Homepage  / Știri / Televiziune

INTERVIU EXCLUSIV. Azi se termină serialul Meryem! Ce mai fac Ayça Ayşin Turan şi Furkan Andıç?

INTERVIU EXCLUSIV. Azi se termină serialul Meryem! Ce mai fac Ayça Ayşin Turan şi Furkan Andıç?

de Redactia Tvmania

Fix înainte de marele final al serialului „Meryem”, programat de Kanal D astăzi, 21 august, de la ora 20.00 actorii Ayça Ayşin Turan şi Furkan Andıç, interpreţii personajelor principale – Meryem şi Savaş – ne-au mărturisit, în exclusivitate, ce a însemnat acest proiect pentru ei.

Ayça Ayşin Turan (25 de ani)

TVmania: Ce a însemnat pentru tine rolul din „Meryem”?

Ayça: Meryem este primul rol principal din cariera mea. Serialul m-a făcut cunoscută în aproape toate colţurile lumii şi mă pot mândri cu “puţină” popularitate în domeniu. Rolul l-am obţinut în urma unui casting la care am participat alături de zeci de actori. Vă mărturisesc că am avut mari emoţii până la aflarea rezultatului pentru că am avut colegi foarte buni de “competiţie”.

Cât de mult te-ai identificat cu personajul tău?

Şi eu, asemeni lui Meryem, sunt liniştită, timidă, serioasă şi dedicată. Cu toate acestea, amândouă suntem puternice, sufletiste, luptătoare. Tânăra reuşeşte, contrar încercărilor grele ale vieţii prin care a trecut, să ridice capul după fiecare lovitură, găsind puterea de a merge mai departe, de a-şi asuma greşelile şi, în egală măsură, de a lupta împotriva nedreptăţii.

Cum te-ai înţeles la filmări cu Furkan?

Furkan este un tip extraordinar, un actor foarte bun şi maleabil. Noi am petrecut mult timp împreună pe platourile de filmare, iar comunicarea dintre noi trebuia să fie perfectă, fiind protagoniştii producţiei, şi aşa s-a şi întâmplat.

Cum a început pasiunea ta pentru actorie?

Încă din copilărie, am fost fascinată de artă: de actorie şi de vioară. Când eram la şcoală, ori de câte ori aveam ocazia, jucam în piese de teatru organizate de instituţia la care învăţam. Ulterior, mi-am urmat visul, am studiat actoria şi am avut şansa să joc alături de profesionişti ai teatrului turcesc, precum Gönül Ülkü şi Gazanfer Özcan.

Ce rol ţi-ar plăcea să interpretezi la un moment dat?

Deşi a trecut ceva timp de când sunt actriţă cu “acte în regulă”, pot spune că rolurile pe care le-am interpretat, până în acest moment, mi-au plăcut în totalitate şi, fiecare a fost unic. Cu toate acestea, nu pot spune că există o “zonă” anume în care mi-aş dori să ajung, deoarece sunt la începutul carierei, şi aştept cu braţele deschise roluri cât mai diferite, care să mă surprindă, să mă completeze, ca profesionist.

Ce faci vara aceasta?

Mi-aş dori să călătoresc în toată lumea, dacă aş putea, însă nu am cum, motiv pentru care mă voi limita la a vizita Europa. Va fi într-un loc cu soare, boem, romantic.

Ce planuri profesionale ai în perioada următoare?

Am un proiect în derulare, un serial (n.r. – Fantastic) în care joc alături de Çağatay Ulusoy (n.r. – „The Protector”, primul serial produs de Netflix pentru Turcia, care va avea premiera la toamnă).

Meryem ştim pe cine iubeşte, dar Ayça? Cine i-a cucerit inima?

Nu ştiu J! Oficial, nimeni nu mi-a cucerit inima, neoficial, se spun multe. Despre dragoste nu ştiu ce să vă spun, însă cariera este extrem de importantă în acest moment şi, în consecinţă, îi dedic aproape tot timpul. Nu ştiu când ar mai fi timp şi de iubire, deocamdată J!.

Cum îţi place să-ţi petreci timpul liber?

Îmi place să călătoresc, să cânt, să stau cu prietenii. De câte ori pot, îmi vizitez familia şi, alături de ei, reuşesc, de fiecare dată, să îmi reîncarc bateriile pentru următoarele proiecte.  

Furkan Andıç (28 de ani)

TVmania: Ce a însemnat pentru tine rolul din „Meryem”?

Furkan: Savaş este un rol foarte important pentru că, odată cu el, a venit şi recunoaşterea mea la scară mare, serialul fiind difuzat în foarte multe ţări. Cooptarea mea în această producţie s-a făcut ca la carte. Am fost invitat să particip la casting, m-am dus, am dat probelele şi am aşteptat, plin de speranţă, rezultatul. Concurenţa a fost acerbă, iar emoţiile au atins cote maxime! 

Cât de mult te-ai identificat cu personajul tău?

Foarte mult, pentru că Savaş (n.r. – În traducere „luptă/ război”) este o fire puternică, luptătoare, impulsivă chiar, iar eu, din fericire, cred că le posed pe toate acestea! În plus, Savaş are şi o latură romantică, iubitoare, „de casă”, aşa cum îmi place să cred că am şi eu.

Cum te-ai înţeles la filmări cu Ayça?

Grozav! Este o fire plăcută, o fată dornică să acumuleze cât mai multe informaţii din ceea ce se întâmplă acolo, pe platourile de filmare. Am avut o comunicare armonioasă pe toată durata filmărilor, am învăţat, dar ne-am şi distrat extrem de mult, în pauze, desigur J.

Cum te-a cucerit iubita ta, actriţa Dilan Çiçek Deniz? De când timp sunteţi împreună?

Suntem un cuplu destul de discret, cred eu, aşa că tot ceea ce nu se vede, prin intermediul presei, mi-aş dori, dacă îmi permiteţi, să nu dezvolt. Suntem împreună de suficient timp, cât să ne dăm seama că ne potrivim, că ne iubim.

La toamnă ai un nou proiect tv?

Da, sper să ne revedem pe micul ecran la sfârşitul anului, însă nu ştiu nimic cert, deocamdată. Am câteva proiecte în derulare, despre care veţi afla, cu siguranţă, atunci când se vor înfăptui. Ţineţi-mi pumnii!

Cum îţi place să-ţi petreci timpul liber?

În fel şi chip! Îmi place să citesc, să vizionez filme, să călătoresc, să fac sport. Ca să nu mai vorbim de faptul că îmi place să îmi petrec timpul meu alături de iubita mea!

Ce rol ţi-ar plăcea să interpretezi la un moment dat?

Nu am ajuns la nivelul la care sa pot spune că mi-aş dori un rol anume, să am preferinţe. Orice provocare este oportună pentru mine şi daca tot mă întrebaţi, mi-ar plăcea să primesc mai multe roluri istorice.

Ce faci vara aceasta?

Vara aceasta mi-am propus să mă relaxez, să îmi petrec mai mult timp cu iubita mea, cu prieteni şi cu familia. Vom avea ca destinaţie un loc însorit, cu siguranţă, pentru că sunt înnebunit după soare, dar sper să să ajung şi la zăpadă, pentru că sunt fascinat de sporturile albe.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton