Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

INTERVIU ALTFEL. Cătălin Oprişan: „N-am mai fost la film de milenii”

de Redactia Tvmania

La matinalul Antenei 1 „’Neatza cu Răzvan și Dani”, Cătălin Oprişan este responasibil cu buna dispoziţie comentând tot felul de videoclipuri trăsnite. Iar în timpul liber nu se dezice, rămâne la fel de jovial şi plin de umor. Aşa că trebuie să aflaţi care este ultima glumă pe care a auzit-o şi pe care ne-a spus-o şi nouă.

 

Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este… „N-am mai fost la film de milenii. Mă sperie luptele fier pe fier, roboții, mașinile zburătoare. Am rămas cu „Ben Hur”, cu „Forrest Gump”. Dacă nu se mai fac dintr-astea, nu mai ajung la cinema. Deci mă pot bucura că nu am dat banii pe bilet degeaba”.

Săptămâna asta te-a uimit la TV… „ José María Giménez, jucătorul Naționalei Uruguayului. Echipa sa pierdea cu 2-0 contra Franței, în sferturile Campionatului Mondial din Rusia. Mai erau câteva minute, stătea în zid, la o lovitură liberă, și plângea, de ciudă, că nu mai are timp de egalare, scorul fiind 2-0. Jucătorii plâng la vestiare, la conferințele de presă, la zona mixtă, dar în timpul meciului, mai rar. Asta spune multe”.

Ultima emisiune TV la care ai nimerit zappând şi te-a prins imediat a fost… „O emisiune a TVR-ului, nu i-am reținut numele, ceva de genul “La un pas de România”. Era cu o oră înainte de un meci de fotbal de la Cupa Mondială, iar omul de acolo lăuda un hotel de patru stele, cu ce dotări extra are, cu ce tare e stabilimentul. În 2018…”.

Cel mai trăsnit personaj TV al momentului ţi se pare… „James Corden, pentru tot ceea ce face, plecând de la idee, până la realizare”.

Cel mai recent ai dat search pe Google la… „Doamna președintă a Croației – doamna Kolinda! Mi s-a părut o tipă senzațională! Și la trup, și la suflet!”.

Plăcerea ta vinovată la TV este… „Cola. Lipită de telecomandă”.

Cel mai interesant aspect al job-ului tău este… „Că pot căuta. Că pot scormoni. Că pot găsi. Că pot afla. Că pot transmite”.

Cel mai mult îl respecţi în TV pe… „Dacă spun Răzvan și Dani, pentru că de 12 ani o țin, zilnic, în „live”-uri, veți spune că e obligație de muncă. Așa că voi spune Vlăduț, pentru că de o duzină de ani n-a repetat nicio rețetă! Niciuna!”.

Gadgetul la care nu poţi renunţa este… „Prăjiturile și micii”.

Din primul tău salariu, ţi-ai cumpărat… „Un ceas de mână „Pobeda”, cu un hocheist desenat pe cadran. Aveam 10 ani, jucasem în „De joi până duminică”, teatru TV de Rodica Padina, și primisem 1.000 de lei. Se petrecea prin 1986”.

Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, ai fi… „Profesor de înot. Ca să mă învăț pe mine, apoi pe ceilalți”.

Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi? „Post mortem. 1. Amza Pellea. 2. Toma Caragiu. 3. Gigi Dinică”.

Ultima glumă bună pe care ai auzit-o este… „Cumpărător: „Vânăta asta e modificată genetic?”. Vânzător: „Dar de ce întrebați?”. Vânăta: „Chiar așa, de ce întrebați?”.

Când chiuleai, pierdeai vremea în… „Cișmigiu, la debarcader. Dădeam bărci. Lăsai șpagă, primeai rame ușoare. Dacă erai chitră, trăgeai de-ți venea rău până sub pod”.

În şcoală, mergeai des la olimpiada de… „Română (faza pe București, 1993, faza națională, 1994)”.

Profesorul tău preferat a fost… „Doamna Bucan, din liceu, profesoara de română”.

Părinţii tăi nu ştiu nici acum că în copilărie ai… „Fugit de la lecțiile de dans modern, unde fusesem dus abuziv”.

Porecla ta în adolescenţă era… „”Alifie”, pentru că eram alb precum brânza”.

Locul tău preferat din Bucureşti este… „Parcul „Venus” (n.r. – Cunoscut anterior ca Parcul Operei), pentru că… „aici, pe stadionul cu același nume, s-au dat cele mai frumoase meciuri de la noi. Pentru că e un loc încărcat de istorie, pe lângă care trecem fără să știm ce și cum. Pentru că mai păstrează miros de parfum interbelic, cea mai frumoasă perioadă din istoria noastră”.

Când ai râs ultima oară şi la ce? „Tot timpul. Pentru că cea mai irosită dintre toate zilele noastre este cea în care n-am râs”.

Cel mai frumos răsărit de soare l-ai prins în… „Turcia, la Belek. Pentru că știu să facă turism, turcii au vorbit și cu Ra să iasă cum trebuie din mare”.

Ce te ţine treaz noaptea? „Vecinii care beau bere, pe capota mașinii, în spatele blocului, băieții care adună peturi din tomberoane, mirosul de la groapa de gunoi de la Rudeni și o privighetoare care cântă începând cu ora 23.00, noapte de noapte”.

Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii ai… „Juca la pariuri sportive, pentru înmulțire”.

Ultimul lucru spontan pe care l-ai făcut a fost… „Să joc baschet. La peste “suta” (de kilograme) și la genunchi și glezne paradite, cred că a fost cea mai mare provocare din ultima perioadă”.

Eşti cel mai mândru de… „Faptul că sâmbăta, în piață, la Veteranilor, oamenii spun: „Uite-l, bă, pe ăla de la „’Neatza” de ne face să râdem!”.

Viaţa e prea scurtă ca să nu… „Viața e frumoasă, dar merită trăită” (Gică „Regele” Hagi)”.

Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este… „„ După douăzeci de ani” de Alexandre Dumas. O carte despre cea mai frumoasă prietenie din toate timpurile”.

 

CV Altfel

Cătălin a lucrat în trecut ca jurnalist sportiv la B1 TV, GSP TV şi Prima.

S-a alăturat echipei matinalului „’Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1 în septembrie 2012.

Vorbeşte fluent spaniola, fiind absolvent al liceului bilingv „Miguel de Cervantes” din București.

Are un băiat de care este mândru, Edi.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te