Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Întâlnirea gravidelor: Adela Popescu și Cristina Cioran, împreună la tv. Imaginea care a făcut furori

Întâlnirea gravidelor: Adela Popescu și Cristina Cioran, împreună la tv. Imaginea care a făcut furori

de Redactia Tvmania

Adela Popescu și Cristina Cioran, însărcinate în 8, respectiv 6 luni, și-au dat întâlnire în platoul de la „Vorbește lumea”. În emisiunea de la Pro TV, cele două s-au fotografiat una în fața celeilalte, burtică în burtică, iar imaginea a făcut furori în mediul online.

Cele două gravide erau, cum este și normal, mândre de burticile lor, fiecare numărând zilele până când își vor strânge la piept bebelușii, scrie okmagazine.ro. Dacă Adela Popescu este deja la a treia sarcină, iar emoțiile ar trebui să fie mai ușor de ținut în frâu, nu același lucru se poate spune și despre Cristina Cioran, care așteaptă primul ei copil.

În interviul de la „Vorbește lumea”, Cove a aflat atât de la Adela, fosta lui colegă de platou, cât și de la Cristina Cioran, care sunt emoțiile trăite de fiecare înainte de marea întâlnire cu bebelușii. 

“Mi se pare incredibil şi mişcă tot timpul. Crede-mă. Nu ştiu ce urmează de acum, îmi spunea Adela mai devreme că de acum începe distracţia, dar dacă distracţia ar fi numai cum e acum în trimestrul 2… mai vreau! (…)

Dacă în primele luni am fost atât de stresată şi îmi era rău, îmi era frică să şi respir sau să râd prea tare, acum nu am nicio treabă”, a spus Cristina Cioran în direct la tv, la „Vorbește lumea”.

Sursa foto: captură tv

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton