Homepage  / Ultimul număr

Inna rupe topurile şi frontierele

Inna rupe topurile şi frontierele

de Redactia Tvmania

La doar 23 de ani, Inna a reuşit performanţa de a se clasa pe primul loc în topul american Billboard Hot Dance Airplay. Ea nu se opreşte aici, în curând va lansa single-ul „10 Minutes”.

Din august 2008 (momentul debutului cu piesa „Hot”), Inna şi-a conturat o carieră solidă reuşind să reediteze succesul piesei care a consacrat-o. Astfel, melodiile „Love”, „Deja vu” (feat. Bob Taylor) şi „Amazing” au cucerit poziţii fruntaşe în topurile radiourilor din România şi au ajutat-o să se afirme la nivel european, în ţări precum Rusia, Polonia, Spania, Grecia şi Bulgaria. Mai mult, la începutul lunii ianuarie, Inna a aflat că Piesa „Hot” a reuşit să-i cucerească şi pe americani. Cântecul s-a clasat pe locul întâi în topul Billboard Hot Dance Airplay, clasament realizat în funcţie de difuzările la radiourile din SUA. Inna ne-a spus că piesa ei a ajuns în acest top pe poziţia fruntaşă, deoarece: „Casa de discuri Roton a semnat în primăvara trecută pentru piesa „Hot” cu o casă de discuri din SUA (N.r. Ultra Records) şi de atunci a început campania de promovare. „Hot” a fost preluată de radiourile din State şi aşa a ajuns No.1 în Billboard Hot Dance Airplay. Acest lucru reprezintă cel mai important moment din viaţa mea din punct de vedere profesional”.

Pentru a cuceri piaţa muzicală din afară, Inna (pe numele ei adevărat Elena Alexandra Apostoleanu) a ales să-şi lanseze albumul de debut, „Hot”, în Polonia şi Rusia (anul trecut). În câteva săptămâni, ea îl va lansa şi în România, alături de un single nou, „10 Minutes”, un featuring cu băieţii de la Play & Win, compozitorii pieselor ei. „Avem în vedere şi realizarea unei lansări oficiale, însă vreau să fie ceva spectaculos”, ne-a zis Inna. Tot în 2009, ea a primit în Spania un Disc de Platină pentru peste 40.000 de descărcări ale piesei „Hot” şi a fost desemnată Best Romanian Act la premiile MTV.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton