Homepage  / Știri / Televiziune

INTERVIU EXCLUSIV. Ce mai e nou în „Las Fierbinți”! TVmania a vorbit cu Mihai Mărgineanu, Ecaterina Țugulea, Gheorghe Ifrim și Leonid Doni

INTERVIU EXCLUSIV. Ce mai e nou în „Las Fierbinți”! TVmania a vorbit cu Mihai Mărgineanu, Ecaterina Țugulea, Gheorghe Ifrim și Leonid Doni

de Redactia Tvmania

Mihai Mărgineanu - Ardiles, Ecaterina Țugulea - Dalida, Gheorghe Ifrim - primarul Vasile și Leonid Doni - Robi încă filmează la sezonul al 13-lea al serialului „Las Fierbinți” de la Pro TV.

 

TVmania: Pe 1 martie, s-au împlinit 6 ani de la primul episod al serialului „Las Fierbinți”. Cum ați sărbătorit?

Mihai Mărgineanu: Pe 1 martie am sărbătorit femeia și primăvara. „Las Fierbinți” a avut o pauză de filmare din pricina vremii nefavorabile, dar cu siguranță vom sărbători în curând la finalul sezonului 13 (cu noroc!)

Ecaterina Țugulea: Pentru mine, 1 martie e încununarea dragostei, succesului și frumosului. Adică 6 ani cu soțul meu, 6 ani de „Las Fierbinți” și venirea primăverii. Am sărbătorit la puterea a treia, cum fac de 6 ani încoace.

Leonid Doni: Am fost cu toată echipa în Dubai, de acolo vă și scriu acum. Glumesc! J În martie, filmam pentru sezonul 13 și am sărbătorit învățând textul pentru filmare.

 

TVmania: Ați simțit cum au trecut anii ăștia?

Mihai Mărgineanu: Păi ce?! Au trecut?! Hm, chiar, bă! Au trecut atâția ani! Probabil că d-aia ne-au făcut o ședință foto pentru genericul nou! J

Ecaterina Țugulea: Nu am simțit. Atât de repede trec încât mi-e frică să nu se termine.

Gheorghe Ifrim: Sincer să fiu, nu știu cum au trecut 13 sezoane. Habar nu am! Mai vezi, din când în când, la machiaj, că ai mai albit, că barba îți e din ce în ce mai grizonantă, dar nu pot să-mi dau seama cum au trecut anii ăștia. Având programul încărcat, timpul trece repede. Tot timpul ai senzația că parcă ai început ieri.

Leonid Doni: Am revăzut câteva episoade din sezonul 1. Doamne, ce slab eram! Cred că aveam 67 de kg, acum având 71. Se simte o diferență! J Nici nu-mi vine să cred că au trecut șase ani. Parcă prea repede… L

 

TVmania: Mai filmați încă la acest sezon? Cum e la filmări?

Mihai Mărgineanu: „Las Fierbinți” crește de la sezon la sezon. Personajele sunt așezate, talentele actorilor sunt șlefuite cu munca iubită. Scriitorul este mai bun și mai bun. Spiritele noastre de observație și de introspecție se ascut și taie mai adânc în conștient. Cred că „Las Fierbinți” este antibioticul de care noi, norodul românesc, aveam nevoie ca să ne facem bine de boala de care suferim. Boala asta a ignoranței și a fuduliei ne-a cauzat o epidemie de nerușinare și tupeu amestecată cu lene și superficialitate acută. Ne facem bine!

Ecaterina Țugulea: Filmăm și ne bucurăm că a venit în sfârșit soarele. Mai ales răsăritul. Avem parte de răsărit de soare cu aromă de cafea. Asta îmi place cel mai mult și dacă prind o zi din asta, filmările merg strună. J

Gheorghe Ifrim: În perioada aceasta, e un pic obositor pentru că s-a decalat programul din cauza vremii, cu vreo două săptămâni. E o mobilizare totală pe platouri.

Leonid Doni: Da, încă mai filmăm pentru sezonul 13, mai avem câteva episoade de filmat. Sunt de fel superstițios, dar până acum nu am simțit nici un fior de ghinion. A nins o săptămână și nu am putut filma, cam atât. Aaaa, și mi-am rupt o pereche de pantaloni la filmare. Sper să fie doar asta!

 

TVmania: Cum v-ați „acomodat” cu întoarcerea Aspirinei (Mirela Oprișor)?

Mihai Mărgineanu: De unde să se întoarcă? Că n-a plecat nicăieri, Doamne, iartă-mă! Fiecare actor din film are și alte activități artistice, iar timpul scurt nu ne lasă să le facem pe toate. Mirela Oprișor este una dintre cele mai talentate actrițe de teatru din România. Una dintre cele mai solicitate actrițe de teatru și film din România. Și cred că nu trebuie să mai adaug nimic.

Ecaterina Țugulea: Cu dor pentru Mirela și curiozitate pentru episoadele lui Mimi.

Gheorghe Ifrim: Sincer să fiu, parcă nici nu au dispărut, mi s-a părut absolut normală revenirea lor. S-a simțit lipsa lor, Mirela e o actriță extraordinară, Mimi un scenarist foarte bun și aveam nevoie unii de alții.

Leonid Doni: Ne-am acomodat destul de repede. Mă bucur că Mirela e din nou în acest proiect. Sincer să fiu, mi-au lipsit replicile și situațiile lui Mimi, e minunat că scrie din nou pentru serial.

 

TVmania: Dar cu cea a scenaristului Mimi Brănescu?

Mihai Mărgineanu: Eu unu m-am bucurat că Mimi s-a odihnit și a terminat de scris încă un sezon. Nu trebuie să mă acomodez cu Mimi pentru că Ardiles s-a născut acomodat cu Mimi. El l-a inventat!

 

TVmania: Cum mai interacționați cu fanii? Care a fost cea mai amuzantă abordare a acestora?

Mihai Mărgineanu: Oamenii ne iubesc! Asta e clar și inestimabil! Reacțiile sunt la fel de diferite ca și oamenii. Am avut parte de reacții la care m-am emoționat eu, dar și unele reacții bazate pe lipsa de circumvoluțiuni. Marea majoritate a spectatorilor noștri înțeleg că noi suntem actorii care dăm viață unor personaje imaginare, „bazate pe fapte reale”. Alții, văzându-ne în fiecare zi pe sticlă și intrând la ei în case aproape în fiecare seară, au impresia că suntem prieteni de-o viață. Și se comportă ca atare! La un moment dat, fiind pe stradă, m-a prins de braț – destul de brutal – un „domn” ponderal și nu prea ponderat, și a început să strige la soția lui: „Vino, fă, să faci o poză cu el!” . M-am eliberat din strânsoare și n-am onorat cererea „amabilă” a domnului în cauză. N-a fost amuzant!

Ecaterina Țugulea: Cu fanii, interacționăm de fiecare dată când ne abordează. Vin foarte mulți la Fierbinți așa că ne vedem cu ei și acolo, ne scriu, încercăm să răspundem, și dacă ne opresc pe stradă, ne găsim timp să facem și fotografii cu ei.

Gheorghe Ifrim: Sunt mulți cei care vin la filmări, însă nu am avut „probleme”. Oamenii sunt foarte civilizați. Când ești pe stradă, sunt și unii care depășesc măsura, dar treci și peste asta. În general, lumea se comportă frumos cu mine pentru că-s „domnul primar”. Personajul impune un anumit respect. Nu știu cum e la Văncică atunci când se duce la piață să cumpere legume.

Leonid Doni: „Ce-ai făcut, Bobiță…”. Încă încerc să-i conving că sunt Robi J

 

TVmania: În afară de „Las Fierbinți”, unde vă mai putem vedea?

Mihai Mărgineanu: Mă puteți vedea la Teatru Nottara în piesa lui Caragiale „D-ale carnavalului”, unde joc rolul Ipistatului alături de o distribuție de excepție, în regia lui Claudiu Goga. Mă puteți vedea destul de des pe scene din toată țara cântând alături de trupa-mi. Mă puteți întâlni la mitigurile aviatice și mai ales la AEROMANIA, mitingul aviatic de pe 14 iulie de la Tuzla unde eu particip în două calități: cea de pilot în formația de avioane a piloțior absolvenți ai Școlii de Aviație R.A.S. și cea de cântăreț – pentru că eu voi închide mitingul cu un concert de zile mari.

Ecaterina Țugulea: Colaborez cu Teatrul Evereiesc de Stat și cu Compania de Teatru WanderTheatre, dar cel mai nou proiect în care o să mă implic va avea premiera la sfârșitul lunii mai, și anume musicalul „Mamma Mia”, produs de Andrei Boncea și care va fi o noutate pentru România.

Gheorghe Ifrim: Mă puteți vedea la teatru pentru că joc într-o mulțime de spectacole la Teatrul Bulandra și la Nottara.

Leonid Doni: Filmez de două săptămâni cu Al Pacino și scot un album cu cei de la Muse. J Mi-ar plăcea să fie așa… Am câteva spectacole pe care le joc prin țară și în București. „Prenumele”, un spectacol care îmi este foarte drag. „Te iubesc, dar nu pe tine”, un alt spectacol pe care îl ador, și de curând am scos o premieră la Centrul Cultural Ion Manu din Otopeni, „Coaste din viața lui Adam”. Repet un spectacol cu colegii de platou Gheorghe Ifrim și Marius Chivu, „Insomniacii”, o piesă de teatru scrisă de Mimi Brănescu.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton