Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

INTERVIU. De la „Vocea României” la primul EP, Julie Mayaya şi-a îndeplinit visul!

de Redactia Tvmania

Julie Mayaya este câștigătoarea sezonului 2 „Vocea României”. De-a lungul acestor ani nu a renunțat nicio clipă la visul ei legat de muzică, iar acum lansează primul EP din carieră. Despre planurile sale, dar și viața sa personală, Julie ne-a vorbit într-un interviu. 

Au trecut 7 ani de când ai câştigat „Vocea României”. În tot acest timp cariera ta a evoluat aşa cum ţi-ai dorit?

Nu a evoluat așa cum mi-am dorit, dar cred că a evoluat așa cum trebuia să evolueze ca eu să învăț anumite lucruri. Cred că succesul pe care l-am resimțit după câștigarea concursului a venit într-un moment în care eu nu eram pregătită pentru ceea ce a urmat. Nu am trecut prin toate etapele necesare până la el. Acum, însă, cred că înțeleg un pic mai bine cum evoluează industria muzicală în care trebuie să creștem noi ca artiști.

Ştim ca ai fost pe scenă la spectacolele lui Horia Brenciu. În afară de ele pe unde ai mai cântat?

Dau curs cu plăcere de fiecare dată invitațiilor în cadrul spectacolelor lui Horia, însă, în același timp, am în permanență concerte proprii și evenimente corporate/private la care sunt invitată să cânt. Concertele publice pe care le susținem le anunțăm de fiecare dată prin intermediul rețelelor de socializare.

Ai lansat primul EP din carieră. Ce putem asculta pe el?

Primul EP este cel mai important material al meu de până acum. Pe acest EP se găsesc 7 piese: 4 piese proprii (dintre care una este bonus track), o reinterpretare a unui evergreen românesc, iar celelalte 2 sunt reinterpretări ale unor piese scrise de Marius Pop și Jean Piloiu. Este un material vast care nu acoperă un singur gen muzical. Găsim piese blues cu puternice influențe rock, funk și pop. Deși este definitivat din punct de vedere al producției, EP-ul nu este disponibil integral publicului în format fizic sau digital, în cadrul evenimentului fiind lansat single-ul Haters. Ne propunem să lansăm și celelalte piese de pe EP ca single-uri la intervale de 2 luni, acestea putând fi ascultate până atunci doar live, în cadrul concertelor de promovare ale EP-ului.

Cine te-a ajutat să creezi piesele?

Marius Pop și Jean Piloiu au stat lângă mine în studio și m-au ajutat în acest proces de creație, care de multe ori s-a dovedit a fi destul de anevoios. 

Pe unde pot veni fanii să te asculte în perioada următoare?

În perioada următoare, intenționăm să ducem acest EP în toată țara într-un mini-turneu de promovare. Lansarea oficială din București a fost un succes de care ne-am bucurat cu toții. Stați cu ochii pe mine pe rețelele de socializare, căci acolo voi anunța următoarele concerte.

Ştim că, la un moment dat, ai participat la „Te cunosc de undeva!”, ţi-ar plăcea să revii, dacă nu la acest show, la altul?

A fost o experiență frumoasă pe care mi-ar plăcea să o retrăiesc la un moment dat, însă este un proiect care necesită foarte multă energie și foarte mult timp. Acum, aș vrea să canalizez aceste resurse pentru promovarea EP-ului și crearea de noi piese proprii.

Ce planuri mai ai in perioada urmatoare, atat profesional, cat si personal?

Profesional, am foarte multă treabă. Cred cu tărie că fiecare piesă de pe acest EP este foarte bună și îmi doresc să filmez câte un videoclip pentru fiecare… Deocamdată, am lansat piesa Haters pe care o găsiți pe Youtube, Apple Music, Itunes, Spotify, SoundCloud, Amazon, Deezer și pe toate celelalte platforme de streaming. Personal, îmi doresc să merg câteva zile în vacanță, să mă deconectez de tot și toate, dar nu cred că o să-mi permită timpul.

Primul contact oficial cu muzica a fost la numai cinci ani, atunci când ai început să cânți în corul școlii. Care este, însă, prima ta amintire legată de muzică, prima melodie pe care ți-o amintești?

La 5 ani, când eram la grădiniță și trebuia să cânt un cântecel la serbare, m-am blocat din cauza emoțiilor și nu am putut să scot nici măcar un sunet până când nu a venit un coleg să mă țină de mânuță. Din acel moment m-am simțit în largul meu și am spus și poezia și cântecelul, fără greșeală. Până în ziua de azi se resimte același trac de scenă, iar eu mă simt mult mai relaxată în momentul în care sunt cu band-ul lângă mine,  decât atunci când trebuie să fiu singură pe scenă. Prima melodie pe care mi-o amintesc să o fi cântat pe scenă este „Tamburina” și am cântat-o împreună cu corul școlii în clasa a 5-a (la 11 ani) la teatrul Luceafărul din Iași.

Ești jumătate româncă și jumătate congoleză. De unde crezi că ai moștenit pasiunea pentru artă, pentru muzică?

La această întrebare nu știu cum să răspund. Nici unul dintre părinții mei nu au tangențe cu muzica. 

Părinții te-au îndrumat către o carieră din domeniul specializarii tale, mai ales după ce ai terminat facultatea. Care a fost diferența dintre viziunea lor despre cariera ta și ce îți imaginai tu că vei face când vei “ajunge mare”?

Așa este. Eu am făcut liceul de informatică și apoi facultatea de matematică-informatică. Eram ferm convinsă că muzica este doar un hobby și o sursă de venit de tranzit până prindeam acel post de programator la care visam și pe care și părinții mei și-l doreau pentru mine. Însă, în momentul în care am câștigat Vocea României prioritățile mele s-au schimbat, iar mama a înțeles că acesta este drumul meu în viață. Tata, în schimb, chiar și în ziua de azi, mă întreabă când o să-mi iau un job serios.

Până să cunoști succesul și notorietatea datorate câștigării concursului “Vocea României” din 2012 ți-ai exersat mult calitățile vocale susținând multe concerte în spațiul public, de la evenimente private până la concerte susținute pe litoral. Cum a fost respectiva perioadă pentru tine, cum te-a pregătit pentru marea provocare de a cânta pentru milioanele de oameni din fața televizoarelor?

A fost o perioadă magică. Eram un tânăr adult care a devenit independent din punct de vedere financiar și îmi câștigăm existența făcând un lucru minunat: cântând. Eram (și sunt în continuare) destul de critică și aspră cu mine însămi… Observam  greșeli și încercam să le corectez de fiecare dată. Mă bucuram însă de succes la fiecare interpretare. Primeam flori când cântam pe terasă la mare, mă oprea lumea pe plajă să mă felicite, primeam mesaje cu mulțumiri după party-urile private la care cântam. Perioada aceea a fost în mod clar ca o „școală” pentru mine. Atunci am învățat cum să mă prezint pe scenă ca un artist, dar și ca o confirmare că ceea ce fac e bine.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te