În anii ’70, un tânăr agent FBI este trimis să rezolve un caz într-o rezervaţie indiană. Pe tânăr îl cheamă Ray Levoi (Val Kilmer) şi este pe jumătate indian, lucru care nu-i face însă deloc plăcere, căci îi aminteşte de tatăl său indian, alcoolic şi ratat. Odată ajuns în rezervaţie, Ray  începe să caute adevărul şi descoperă un complot al poliţiei locale împotriva activiştilor din rezervaţie. Ajutat de un şerif indian (Graham Greene) şi de un bătrân înţelept, eroul nostru, care nu ştie nimic despre poporul său, îşi redescoperă rădăcinile, îşi acceptă moştenirea spirituală şi se implică în lupta alor săi. Principalul rol negativ este interpretat de San Shepard, iar o altă garanţie a calităţii filmului este faptul că producător a fost Robert De Niro.  Filmările au fost făcute în rezervaţia Pine Ridge din Dakota de Sud, regizorul Apted fiind primul care a primit această permisiune datorită acurateţii unui documentar realizat de el despre indienii Sioux.

Urmărește-ne pe Google News