Căutătorii de aur din Australia: Mineri la ananghie
Căutătorii de aur din Australia: Mineri la ananghie
În premieră de luni 1 Mai, de la 22:00, la Viasat Explore
Sezonul: 1
Nr. de episoade: 6 x 60 min
Genul filmului: Documentar/ reality/ afaceri/ expediții
Titlul original: Aussie Gold Hunters: Mine SOS
Anul: 2022
Melanie Wood, 47 de ani, din Perth, Australia, este unul dintre acele exemple că viața nu este bătută în cuie și că este în puterea noastră să o schimbăm atunci când nu suntem mulțumiți. Cu doi ani în urmă, lucra ca asistent administrativ pentru o companie management imobiliar, când s-a decis că are nevoie de o schimbare, de aventură, să treacă de la o viață monotonă și ordonată, la una palpitantă și plină de surprize.
A decis să plece 900 kilometri la vest de Perth, către Leonora, și să înceapă o nouă viață. Astăzi, nu numai că are propria ei afacere, dar este și protagonista unui serial reality-documentar, care ajută mineri aflați în dificultate să găsească aur.
Am purtat o discuție cu ea, despre cum a reușit această schimbare.
„Da, sunt capabilă, așa că du-te tu și fă o prăjitură. Du-te în bucătărie, amice. Eu sunt aici în căutare de aur”.
Î: Când ai decis să renunți la munca la birou, și să devii căutător de aur?
R: Împlinisem 45 de ani, aveam o muncă de birou de la nouă la cinci, mergeam prin trafic în fiecare dimineață, și era foarte stresant. La un moment dat, m-am întrebat cum mă voi simți peste un an, ori peste cinci, dacă voi fi tot aici. Nu a fost un sentiment plăcut, iar în acel moment, pentru prima dată, am tânjit după aventură, am vrut să fac ceva care să mă scoată din zona mea de confort, să fac ceva complet diferit. Dar ciudat era, dacă cineva m-ar fi întrebat cu șase luni înainte, aș fi spus „Doamne ferește, nu pot fi căutător de aur”. Dar atunci am simțit că totul se alinia, momentul era perfect. Nu am jucat la sigur, pur și simplu am decis să o fac. Nu am venit cu argumente pro și contra și nici nu am vorbit cu prea mulți oameni despre asta, pentru că știam că mi s-ar fi făcut frică și aș fi renunțat.
Î: Și care a fost reacția familiei, a prietenilor tăi când le-ai spus? Au fost surprinși?
A: Au fost. Totuși, mama mă susține foarte mult. Mi-a spus: „Trăiești o singură dată. Nu știi niciodată cât timp vei fi aici. Așa că dacă asta e ce vrei să faci, mergi și fă-o”. Cu tata a fost altfel. Mi-a spus, „e cald acolo, sunt șerpi și este un domeniu foarte dominat de bărbați”. Era foarte îngrijorat. Iar niște prieteni mi-au spus că sunt absolut nebună. Și probabil sunt puțin! [râde]
Î: Dar dintre toate lucrurile pe care le-ai fi putut alege în acel moment când ți-ai spus că vrei ceva nou, de ce ai ales tocmai asta?
A: Într-o seară stăteam cu tatăl meu, se uita la un program despre aur, și am spus: „Este interesant, cu adevărat diferit”. Părea greu și interesant. Și m-am gândit, „poate o să încerc asta într-o zi”, iar tatăl a râs de mine. Și apoi câteva luni mai târziu mi s-a oferit ocazia să fac asta, și am spus: „Nu știu dacă e un semn sau nu, dar o voi face. O să încerc”.
Î: Îți amintești prima zi? Cum s-au schimbat lucrurile din acel moment și până acum?
A: Absolut! Nu știam în ce mă bag. Și când am ajuns la zona de exploatare, nu era mare lucru acolo. Așa că în primele opt luni am trăit sub o pergola, pe beton; erau șerpi și șopârlele astea mari pe care le avem aici. Duș făceam sub un furtun. Așa că am trecut de la tot luxul orașului direct la viața aici. În primele ore eram fără cuvinte, nici nu știam ce să spun. Apoi mi-am zis că, dacă tot am venit până aici, pot foarte bine să mă apuc de treabă. Așa că m-am dus și am cumpărat niște vopsea, am vopsit pergola, am pus niște luminițe și am făcut-o cât de confortabilă am putut. Mi-am zis „Este o ocazie uimitoare, sunt norocoasă. Sunt foarte recunoscătoare, dar va fi greu. Să vedem cât de puternică sunt”.
Î: Te-ai gândit vreodată să renunți sau că nu vei reuși să termini treaba?
R: La început, mi-a fost puțin dor de casă și au fost câteva momente în care m-am simțit tristă și copleșită. Dar apoi am început să mă trezesc foarte devreme în fiecare dimineață, mă trezeam la cinci și mă duceam pe la oameni și îi rugam să mă învețe să conduc un excavator și un încărcător. Am vrut să învăț cât de mult puteam, așa că nu mai aveam timp să îmi plâng de milă sau să îmi fie dor de casă; eram în picioare 12, 13 ore pe zi, învățând cât de mult puteam. Iar oamenii care m-au ajutat au fost atât de amabili, încât nu am vrut să-i dezamăgesc. Ascultam tot ce îmi spuneau, și făceam. Mi-ar fi fost mult mai ușor să plec acasă.
Î: Să vorbim puțin despre emisiune. Care este rolul tău? Nu doar cauți aur, dai și un fel de sfaturi?
R: Da, mă ocupam mult de logistică, făcea parte din munca mea. Dar am spus că, dacă e nevoie să fac și alte lucuri, voi ajuta cu orice voi putea. La un moment dat, arătam cuiva unde să găsească aur. Paul repara ori modifica mașinile, iar eu îl ajutam. Ceea ce m-a surprins cel mai mult la început este că unii participanți încercau să își revină după niște dureri, pierderi, unii erau veterani încercând să revină la o viață normală și aveau dificultăți să o facă. Deci, oameni cu traume, din care încercau să se vindece, și am descoperit că doar să stau cu acești oameni și să le ascult poveștile era pur și simplu incredibil. Și nu mă așteptam ca asta să mă afecteze așa și m-a făcut și mai hotărâtă să-i ajut, pentru că poveștile lor sunt incredibile. Sunt oameni uimitori. Așadar, am ajuns să fac mai mult decât am crezut că voi face.
Î: Ai zice că ți-ai găsit fericirea și că te simți împlinită?
A: Absolut. Adică sunt recunoscătoare în fiecare zi pentru viața pe care o trăiesc. Este atât de diferită și sunt atât de mulți oameni din întreaga lume care vin către mine și îmi spun „asta este ceea ce vreau să fac, mi-ar plăcea să pot face asta” și mă gândesc la ziua în care am decis să schimb totul. Aș fi putut trăi o viață complet diferită, aș putea să fiu încă în biroul meu. Decizia aia mi-a schimbat complet viața, iar apoi, întâlnind acești oameni și, pe deasupra, să îi pot ajuta, mă simt binecuvântată, foarte norocoasă.
Î: Cea mai mare parte a timpului o petreci în natură. Ești înconjurată de natură, de animale sălbatice. Când te întorci în oraș, cum vezi acum viața acolo?
R: Încerc să mă întorc acasă cât de des, și mi-ar plăcea să ajung la ocean și să înot. Îmi place să iau o masă bună cu familia și prietenii. Dar după o săptămână și ceva, după tot acel trafic și cu atât de mulți oameni în preajmă, devine puțin copleșitor. Așa că devin nerăbdătoare să mă întorc în sălbăticie. Este atât de liniște aici! La oraș ești așa, prins într-o cursă de șoareci, pentru că este un alt ritm de viață. În timp ce aici este foarte relaxat, faci lucruri în ritmul tău. Îmi place să mă întorc, dar cam după o săptămână vreau deja să plec.
Î: Nu este o viață foarte ușoară. Care sunt cele mai dificile lucruri pentru tine?
R: Da, cred că tot ceea ce poate merge prost la un moment dat o va face. Se întâmplă să nu ai motorină pentru generator, să nu ai curent. Fauna sălbatică este destul de înfricoșătoare, sunt șerpi și șopârle uriașe. Vremea este incredibilă. Poate ajunge la 48, 49 de grade Celsius, te poți îmbolnăvi foarte ușor, este destul de periculos. Iar a doua zi poate ploua atât de tare, încât ajungi să fii blocat în locul în care te afli. Deci trebuie să te asiguri că ai mâncare și provizii. Este o muncă grea din punct de vedere fizic, dar uneori este epuizant mental și emoțional. Dar este un alt tip de stres decât atunci când ești în oraș.
Î: Când cauți aur, cât timp ești pe teren?
R: Uneori stăm aici săptămâni și luni înainte să găsim aur. În social media, oameni îți văd pozele și zic: „Oh, grozav, vreau și eu să merg și să găsesc aur”. Ceea ce nu realizează este că, uneori, ești acolo timp de 12 sau 13 ore pe zi, săptămâni și luni înainte de a găsi acel aur. Asta este partea despre care mulți oameni nu vorbesc. Ești acolo în fiecare zi, cauți și nu ești sigur dacă vei găsi, și nu vei aduce acasă aur în fiecare zi. Așa că atunci mulți oameni renunță, pentru că devine prea greu și își pierd răbdarea. Când am ieșit pentru prima dată cu un detector, a durat aproximativ șase săptămâni până am găsit chiar și o pepită minusculă. Dar mi s-a părut relaxant, în timp ce unii oameni merg acolo și spun „Ok, trebuie să găsesc aur. Unde este aurul? Nu îl găsesc”. Vor renunța după câteva zile pentru că nu l-au găsit. Dar aurul este în pământ de milioane de ani. Este rar și greu de găsit. Și asta face să fie atât de interesant. Așa că trebuie să ai răbdare și apoi poți lovi un filon de 8.000 de dolari în aur, într-o singură zi.
Î: Și cum ai descrie acest sentiment? Am auzit despre goana după aur. Cum ai descrie acel sentiment când găsești aur? Ce simți? Este emoție, fericire?
R: Cred că este, deoarece este atât de rar și căutat. Este în pământ de milioane de ani. Și când îl găsești, ești prima persoană care îl atinge și nu știi niciodată cum va fi când va ieși. Ce formă va avea și chestii de genul ăsta. Și este greu de explicat sentimentul, este ca o vânătoare de comori. Da, aurul este uimitor. Febra aurului există și poate scoate la iveală ce e mai bun în oameni, dar și ce este mai rău în ei.
Î: Dacă aș decide să-mi părăsesc slujba, să renunț la orice și să merg să caut aur, care ar fi sfatul tău? Pentru ce ar trebui să fiu pregătit și cum ar trebui să o fac?
R: Ei bine, eu am spus întotdeauna că trebuie să fii puțin nebun să faci asta cu normă întreagă. Întotdeauna le spun oamenilor să o facă mai întâi ca hobby. Dacă poți împrumuta sau închiria un detector de metale, fă așa mai întâi, ieși pentru un weekend. Dacă îți place, ieși pentru o săptămână, în vacanțe. Ieși și fă-o, ieși când e cald, ieși când e frig, pentru că asta vei experimenta cu normă întreagă. Fă asta mai întâi și dacă îți place, cumpără un detector de metale. Dar începe ca hobby în primele șase luni. Fă pași mici, nu fi nebun ca mine și renunța la slujba ta; la mine ar fi putut merge foarte rău. Așa că da, fă-o mai întâi ca un hobby, vei ști în decurs de o săptămână sau două dacă îți place sau nu, și apoi te poți decide, dar fă pași mici. Există o diferență enormă între a ieși ca hobby cu detectorul și a găsi un pic de aur, și a face asta tot timpul. Pentru că ai nevoie de acel venit, trebuie să găsești acel aur pentru a-ți plăti facturile. Și mai ales dacă ai o familie. Este greu, chiar este. Uneori este epuizant din punct de vedere emoțional și mental, și este greu fizic
Î: Când ai început și de cât timp ai nevoie să găsești aur?
R: Mi-a luat șase – șapte săptămâni până să găsesc aur cu detectorul. Erau oameni în jurul meu care găseau în fiecare zi, și a trebuit să intru într-un ritm. Există o tehnică și a trebuit să o deprind, iar mai târziu, am avut o mică moară cu bile. Așa că ieșeam și luam o lopată și puneam pământ în ea și cerneam toată ziua în fiecare zi, iar la sfârșit curățam și am ajuns să găsesc aur în fiecare zi. Am început cu foarte puțin, dar atât de mulți oameni mă învățau lucruri și tehnici, și încă învăț, sunt atât de multe de învățat. În fiecare săptămână, încercam ceva diferit și am început să găsesc tot mai mult aur în moduri diferite. Mi-a luat un an bun înainte am încredere să ies singură și să încerc să găsesc aur și să găsesc pietre ce păreau să aibă aur în ele. Au trecut patru ani și încă învăț, pentru că sunt o mulțime de lucruri de învățat, dar acum sunt mai încrezătoare. Am fost ca un burete, am luat tot ce puteam de la toți.
Î: Cât aur găsesti într-un an?
R: În ultimul sezon am găsit 400 de uncii [n.r. 11 kilograme]. A fost nevoie de mult sânge, transpirație și ani pentru asta.
Î: Exploatarea aurului este o lume dominată de bărbați. Vezi vreo schimbare astăzi? Sunt și alte angajate?
R: Când am venit prima dată, era o industrie dominată de bărbați și a trebuit să-mi găsesc locul. Unii bărbați erau de părere că nu am ce căuta aici. Mă luptam cu asta în fiecare zi, dar sunt și o mulțime de bărbați care m-au susținut. Erau și câțiva care veneau pe lotul meu, încercând să preia ceea ce făceam și spunându-mi să mă duc înăuntru și să fac o prăjitură, ceva. Și știu că asta se întâmplă cu multe femei din industrie. Eu sunt norocoasă că muncesc pentru mine. Deci nu voi tolera asta. M-a supărat când s-a întâmplat prima dată, pentru că la oraș nu eram obișnuită cu asta. Dar acum pur și simplu nu suport, nu tolerez când cineva vine pe locul meu și e nepoliticos sau vorbește așa în fața mea. Am o prietenă care vine și lucrează aici din când în când. Are familie în oraș, așa că trebuie să se întoarcă, dar îi place aici. Aș vrea să văd mai multe femei aici și trebuie să se simtă în siguranță și confortabil. Pentru mine, această mentalitate este oribilă. Acum sunt mult mai puternică, râd sau le spun să plece. Dar înainte m-aș fi întrebat dacă chiar e locul meu acolo, dacă sunt capabilă. Dar da, sunt capabilă, așa că du-te tu și fă o prăjitură. Du-te în bucătărie, amice. Poți să faci tu o prăjitură. Eu sunt aici în căutare de aur.
În premieră de luni 1 Mai, de la 22:00, la Viasat Explore
(P) Articol realizat în colaborare cu VIASAT WORLD LIMITED.