INTERVIU EXCLUSIV. Dragoș Pătraru spune totul despre noul sezon „Starea nației”

TVMania: Trăiți vremuri tulburi J (ca noi toți). Cum stați cu tensiunea?

Dragoș Pătraru: Bine. 11 cu 7, 12 cu 8 maximum. Și la ochi stau bine cu tensiunea, 12, mi-am luat-o zilele trecute, am făcut un control în urma căruia am fost încălțat cu o pereche de ochelari. Trebuie să-i folosesc când lucrez la calculator și când citesc de aproape. Tensiunea îmi crește însă când nu înțeleg răutatea unora. Cum e situația asta cu TVR. Nu pot să cred că avem bunuri aflate în contabilitatea firmei noastre, pe care TVR le-a sechestrat pur și simplu, împiedicându-ne să producem bani cu ele. Nu pot să cred că în niște oameni – fie ei și slugi puse de partid în funcții – poate să zacă atâta răutate. Practic, ei ar vrea să nu mai plătească nimic pentru amenajările pe care noi le-am făcut acolo. În acest moment, bunurile aflate în proprietatea Starea nației sunt sechestrate de televiziunea publică. Asta, normal, îți crește tensiunea. Și când te uiți în calendar și vezi că nu mai e mult până începi și tu ești în șantier, atunci chiar că nu mai dormi noaptea. Am început să iau pastile ca să princ câteva ore de somn bun pe noapte.

V-ați tot mutat. Din TVR la Digi și înapoi. Și acum la Prima TV. Prima oară aici. O să fie definitiv? Ce credeți?

Nimic nu e definitiv. Apoi, e foarte amuzant cum e interpretată chestia asta. A decis cineva, cumva, că nu e ok să schimbi locul de muncă des. Dar noi nici măcar nu schimbăm jobul. Pentru că noi lucrăm la Starea nației. E o fabrică a noastră, unde facem un produs. Produs pe care-l vindem cui vrea să îl cumpere. Contractele sunt anuale, de obicei, în televiziunile de la noi. La finele fiecărui sezon, lucrurile se mișcă. Nu facem o producție foarte ieftină (chiar dacă e muuult mai ieftină decât multe de la TVR, de pildă, care fac audiență zero), dar mai ales nu facem o producție comodă pentru patroni. Așa am zis și noi când am revenit la TVR, că nu vom mai pleca. Dar a venit partidul și-a zis altceva. Și-am plecat. Și am negociat cu altcineva, pentru două sezoane. Putem sta două, putem sta zece. Dar noi lucrăm la aceeași emisiune. Care începe acum al șaselea sezon. Și dacă tot am ajuns aici, să știi că doar noi, românii, mai avem chestia asta, vai, ce faci, te muți de colo-colo. Piața muncii, fraților, s-a schimbat total. Oamenii care au o meserie și sunt buni la ceea ce fac, lucrează pe proiecte, în condițiile impuse de ei. În Danemarca, de pildă, peste 60% dintre oameni schimbă locul de muncă cel mult o dată la doi ani. Noi ne impunem condițiile peste tot pe unde mergem și lucrăm cât timp suntem ținuți sau cât timp ne sunt îndeplinite toate condițiile. De la Digi am plecat după ce ni s-a spus că reprezentăm interesele firmei care deține postul, de la TVR am fost dați afară pentru că ne-am făcut meseria mai bine decât ar fi vrut partidul și slugile puse acolo de partid ca să pupe în fund puterea. Noi ne facem treaba, muncim peste 12 ore pe zi la emisiune, facem audiență și avem întotdeauna în vedere interesul public, pe care-l punem mai presus de orice. Sigur, greșim, greșim uneori grav, dar e foarte important că nu o facem din rea-credință.

Cum ar trebui să fie pentru a fi definitiv?

Ar trebui să fie normal. Totul pleacă de la o percepție complet greșită pe care multă lume o are despre presă. Din păcate, nu doar patronii de televiziuni cred că jurnaliștii le aparțin – așa cum credea Digi, în relația cu noi, că ne deține cumva. Și publicul crede asta, ceea ce e foarte grav. Nu, fraților, lucrurile stau astfel: poporul deține niște licențe, CNA fiind instituția abilitată să acorde aceste licențe. Cei care le operează au voie să facă profit cu ele, dar doar în anumite condiții, foarte clare, prevăzute de lege, după ce îndeplinesc anumite condiții. A informa corect publicul este doar una dintre ele. Când aud porcăriile alea cu: frate, noi suntem televiziune comercială, trebuie să facem profit. Fals, o minciună idioată. Poți face și profit, corect, dar în primul rând ai o datorie față de public. De-aia ai licență, e atât de simplu. Iar jurnaliștii, că despre ei era vorba, aparțin publicului. Nu corporației care-i plătește, nu instituțiilor de forță. Deci, eu, jurnalist, fac un produs pe care tu, patron, îl plătești. Dar eu lucrez pentru public, cocoș, nu pentru tine. Cum spuneam, din păcate, nici publicul nu înțelege asta de multe ori, plecând greșit de la ideea că jurnalistul e precum un avocat, îl reprezintă pe cel care l-a angajat.

Pe ce perioadă ați semnat cu Prima? Cam cât timp am putea fi siguri că o să fiți pe post? (Sau nu e nimic sigur? J)

Am semnat pentru două sezoane. Dar vom rediscuta după primul sezon, dacă lucrurile nu merg bine. Sau dacă merg prea bine. Un singur lucru e sigur. Contractul e făcut în așa fel încât dacă nu facem audiența pe care ne-am propus-o, vom pleca acasă.

Înțelegem că, mai ales în cazul „divorțului” de TVR, a fost vorba despre libertatea de exprimare. V-ați asigurat în vreun fel că aceasta nu vă va fi încălcată la Prima TV?

Ne asigurăm mereu, dar nu te poți asigura de fapt de nimic. Poate doar că dacă vei fi călcat în picioare primești niște bani. Am avut destule discuții când am semnat. Dar nu poți face prea multe. Noi ne vom face emisiunea la fel cum am făcut-o în ultimii 5 ani. Dacă vine cineva și consideră că nu e în regulă vom pleca. Nu cred însă că la o televiziune comercială se va întâmpla așa ceva. De-aia am și ales o televiziune generalistă. Sigur, există destule exemple de televiziuni comerciale care au construit imperii din înțelegerile cu puterea politică, dar știți cum e, trebuie să vrea și calul.

Așa, din exterior, din punctul de vedere al unui telespectator obișnuit, ați părea un tip cam conflictual. Cum e în realitate?

Dacă aș fi fost un tip conflictual nu v-aș mai fi acordat acest interviu, pentru că îmi aduc aminte că după primele două-trei emisiuni Starea nației, revista voastră mi-a trimis la redacție un cactus, ați și scris câteva rânduri despre cât de proastă e emisiunea asta, Starea nației, de care nu e nevoie, pentru că există alte emisiuni care se ocupă cu chestia asta. Uite că după 5 ani de muncă audiențele sunt de partea noastră, iar eu vă răspund la aceste întrebări și nu pot decât să sper că redacția voastră și-a schimbat opinia despre acest produs. Vezi ce băiat bun sunt?

Ați tot îmbunătățit, zicem noi J, emisiunea: Vox populi, muzică live, „Ceasul bun”, întâlniri cu telespectatorii… Cum s-au atașat toate astea de o emisiune de satiră?

Emisiunea asta nu este de satiră. Nu pricep de ce se tot insistă cu această caracterizare. Cred că e vorba doar de nevoia oamenilor de a pune etichete cu care se simt confortabil. Au pus unii chestia asta la niște emisiuni și ziare, mai mult ca să scape de procese, gata, totul e satiră. Satira, ultima dată când am verificat, era o simplă categorie estetică a comicului. Or, noi folosim umorul, cu toate formele lui, cum ne duce și pe noi capul, pentru a informa, a educa și a-i distra pe oameni, în același timp. E cu totul altceva. Când am început, adică atunci când vouă nu vă plăcea emisiunea asta, am făcut un plan pe zece sezoane. Gândim rubricile, le dăm drumul, pe unele le scoatem imediat, atât de proaste sunt, cu altele insistăm, pentru că noi credem în ele. Așa am făcut cu piesa de joi, pe care, după audiențele înregistrate de primele zece ediții, ar fi trebuit să o scoatem. N-am făcut-o, acum intrăm în al treilea sezon cu muzica live și audiențele sunt mult mai bune.

Din punct de vedere personal, la care dintre acesta rubrici țineți cel mai mult? De ce?
Fiecare rubrică are viața ei, povestea ei. Îmi pare rău că nu ne putem ține de multe dintre rubrici, pe care le-am și abandonat. De pildă, parodiile muzicale. Mie îmi plac cel mai mult. Dar cele bune cer timp, fix ceea ce noi nu avem într-o emisiune zilnică. Ne-am impus în acest sezon să avem măcar două parodii muzicale pe lună.  Cu Vax-ul am plecat la drum, deci e ceva special și acolo. Dar cred că ideea cu Ceasul bun a fost cea mai bună pe care am avut-o, pentru că acolo Cristina chiar reușește să schimbe destine. Iar telespectatorii răspund fantastic. Sper să dăm drumul și la Școala nației în această toamnă.

Aveți în vedere și apariția altor rubrici în noul sezon care începe pe 20 august?

Sper din acest an să avem alte trei rubrici excelente, le-am tot gândit, am adus oameni pentru ele, nu vă spun deocamdată despre ce e vorba, vrem să le încercăm întâi.

Ne puteți spune cum va arăta noul studiou?

Am o schiță, dacă vreți. Avem un spațiu mult mai mic, dar destul de generos pentru această producție. Va arăta foarte bine, spre disperarea doamnei Doina Gradea, de la TVR. Am păstrat liniile din celălalt decor, pentru că el nu poate fi folosit decât la emisiunea Starea nației, fiind protejat de drepturi de autor. Am făcut un upgrade, vom avea un videowall de 8 metri pătrați, vom pune mult mai bine în valoare pozele, am adus pe cineva în echipă special pentru asta și-mi pun mari speranțe în partea aceasta grafică a emisiunii. Apropo, schimbăm și pachetul grafic, cu totul, va fi ceva deosebit, lucrăm de ceva timp la asta. Veți vedea totul pe 20 august.

Din punctul nostru de vedere, ca telespectatori care ne încheiem de multe ori ziua cu Dragoș Pătraru J, suntem un pic frustrați că nu avem cu ce ne încheia și zilele de weekend. Mai ales, că la noi, la români, multe chestii se întâmplă în weekend. Vom scăpa vreodată de această frustrare? De ce da? De ce nu?

Sper să vă putem oferi, noi, cei de la Starea nației, ceva și-n weekend. Deocamdată vinerea. E vorba de o altă producție, dar deocamdată ne pregătim să tragem un pilot, vedem cum arată și vom spune mai multe prin septembrie. Referitor la Starea nației, patru ediții pe săptămână pentru o astfel de emisiune e foarte mult. Am tot încercat să gândim ceva și pentru duminică seara, am propus niște formate, costă destul de mult și pe noi ne epuizează munca de luni până joi, ar trebui să aducem altă echipă pentru weekend, până acum nu am reușit.

Ca să nu mai vorbim că mai plecați și în vacanță… J

Noi vrem vacanță doar o lună, vara, în perioada 15 iulie – 15 august. Dar uite că mereu se întâmplă câte ceva și vacanța se prelungește. E o chestie de care nu se prea ține cont, dar să știți că vara noi nu suntem plătiți. Când nu producem emisiuni nu suntem pe post. Deci, interesul nostru e să fim pe post. Sezonul ăsta începe pe 20 august și se termină în ultima zi de joi din iunie. IAr următorul, dacă lucrurile merg bine, va începe în prima zi de luni din august.

Tot printre frustările noastre se numără și faptul că unele dintre glumele cu care veniți seara pe post, noi le știm deja din cursul zilei de pe Facebook. De ce se întâmplă asta?

Le știți voi, că sunteți din branșă, îi urmăriți pe oamenii care scriu la emisiune. Ei mai scapă din glume pe Facebook. Dar cei mai mulți dintre telespectatori sunt oameni normali, ajung seara acasă și dau drumul la televizor, nu stau toată ziua pe Fb, ca voi. 🙂 Să știți că am făcut și eu greșeala asta, am căzut și eu în plasa asta, să cred că toată lumea e fix ca mine. Nu e așa.

Și dacă se poate remedia…

Da, le-am spus oamenilor să nu mai scrie pe Facebook ceea ce băgăm și în emisiune. Și apoi mi-au atras atenția că am scris eu pe Facebook, ziua, un text pe care l-am băgat apoi și-n emisiune, seara.

Ați tot fost prin țară la întâlniri cu telespectatorii. Cum e contactul direct cu aceștia?

Senzațional. Și voi merge în continuare. Cel puțin două orașe în fiecare lună. Întâlniri cu elevi și studenți vinerea, întâlniri cu telespectatorii de toate vârstele sâmbăta. Avem un calendar pe care-l stabilim acum, începem turul din luna septembrie. Am câteva promisiuni de un an, doi, în toamna asta trebuie să ajung la Iași, la Timișoara, la Oradea, la Galați. Locuri în care am tot zis că voi ajunge, dar nu am reușit. Oamenii sunt extraordinari, discutăm despre temele mari, râdem, ne punem întrebări, ne deschidem unii altora mințile, strângem și ceva bani pentru cazuri sociale locale, e minunat.

Ce mulțumiri și ce nemulțumiri v-au ajuns cu această ocazie la ureche?

Sunt multe. Și mulțumiri, și nemulțumiri. Mie îmi place că oamenii vor să afle cât mai multe, vor să fie informați. Nu-mi place că încă foarte mulți oameni sunt lipsiți de toleranță și chiar dacă nu știu nimic despre un subiect, sunt tentați să dea verdicte. Dar astea-s tarele comunismului, care dispar odată cu venirea unor noi generații. Asta ador la drumurile prin țară. Că avem copii minunați, care sunt cu totul altfel decât am fost noi. Și care vor face din chestia asta, peste încă vreo 20 de ani, o țară.