Homepage  / Articole

Interviu cu Edie Falco, din „Sora Jackie”

Interviu cu Edie Falco, din „Sora Jackie”

de Redactia Tvmania

Din 17 mai, Universal Channel difuzează primul sezon din „Sora Jackie”, un serial în care Edie Falco deţine rolul principal.

Edie Falco este Sora Jackie

Primul episod al producţiei a fost urmărit de 1 milion de telespectatori.

Protagonista din serialul „Sora Jackie” (difuzat în fiecare luni, de la 0.00, de Universal Channel), Edie Falco (46 de ani), este celebră pentru rolul Carmelei Soprano, din serialul „Clanul Soprano” (1999-2007). Pentru această performanţă a câştigat trei premii Emmy, două Globuri de Aur şi cinci premii Screen Actors Guild.

După ce s-a terminat acest serial, actriţa s-a orientat spre rolul lui Jackie Peyton, o asistentă medicală dependentă de medicamente, în serialul „Sora Jackie”, ajuns la sezonul doi în SUA. Protagonista supravieţuieşte de la o zi la alta apelând la analgezice şi psihostimulante, pe care le obţine cu ajutorul amantului ei, farmacistul Eddie (Paul Schulze). Acasă, Jackie îşi împarte viaţa cu Kevin (Dominic Fumusa) şi cele două fete ale lor.

Primul episod al producţiei a fost un succes enorm pentru postul-mamă, Showtime: 1 milion de telespectatori l-au urmărit. Criticii au fost la fel de impresionaţi de modul în care se atacă problema dependenţei şi se interpretarea bine dozată a protagonistei Edie Falco. Prin urmare, serialul a primit imediat undă verde pentru seria a doua (care rulează acum în SUA), iar sezonul trei este şi el sigur. Controversa nu a lipsit nici ea: Asociaţia Asistentelor din Statul New York s-a plâns public de comportamentul deloc etic al protagonistei.

Mai jos puteţi citi un interviu cu actriţa Edie Falco, oferit de postul Universal Channel.

INTERVIU EXCLUSIV CU EDIE FALCO

Când ţi s-a propus rolul din „Sora Jackie” te gândeai că serialul va avea success?

Edie Falco: Nu ştii niciodată cum va arăta când semnezi contractul. Şi, ca să fiu sinceră, sunt extrem de egoistă atunci când accept un rol. Vreau ceva care să-mi placă. Rolul acesta mi-a părut distractiv şi de asta l-am ales. Sunt încântată că, la fel ca mine, oamenii au avut un feedback pozitiv.

Anul acesta ai fost nominalizată la un Glob de Aur şi un premiu Screen Actors Guild pentru rolul din serial. Cum este să fii apreciată pentru „Sora Jackie”?

Edie Falco: Este nebunesc şi grozav. Îmi place ceea ce fac atât de mult şi sunt cu adevărat recunoscătoare că am un loc de muncă. Premiile acordate de SAG sunt o recunoaştere specială, pentru că sunt acordate de actori, de comunitatea mea. Mă întâlnesc cu mulţi prieteni la Premiile SAG.

Ce spun fanii despre sora Jackie?

Edie Falco: Spun lucruri atât de frumoase şi câteodată se întâmplă să mă abordeze chiar o soră medicală. Înseamnă atât de mult pentru mine când acestea mă complimentează pentru rol – îmi încălzeşte inima. Îmi dau seama că nu e un simplu cineva din industria filmului cae îmi spune „Faci o treabă bună”. Mă face să simt că ceea ce fac contează, pentru că uneori nu sunt sigură de asta.

Jackie este unul dintre cele mai conflictuale personaje de la TV. Are probleme cu dependenţa, cu dragostea, cu familia. E interesant să o joci?

Edie Falco: Este foarte distractiv. Este atât de terminată şi distruge totul pe unde trece, lăsându-i pe alţii să facă curat. Are ceva trist şi îngrijorător. Oamenii ca ea mă sperie, pentru că eu nu sunt aşa. Sunt foarte responsabilă în viaţa reală. Cred că asta m-a atras la rol de prima dată: este o persoană bună la suflet dincolo de toate problemele ei.

„Sora Jackie” are o parte comică, care diferenţiază serialul de alte drame medicale. Crezi că elementul comic a ajutat la popularizarea serialului?

Edie Falco: Scenariştii sunt grozavi şi sunt oameni cu adevăraţi amuzanţi. S-o spunem clar: oamenilor le place să râdă. Cred că momentele comice vin din realităţile lumeşti. Jackie trăieşte într-o lume plină de riscuri ridicate. Pentru oamenii care lucrează la urgenţă, râsul este un mecanism de supravieţuire – îi ajută zi de zi. Cred că publicul simte asta.

Ce se află în spatele relaţiei lui Jackie cu farmacistul spitalului, Eddie? Din exterior, pare că aventura lor este doar o metodă la îndemână de a face rost de pastile la discreţie.

Edie Falco: Oamenii mi-au spus asta, dar nu cred că Jackie este atât de superficială. Dacă eşti dependent, faci oricum rost de pastile. Punct. A luca la urgenţă este la fel cu a fi în război – şi Eddie înţelege asta. El ştie cu ce se confruntă ea zilnic, ceva îi leagă pentur că trăiesc în aceeaşi lume. Nu poţi şti cu certitudine ce îi determină pe oameni să aibă aventuri extramaritale – dar cred că relaţia ei cu Eddie e mai mult decât o ocazie de a face rost de pastile. Nu cred că am nimerit-o întotdeauna când am încercat să o definim în serial.

Edie Falco este Sora Jackie

Sora Jackie este dependentă de analgezice şi psihostimulante.

Soţul lui Jackie, Kevin, e un tip de treabă. De ce îşi riscă mariajul cu o viaţă dublă?

Edie Falco: Nu crede că face nimic greşit. Este distrusă şi oamenii de trabă din jurul ei sunt atraşi în distrugerea ei. Poate părea amuzant, e simpatică şi de treabă, dar trebuie să îţi dai seama că ceea ce face Jackie este incorect şi îngrozitor. Şi oamenii vor fi răniţi dacă şi când se află adevărul.

Dacă ai avea nvoie urgentă de tratament medical, te-ai lăsa pe mâna unei asistente medicale ca Jackie?

Edie Falco: Da, pentru că este foarte bună la ceea ce face, foarte deşteaptă şi foarte capabilă, iar prioritatea ei este să ajute pacienţii. Viaţa ei personală este un dezastru, dar în ansamblu ştiu ce fel de om este şi aş vrea să mă îngrijească la spital – în ciuda defectelor ei.

Abuzul de medicamente este o problemă serioasă în SUA şi în lume. Ştii mai multe despre acestu subiect acum că joci o asistentă medicală care are o problemă cu dependenţa de pastile?

Edie Falco: Înainte să semnez contractul pentru rol, nu ştiam nimic despre asta. Dar cu cât am petrecut mai mult timp discutând despre serial, cu atât mai mult am realizat că problema e mai serioasă decât îmi imaginam eu. Este ca dependenţa de alcool – fie eşti dependent, fie ştii pe cineva care este. Sper că, cu cât se vorbeşte mai mult şi se vede la TV, cu atât mai muţi oameni vor vorbi deschis despre asta. Sper ca, de-a lungul timpului, serialul să fie, astfel, de ajutor.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton