La mijloc de februarie, Discovery ne-a făcut cunoştinţă faţă în faţă cu Bear Grylls (40 de ani), la Londra: expertul în surpravieţuire are, în perioada martie-mai, trei emisiuni noi pe postul amintit: „Insula lui Bear Grylls” (din 1 martie, de la 22.00), „Dincolo de limite cu Bear Grylls” (din 5 aprilie, de la 21.00) şi „Running Wild” (din mai).
Aflaţi cum a reacţionat când lucurile au mers prost la filmările „Dincolo de limite…” şi ce au învăţat de la el participanţii la emisiune.
Care a fost cel mai dificil moment de la filmări, cea mai mare provocare?
Episodul cu teama de copaci, pentru că totul o speria (pe fata cu pricina). Nu sunt expert în psihologie, ştiu cum să învăţ pe cineva să taie un copac şi să-şi facă un adăpost, dar n-am citit niciodată un manual despre cum să învăţ pe cineva să se apropie de un copac fără a plânge şi a tremura incontrolabil, de frică. Teama de copaci e bizară… Şi apoi te gândeşti că o duci pe fata asta în junglă, asta e o idee şocantă din start. E uşor să spui „Totul o să fie în regulă”, până o vezi cedând psihic acolo… E greu de ştiut ce trebuie să faci. Am învăţat că trebuie să te retragi. Au existat destule momente în care am spus „La naiba! Ce trebuie să facem acum?”. Necunoscutul ăsta contribuie şi el, sper, la transformarea emisiunii într-una interesantă: toţi improvizăm la faţa locului. Şi ultimul episod a fost greu: a plouat torenţial non-stop la filmări, parcă cineva dăduse drumul la robinet în baie. Dar la final, tipul ăsta (care se teme de sânge) era plin de sânge, zâmbea larg, avea ochii sălbatici, arăta ca Rambo, a fost grozav!
Cum ai reacţionat când lucrurile au mers prost, la filmări?
Mereu spun că aventura începe când lucrurile încep să meargă prost. Nu mă deranjează când pierd controlul, urc pe munte şi cineva cedează psihic. Cred că la TV asta e interesant: încerci să supravieţuieşti, nu-ţi iese, dar e bine (dacă la final ajungi cu bine jos).
În primul episod, e uimitoare reacţia lui Roy, care se teme de apă, când îi spui că nu e vina lui. Cum ai obţinut echilibrul ăsta între a-i susţine şi a-i face să-şi înfrunte temerile?
Ideea e că dacă vrei să scapi de frică, trebuie să o înfrunţi. Roy a înţeles că problema lui era faptul că se simţea foarte vinovat (de moartea fiului său, care s-a înecat) şi auzse de multe ori că nu e vina lui. Dar cred că uneori trebuie să fii în locul potrivit, la momentul potrivit, cu starea de spirit potrivită… Şi sălbăticia e o analogie atât de potrivită pentru sentimentele lor, senzaţia de apă care te spală, te curăţă… Dacă eram într-o cameră cu el şi îi spuneam „Apa o să te cureţe”, ar fi fost doar cuvinte, n-ar fi însemnat nimic. Aici era vulnerabil, îţi aminteşti totul pe loc, stai sub cascada asta puternică, abia poţi sta în picioare şi nu fugi de asta, şi eu te ţin de braţ, şi te sprijin, şi te îndemn să rezişti – atunci totul capătă un nou înţeles, e ca o curăţire spirituală. Asta face natura cu noi toţi, în grade diferite: ne defragmentează hard-urile, ieşim în natură, urcăm pe munţi şi ne curăţă. Natura ştie mai bine. Am citit recent că cea mai bună terapie e să vorbeşti în timp ce mergi: există o legătură ciudată între ritmul paşilor şi cuvinte… Mergem şi vorbim de când există oamenii.
Cum s-au comportat femeile faţă de bărbaţi în emisiune?
A fost aproape caricaturală diferenţa: bărbaţii erau plini de bravadă, nu lăsau pe nimeni să vadă frica, iar femeile îşi puneau sufletul pe tavă. În ambele cazuri a trebuit să aflu rădăcina problemelor lor şi în unele cazuri a fost foarte dificil. E uşor să fii curajos când stai pe scaun. E mult mai greu când atârni de pe marginea unei stânci, la 250 m înălţime…
Câţi dintre ei se descurcau în sălbăticie, câţi ştiau un truc-două?
Au învăţat toţi cât au stat cu mine (râde). Nu ştiu dacă vreunul ştia ceva, sincer. Câţiva credeau că ştiu… Dar nu contează de unde începi, contează unde termini. Au început cu o groază de echipament şi nicio idee despre cum se foloseşte, dar la final sunt mândru să spun că puteau să aprindă un foc şi să-şi monteze corturile (mai mult sau mai puţin)…
De ce crezi că mulţi oameni bogaţi fac excursii în sălbăticie, pentru a învăţa cum să supravieţuiască?
Cred că Discovery a contribuit mult la asta: fac cele mai bune emisiuni de aventură în natură. Şi ar trebui să fie mândri de asta. Încurajează oamenii să iasă în natură, să-şi asume nişte riscuri şi să facă lucruri care te fac să zâmbeşti largi. Şi cred că Discovery promovează motto-ul „Cele mai bune lucruri în viaţă nu sunt lucruri”. Ieşi în lume şi descoperi că e incredibilă. Nu e de mirare că avem academii de supravieţuire. Oamenii vor să se testeze puţin, chiar dacă pentru 24 de ore, aproape de Londra. Îmi place asta. Nu trebuie să plecăm la capătul lumii pentru a învăţa să supravieţuim în natură, să creştem, să facem lucruri care ne fac mândri de noi înşine.
Citiţi partea a III-a a interviului mâine, pe tvmania.ro.
