după kilometru sub pălăria testelor. Au acoperit câteva sute de milioane, pe şosele, și miliarde bune în lumea virtuală. Echivalentul a 300 de ani de condus pentru întreaga omenire.

Pe unde s-a mai plimbat Buhnici

George Buhnici şi Marian Andrei au fost în Statele Unite ale Americii, în Las Vegas, pentru Consumer Electronics Show şi aduc noutăţi despre o lume fascinantă. Cel mai mare târg de tehnologie a ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 50 și ne permite să aruncăm o privire în viitor. A adunat mai bine de 3.800 de expozanţi, 600 de start-up-uri şi nu mai puţin de 175.000 de profesionişti din industrie.

Echipa „iLikeIT” a trecut şi prin Silicon Valley, California. De aici s-au ridicat companiile Apple şi Intel, au scris istorie Google şi Facebook, Tesla şi eBay. Mii de români lucrează, în acest moment, la companiile cu sedii aici.  Studenţi de top, cercetători, doctori, unii dintre ei ajung să fie recrutaţi de companii-gigant sau chiar de către statul american. Alţii, în schimb, îşi pun la bătaie isteţimea şi  curajul construind… de la zero.  

Nici în acest sezon, George şi Marian nu vor sta departe de cele mai tari gadgeturi de pe piaţă. Aşteptaţi-vă, aşadar, la teste live şi provocări-surpriză pentru telefoane, laptopuri, drone sau sisteme audio cu dotări de top.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și: George Buhnici are un telefon care face de toate. Doar omletă, nu

George Buhnici prezintă, pe 8 martie, maşinile viitorului

Buhnici dă din „casă”: Busu e înnebunit după jocuri!

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton