INTERVIU EXCLUSIV. Reporterii „România, te iubesc!” ne-au dezvăluit ce campanii au pregătit la aniversarea celor 10 ani

• Care este reportajul cel mai emoționant pentru voi, din cadrul emisiunii „România, te iubesc!”?

Alex Dima: Povestea MagiCamp. O tabară pentru copiii cu afecțiuni oncologice. A urmat materialul despre MagicHome. O casă pentru părinții copiilor internați în spitalul de oncologie.

Paul Anghelescu: Campania despre cutremurul din „Nepal” din 2015.

Paula Herlo: Sunt mai multe, dar Lagărul de la Cighid, reportajul care vorbește despre supraviețuitorii centrelor pentru copii cu handicap comuniste, mi s-a părut cel mai cel. Pe baza imaginilor filmate de o televiziune din Germania care suprinde copii dezbrăcați, scheletici, în camere reci, fără lumină lovindu-se de grațiile pătuțurilor am reușit să găsesc supraviețuitori și să stau de vorbă cu ei. A fost impresionant să văd cum s-a schimbat viața lor și cât de diferite le sunt destinele.

Cristian Leonte: Înainte să ajungă pe ecrane, poveștile „Romania, te iubesc!” îi impresionează pe cei care le construiesc. Fără empatie pentru cei vulnerabili și expuși, fără revoltă în fața furturilor și incompetenței, fără bucurie în fața faptelor care ridică o comunitate, e greu ca un reportaj să rămână autentic.

Rareș Năstase: Campania „Sclavi pe pământul Mafiei”  – seria de reportaje despre exploatarea românilor, în fermele din Sicilia. Poveștile unor români și românce care și-au plâns dramele, sărăcia și neputința. Acolo am descoperit ce este cu adevărat izolarea în care muncesc acești oameni, dar mai ales constrângerile la care sunt supuși atunci când acceptă munca în serele siciliene. În Sicilia până și declarațiile făcute de bărbații întâlniți sunt impresionante. Am dezvăluit tratamentele de sclavie aplicate de patroni, povestea a sute de românce care au fost abuzate sexual de angajatorii fermelor în care lucrează. Acolo merg și fac avorturi pe bandă rulantă, sau dacă nasc copii, îi trimit acasă, să fie crescuți de bunici, unchi și mătuși. Sărăcia din România îi împinge către sclavia din Italia. Lipsa unui loc de muncă îi desparte de familii, de copiii care au atâta nevoie de ei. Sunt oameni care se condamnă an de an, la o singurătate apăsătoare. Toți vor să adune bani pentru casă și familiile lăsate în România. Niciunul nu pare să încheie acest plan.

Cosmin Savu: Toate materialele mele sunt încărcate de emoție. În primul rând pentru că mă dedic 100% subiectului și, fără să vreau, mă implic și afectiv – fie că este vorba despre furturi din sistemul hidroenergetic, devalizarea CFR Marfă, poluarea unui oraș sau rețele de evaziune fiscală. Așa cum sună aceste subiecte, probabil că numai emoție nu sugerează, dar, cu toate acestea în spatele fiecărui subiect stau oameni. Grupuri infracționale organizate versus noi, cei din societatea care suferă de pe urma acțiunilor unor indivizi lipsiți de scrupule. Autorități indolente sau incapabile și noi, cei care ne plătim impozitele cu speranța unor vremuri mai bune. Știu că multe dintre subiectele pe care le abordez au o încărcătură negativă, dar încerc prin tot ceea ce fac să vin și cu soluții și să încercăm să construim  ce se mai poate construi.

• Dar cel mai solicitant reportaj pentru voi?

Paul Anghelescu: Următorul reportaj este întotdeauna cel mai solicitant. Dacă oamenilor le-au plăcut materialele mele, asta doar mă obligă să fac altul mai bun. Apoi încă unul și tot așa.

Alex Dima: Materialul despre Dunăre. Am stat 8 zile pe o barcă. Am mers de la Baziaș la Sulina. După 2 luni de muncă a ieșit campania „Un fluviu de prostie” și a urmat o ediție de România, te iubesc.

Paula Herlo: Cel mai solicitant și cel mai dureros a fost cel din campania „Avem viața în sânge” în care milităm pentru înființarea „Registrului Onorific de Celule Stem”,  pentru că am stat de vorbă cu copii diagnosticați cu leucemie a căror viață depindea de acest registru. Mulți dintre ei nu mai sunt azi, dar pentru mine cuvintele lor au fost testament și misiune.

Rareș Năstase: Aș spune că reportajele „Mafia caviarului din Deltă”, „Afacerile cu Uraniul Românesc” dar și „Drumul țigărilor – contrabanda de la graniță”  pentru că au presupus acces dificil, în zone neprietenoase, panda – ore și chiar zile de așteptare, dar și multe filmări cu camera ascunsă și mărturii în exclusivitate, obținute după multă muncă de convingere.”. Din străinătate, aș menționa tot filmările din fermele siciliene, în zonele rurale unde au copilărit capii familiilor mafiote.

Cosmin Savu: Sunt subiecte care implică un volum mare de documentare – tone de acte și înscrisuri care trebuiesc puse cap la cap pentru a depăna un fir coerent al poveștii. În spatele multor reportaje sunt ore de întâlniri și discuții, și cafele și insomnii. De multe ori răspunsurile și rezultatele se lasă greu aflate. E complicat să pui întrebări despre banii pe care îi are România de recuperat din străinătate de pe vremea lui Ceaușescu sau despre nivelul de încasări din prejudiciile provocate de infractori cu sentințe definitive. Și în plus, încercările de a discuta cu autoritățile și decidenții statului român se transformă câteodată într-o joacă foarte serioasă „de-a v-ați ascunselea”. Dar îi găsim, de fiecare dată.

• Care din reportajele acestui sezon a necesitat cea mai multă documentare?

Paul Anghelescu: Probabil documentarea unui subiect nu se termină niciodată. Am documentat o anchetă despre incompetența care ține blocată construcția centurii Bucureștiului, una dintre cele mai aglomerate, mai periculoase și mai necesare rute din România. În sutele de pagini și schițe am găsit date pentru cel puțin încă o anchetă separată despre alte și alte șosele, infrastructura construită prost și la suprapreț pe banii noștri.

Alex Dima: Până acum am un singur material. Este aproape gata. Lucrez de mai bine de o lună la el. Am fost într-o deplasare prin țară care a însemnat 3100 de km.

Paula Herlo: Cel la care lucrez acum și care vorbește despre soarta copiilor cu autism în România. Am citit legi, strategii, tratate medicale și am stat de vorbă cu mulți specialiști pentru că am vrut să înțeleg ce e cu această boală.

Rareș Năstase: Următorul reportaj necesită o documentare serioasă, pentru că a presupus și filmări în alte țări – Statele Unite și Cuba. E vorba despre medicina personalizată și cele mai noi terapii în tratamentul cancerului. Am fost să vedem ce înseamnă cu adevărat terapie imuno-oncologică, ce vaccinuri și medicamente există în lume și ce rezultate dau. Am găsit și în Cuba și la americani, pacienți români, bolnavi de cancer, care își prelungesc viața cu astfel de terapii inovatoare. Încă lucrez la acest reportaj.

Cosmin Savu: Suntem încă la începutul sezonului, dar pot să vă spun că lucrez la un material despre averea sindicatelor și modul în care un patrimoniu imens a încăput pe mâinile unor personaje controversate. Este un story pe care îl reiau. Acum 7 ani am abordat situația complicată în care s-au amestecat politicieni, lideri de sindicat sau oameni de afaceri cu trecut nu tocmai curat. Sute de documente, acte de proprietate sau conturi bancare, ca să nu mai vorbesc despre nenumărate întâlniri cu oameni, mai mult sau mai puțin, bine-intenționați.

• Au trecut 10 ani de cand ați început această emisiune. Ce ați învățat în urma acestor ani?

Alex Dima: Că putem să ducem mai mult decât credem.

Paula Herlo: Să mulțumesc pentru că sunt, pentru că am o viață frumoasă, pentru toate cele pe care mulți dintre eroii noștri nu le au. Am învățat să știu cine sunt, dar mai ales cine nu sunt.

Cristian Leonte: Revedeți materialele din seria „Tu știi ce mai face copilul tău?”, ca să vedeți că situația copiilor lăsați singuri de părinții plecați la muncă e actuală. Celebra școală din Fâstâci încă nu este gata, deși copiii cu care Alex s-a împrietenit acum 10 ani au absolvit demult. Mecanismele de risipire a banilor în spitalele publice sunt neschimbate. Sunt subiecte care ne dor pe toți de ani de zile și care sunt documentate „la lumina zilei”. Și da, sunt și anchete – din industriile sensibile ale României sau din devalizări elaborate – care nu doar durează mult să fie documentate, ci chiar depind de răspunsurile autorităților, care de multe ori întârzie. Sau de-a dreptul lipsesc, cum veți vedea în acest sezon nou. În 10 ani? Am învățat că emoțiile sunt bune la televizor, și le mulțumesc din suflet colegilor pentru asta. Faptele sunt cele care construiesc un reportaj, și este esențial să fie verificate și puse în context. Reacția umană este nota personală.

Rareș Năstase: Am învățat că dacă îți faci temele și știi ce întrebări să pui, adevărul iese întotdeauna la iveală, și vezi ușor minciuna, frauda, corupția. Uneori mai târziu, dar iese, deși a fost mascat în fel și chip. Și văd că există soluții și o anchetă bună poate avea rezultate benefice. Nu neapărat spectaculoase, ci normale, aș zice. Noi am fost dezvățați de normalitate. 

Cosmin Savu: Am învățat că nu sunt depozitarul adevărului absolut, dar că trebuie să lupt pentru valorile în care cred. Răbdarea și valorificarea tuturor informațiilor sunt calitățile pe care le-am capatat în timp și un alt lucru foarte important: să-mi transform frustrările în rezultate palpabile în anchetele jurnalistice pe care le fac.

• Veti avea o campanie speciala cu ocazia acestei aniversari? Daca da, imi poti dezvalui cateva detalii?

De curând am primit un premiu onorant din partea Superbrands România pentru că „scriem istorie în deleviziune”. 10 ani de „România, te iubesc” se suprapun pe cei 100 de ani de România. Centenarul ne-a găsit maturi și cu vizuni mai largi asupara modului în care dezvoltăm. Da, strategiile de dezvoltare a țării, modul în care ar trebui să evoluăm și să construim este subiectul unor materiale pe care le veți regăsi în acest an, în emisiunea noastră.

• Veți avea o campanie specială cu ocazia acestei aniversări?

Paul Anghelescu: Anul acesta avem o campanie dedicată centenarului Marii Uniri. O radiografie a principalelor domenii. În fiecare lună o ediție a emisiunii va fi dedicată acestei campanii.

Paula Herlo: Vom avea o campanie în care vom vorbi despre România următorilor 100 de ani la ceas de centenar. Vom vedea unde suntem și unde ar trebui să fim pentru ca următorii 100 de ani să scoată din sărăcie o țară ce pare condamantă.

Rareș Năstase: Fiecare dintre noi lucrează la povești dedicate centenarului. Abordăm teme care ne vizează pe toți. Vedem unde și cum este România acum – când mergem cu mașina, când plătim o factură, când dăm copilul la școală, când ajungem la spital, când ieșim în natură sau pornim o afacere. Și încercăm să înțelegem cum și unde ar trebui să fim. Acum și peste 100 de ani.