Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

INTERVIU EXCLUSIV. Beatrice Rancea vs. CRBL: Ne place dansul, dar nu oricum!

de Redactia Tvmania

CRBL (41 de ani) şi Beatrice Rancea (58 de ani) caută, în fiecare duminică, la concurenții de la „Îmi place dansul”, acea sclipire artistică pe care e imposibil să o ignori. Pe CRBL îl interesează și evoluția ca oameni a concurenților, în timp ce Beatrice vrea ca aceștia să ofere spectacol.  

 

 

Ce apreciaţi la concurenţii de la „Îmi place dansul”?

CRBL: Suntem aici să jurizăm dansul, dar cred că evoluţia în dans şi evoluţia ca oameni primează mai mult, pentru că această emisiune se va termina la un moment dat şi ei rămân cu experienţa acumulată, mai mult sau mai puţin, în acest show. Ca jurat iau cumva şi poziţia de părinte sau frate mai mare şi este posibil să greşesc, dar să fac şi bine. Cred că, în timp, şi cei care consideră că i-am nedreptăţit îşi vor da seama că am avut dreptate.

Beatrice: Mă interesează ca aceşti concurenti să ofere spectacol. Evident, este importantă şi preocuparea lor în pregătirea momentelor. Toţi din juriu suntem profesionişti în dans şi ne dăm seama cât de mult s-au preocupat să ofere un spectacol de calitate sau au dorit doar să „bifeze” prezenţa în emisiune. Noi, cu momente de coregrafie realizate de coregrafi celebri şi dansate de nenumărate ori, nu dormeam nopţile până nu ajungeam pe scenă.

Ce trebuie să aibă câştigătorul?

CRBL: Trebuie să fie un artist, să simţim că acolo pe scenă dă tot. A dansa înseamnă a suferi. Nu oricine îşi permite luxul de a fi un dansator în adevăratul sens al cuvântului.

Beatrice: În primul rând, un magnetism special! Se spune că pe scenă, până să apuci să te mişti sau să cânţi, trebuie să atragi atenţia publicului. Este extrem de important! Fără magnetism nu poţi să apari pe scenă, e necesar să ai ceva special.

Cum vă înţelegeţi la filmări?

CRBL: Suntem uneori în , avem şi noi uimirile noastre, dar ne înţelegem foarte bine şi ne respectăm opţiunile. E firesc să avem şi păreri, filtre diferite.

Beatrice: Ne înţelegem foarte bine. Formăm un juriu echilibrat. CRBL este omul spectacol, are un tonus fantastic şi le spune concurenţilor lucruri pe care numai el ştie să le spună aşa de bine şi pe înţelesul lor. Cocuţa este o dansatoare extraordinară, o coregrafă deosebită, e un om la care ţin foarte mult. Emil Rengle este, evident, idolul acestei generaţii şi mă bucur că are foarte mulţi fani.

În scaun de jurat sau pe scenă concurent, cum e mai bine?

CRBL: Întotdeauna am fost jurizat drept. S-a dat de pământ cu mine de foarte multe ori, dar eu ştiu să încasez, să învăt din greşeli, sunt ambiţios. Pe vremea aia cred că şi plângeam de nervi, dar sunt genul care merge acasă, face flotări şi se întoarce să-şi învingă adversarul, să arate că e foarte bun. Sunt foarte competitiv.

Beatrice: Îmi plac competiţiile. Din şcoală am fost obişnuiţi cu concursurile. La sfârşitul fiecărui trimestru, la liceul de coregrafie, aveam un fel de examen-concurs. Eu aş fi participat la un concurs de talente cu baletul clasic sau dans popular pentru că acestea erau specializările liceului. Dacă ar fi să aleg acum, mi-ar plăcea să prezint un tango sau un passo doble, preferatul meu.

În ce alte proiecte sunteţi implicaţi?

CRBL: Nu am alte proiecte în domeniul divertismentului. Am alte proiecte de business şi alte lucruri de care veţi auzi în curând, înainte să vină Moş Crăciun J. A venit vremea să mă bucur de pasiunile mele!

Beatrice: Activitatea de manager la Opera Naţională din Iaşi îmi ocupă foarte mult timp şi mă bucur că reuşesc, între două avioane, să fiu prezentă pe platoul „Îmi place dansul”. Chiar sunt fericită că timpul mi-a permis să fac parte din juriul acestei emisiuni. Este ceva ce-mi doream foarte mult. Iubesc foarte mult să jurizez.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te