INTERVIU EXCLUSIV: Noah Wyle, despre debutul ca scenarist, în „Bibliotecarii” 3

Noah Wyle (45 de ani) – protagonist, producător executiv, regizor şi scenarist al producţiei – ne-a povestit, într-un interviu telefonic exclusiv, de la Los Angeles, la ce ne putem aştepta de la sezonul 3, dacă este sau nu fan „Urzeala tronurilor” şi cum a fost să scrie şi să regizeze în cadrul acestei noi serii.

Nu rataţi noile episoade, în fiecare duminică, de la ora 19.00!

„TVmania”: Ce se întâmplă cu Flynn Carsen în al treilea sezon din „Bibliotecarii”?

Noah Wyle: La finalul sezonului 2, promitea că va fi mai prezent, nu va mai fugi, se va dedica mai mult Bibliotecii şi lui Eve (Rebecca Romijn – n.r.). În acest sezon, toate aceste promisiuni vor fi puse la încercare. Pentru că în primul episod aflăm că există o nouă ameninţare pentru Bibliotecă şi pentru lumea întreagă, Flynn nu-şi poate păstra aceste promisiuni. În episodul 2 se întâmplă ceva care îl trimite într-o mică odisee şi merge pe un drum destul de întunecat, mai întunecat decât până acum şi îşi dă seama că ar putea fi înfrânt în lupta finală dintre bine şi rău. Şi revine la vechiul lui stil, se izolează de cei din jur, nu vrea să fie membrul unei echipe, vrea să acţioneze doar pe cont propriu, iar aşa apr conflicte cu echipa, cu Eve, şi aşa avem parte de un sezon foarte interesant.

Regizezi 2 episoade şi scrii 1 în sezonul 3. Cum e experienţa asta, de unde aduni idei şi cât ţi-a luat să scrii primul tău scenariu?

Adun mereu idei de la cei din jur, apelez pentru sfaturi la regizori cu care am lucrat, la regizori care au murit de mult, dar citesc despre ei, le văd filmele, în ultima vreme studiez cinematografia şi adun idei bune de la oricine. Am început să scriu când eram încă elev, eram foarte tânăr, chiar credeam că asta va fi vocaţia pe care o voi alege, actoria a fost ceva de care m-am apucat aproape accidental, iar când am devenit celebru am pus pe pauză scenaristica, nu am avut la acea vreme disciplina de a mă reapuca de ea. Iar când ne-am apucat de acest sezon şi am avut parte de o schimbare radicală în departamentul scenarişti – John Rogers, responsabilul de serial în primele 2 sezoane, a plecat – m-am oferit să scriu un scenariu, pentru că am simţit că înţeleg foarte bine vocea personajelor şi înţeleg de ce funcţionează atât de bine acest serial: combinaţia delicată între umor, linii narative, personaje. După ce mi s-a dat un deadline şi am fost forţat să mă concentrez pe asta, l-am scris atât de rapid (râde) şi m-am distrat atât de mult! E ceva ce vreau să mai fac şi altă dată! Mi-a plăcut foarte mult.

De ce tot revii la „Bibliotecarii”, în ciuda tuturor celorlalte proiecte ale tale, care îţi umplu timpul?

Serialul înseamnă ceva pentru mine, altceva pentru familia mea, altceva pentru telespectatori. Pentru mine e aproape terapeutic să joc acest personaj, să fac tot felul de trăsnăi, să fac multă mişcare, să port tot felul de pălării, să mă joc cu toate jucăriile astea şi oamenii ăştia distractivi, e o experienţă pe care o aştept ca pe tabăra de vară în fiecare an. Şi cum filmăm vara, copiii mei (Owen – 14 ani şi Auden – 11 ani, cu prima soţie; Frances – 1 an, cu actuala soţie – n.r.) nu sunt la şcoală şi participă la experienţa asta. Le place mult serialul, le plac toţi actorii şi vin la filmări şi a devenit o experienţă familială. Şi, privind la peisajul tv actual – care este o nouă epocă de aur a televiziunii, există atât de multe seriale de calitate – vezi că nu există multe ca „Bibliotecarii”, pe care să le poţi urmări cu întreaga familie, cu părinţii tăi în vârstă şi cu copiii tăi şi tuturor le place la fel de mult. Deci fac în continuare serialul pentru că, deşi presupune multă muncă, e o experienţă preponderent pozitivă.

La ce seriale te uiţi tu?

Mă uit la destul de multe… „Better Call Saul”, m-a prins foarte mult anul ăsta „Atlanta”, care e nou, mă uit la „Urzeala tronurilor”, „Vicepreşedinta”, îmi place şi noul serial de pe NBC, „This Is Us”… Am văzut majoritatea episoadelor din „House of Cards” şi din restul serialelor Netflix, încerc să fiu la curent cu tot ce apare, dar e aproape copleşitor, sunt atât de multe seriale şi în fiecare zi cineva mă întreabă „Hei, te uiţi la asta?” şi îi spun „Nu. Despre ce e?”. Şi îmi spune „Trebuie să te uiţi, e cel mai tare serial din lume”… Ziua nu are destule ore ca să te uiţi la toate…

Comparând contemporaneitatea cu anii ’90, când jucai în „Spitalul de urgenţă”, crezi că numărul mare al serialelor de calitate e cel mai mare plus al pieţei TV?

Cred că da, dar asta are un preţ. Partea bună a anilor ’90 – fie că vorbim despre „Spitalul de urgenţă”, „Prietenii tăi” sau „Seinfeld” – era că erau seriale despre care vorbea toată lumea, ideea era că puteai împărtăşi a doua zi experienţa cu toată lumea care se uita şi ea la ele. Pe de o parte, e minunat că există o cerere atât de mare pentru conţinut şi există atât de multe job-uri pentru actori acum, dar în acelaşi timp ai parte de un public divizat, discuţiile despre seriale sunt izolate, nu mai sunt la fel de comunale.

Votează şi TVmania te premiază!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.