Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Minionii din "Despicable Me" sunt fraţi cu Scrat

de Redactia Tvmania

Chris Meledandri este fondatorul şi directorul executiv al Illumination Entertainment, companie care colaborează cu Universal Pictures. În trecut Chris a fost fondator al diviziei de animaţie a 20th Century Fox, unde a lucrat la producţii ca “Ice Age”, “Alvin and the Chipmunks” sau “Dr. Seuss’ Horton Hears a Who”.

Meledandri a acordat un interviu despre încântătoarea peliculă “Sunt un mic ticălos” (Despicable Me) care a fost lansată în cinematografele româneşti în august 2010 şi continuă să ocupe o poziţie înaltă în  topul preferinţelor în materie de animaţie.

.

Cum ai creat minionii?

Modul în care am creat minionii a fost foarte similar cu modul în care a apărut Scrat (veveriţa) în primul film “Ice Age”, ceea ce e puţin ironic pentru că ambele nu sunt personaje care au fost de la început acolo şi sunt în totalitate rezultatul imaginaţiei.

Ele nu sunt personaje pe care să le dezbaţi, să le descrii sau să dezvolţi idei asupra lor. Acestea pur şi simplu apar din neant şi îşi caută poziţia în peliculă la fel cum a produs Chris Wedge “vocea” lui Scrat.

În cazul filmului “Sunt un mic ticălos”, regizorul Pierre Coffin a simţit că dacă personajul principal Gru va trebui să fure luna, va avea nevoie de ajutor. Avea nevoie de o mică armată sau de o echipă şi el, împreună cu art directorul Eric Guillon, au creat aceste mici creature galbene. Pierre s-a ocupat cel mai mult de vocile lor. La fel ca Scrat, acestea sunt personaje non-verbale din punctul de vedere al limbilor cunoscute.

.

Par să fie foarte populari în rândul publicului, nu-i aşa?

Sunt nişte personaje atât de ofertante pentru că prind la orice categorie de vârstă. Chiar dacă ai zece sau şaizeci de ani nu contează: te captivează şi te fac să râzi.

.

Cum aţi ales accentul cu care vorbeşte Steve Carell (interpretul lui Gru)?

Steve Carell l-a ales singur. Având atât de mulţi răufăcători printre personajele din toate timpurile, când te gândeşti la acest tip de personaj, te gândeşti mai întâi la vocea lui şi apoi la chip. Steve Carell a avut un instinct pe care l-a urmat în privinţa lui Gru, am vorbit despre asta şi aşa a apărut. Nu era niciun accent prevăzut în script, e totul creaţia lui Steve.

.

Eşti de acord că această peliculă este mai degreabă realizată în stil european? Se întâmplă asta din cauză că a fost produsă în Franţa?

“Ice Age 2” a avut un succes incredibil în State, dar în afara continentului american a explodat pur şi simplu şi a doborât orice record. Toată lumea se întreba cum s-a petrecut asta şi ce a făcut ca acest film sa fie atât de bine primit în afata Statelor Unite. Din punctul meu de vedere, are de-a face cu procesul creativ. A fost prima dată când am folosit un regizor care nu avea limba engleză ca limbă maternă. Era brazilian. Când te confrunţi cu genul acesta de situaţie, soluţia este una vizuală, ceea ce este de fapt şi baza oricărei animaţii. Având asta în minte, când am fondat noua companie (Illumination Entertainment) am vrut să am o echipă internaţională. Aşa că ideea originală a fost a unui spaniol, scenariul a fost scris de americani, unul dintre directori este francez, celălalt e american şi unul dintre compozitori este brazilian.

În căutarea mea pentru a găsi cei mai buni animatori din lume care ar accepta să lucreze cu noi, m-am gîndit unde aş putea să găsesc o echipă mai bună decât cea din California. Franţa are o istorie incredibilă în acest domeniu. Am găsit o echipă de bază acolo şi am suplimentat-o cu alţi trei oameni din state diferite, şi filmul reflectă aceasta.

.

Ai impresia că acest film este mai matur decât celelalte? Prinde şi la copii mai mari şi la părinţi.

Asta este cea mai mare recompensă pentru echipa care a creat filmul. Pentru că suntem toţi adulţi şi avem şi noi copii la rândul nostru, filmul este creat de adulţi conştienţi de universul copiilor lor. Este adecvat pentru cei mici şi aceştia se mulează foarte repede pe ceea ce le arăţi şi sunt foarte inteligenţi. Dar cred că este un compliment faptul că şi adulţii răspund în această manieră.

.

Filmul este rău într-un sens bun?

Steve Carell ştia în ce se implică, ceea ce a ajutat foarte mult la crearea personajului. Părerea lui a fost şi este că trebuie să menţii foarte exact limitele personajului pentru a nu risca să se prăbuşească întregul scenario. Gru trebuie perceput ca un individ căruia îi place să facă rău şi până la final trebuie să treci prin schimbarea completă de atitudine. Steve a fost de mare ajutor în crearea personajului şi menţinând echilibrul. Esenţialul  cu privire la acest personaj este că publicul vede care sunt vulnerabilităţile lui Gru şi până la sfârşit ajunge să ţină foarte mult la el. Asta defineşte traseul peliculei.

.

Care sunt planurile viitoare legate de “Sunt un mic ticălos?”

Momentan producem două scurt metraje care îi au în centrul acţiunii pe minioni, care vor di lansate pe DVD.

.

Deci minioni vor avea propriile lor scurt metraje pe DVD?

Da. Unul dintre ele este gata şi este încântător. Este hilar. Nu poţi să spui exact de ce îţi plac atât de mult, dar pur şi simplu îti plac.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te