Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Inter – Bayern, reeditarea finalei UCL din 2010

de Redactia Tvmania

La mai puţin de un an de la finala sezonului trecut al Ligii Campionilor, Inter Milano şi Bayern München se află din nou faţă în faţă, de data aceasta în optimile competiţiei. Meciul va fi difuzat diseară, de la 21.45, pe TVR 1.

În primăvara trecută, cele două goluri marcate de Diego Milito au fost suficiente pentru a asigura triumful milanezilor în competiţia-regină. Şi internaţionalul român Cristi Chivu a jucat în acea finală, într-o perioadă în care Inter era atrenată de José Mourinho. Cel din urmă a părăsit capitala Lombardiei pentru Real Madrid, în această vară.

Acesta va fi primul meci al brazilianului Leonardo la cârma echipei, după ce primul înlocuitor al lui Mourinho, Rafa Benitez, a plecat de la Inter Milano în decembrie.

Milito va lipsi

Din partea lor, bavarezii vor încercă să răzbune înfrângerea de anul trecut şi au un mic ascendent moral: Bayern a câştigat ultimele sale două deplasări la Inter. Pe de altă parte, nemţii s-au prezentat sub aşteptări în finala de anul trecut, care le-a asigurat milanezilor prima lor Ligă a Campionilor din ultimii 45 de ani.

Diego Milito, autorul dublei din ultima finală, va absenta din cauza unei probleme la coapsă, dar liderul apărării interiste, Lúcio, a revenit după acelaşi tip de accidentare. Şi acesta, şi Cristian Chivu se află la un cartonaş galben distanţă de o suspendare pentru un meci.

De la Bayern, singurul absent va fi acelaşi Ivica Olić, indisponibil de ceva timp, însă golgeterul Mario Gomez şi-a revenit în urma unei accidentări la gleznă şi va juca.

În cealaltă partidă a serii, Olympique Marseille, campioana Franţei, va primi pe teren propriu replica celor de la Manchester United, într-un meci transmis de la 21.45 de Dolce Sport.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te