Ramona Păuleanu: „Avem o țară absolut minunată”
Am vazut ca ai fost de curand intr-o vacanta, ne povestesti si noua cum a fost, ce ti-a placut, ce ai vazut?
Am îmbinat muntele, dragostea mea, cu marea. Am ajuns, în sfârșit, câteva zile în Elveția și sunt absolut fascinată de locul ăsta. Mi-am învins frica și, pentru prima dată, m-am dat și cu tiroliana. 🙂
In ce alte locuri vei mai ajunge vara aceasta?
Îmi doresc să mai merg o dată în Elveția, măcar pentru un weekend, și în Deltă.
Poti face un top 3 destinatii in care ai vrea sa ajungi la un moment dat?
Cuba, Vietnam, Insulele Feroe.
Tii cont de vreme cand iti planifici o vacanta?
Atunci când mi le planific cu ceva timp înainte, e greu să prevezi cum o să fie vremea. Te bazezi pe noroc și, până acum cel puțin, nu m-a ocolit.
Ai primit vreun sfat de la Busu de cand prezinti vremea?
Să fiu eu însămi. Chiar dacă asta înseamnă să nu mă încadrez în șabloane. Și e un sfat al naibii de bun. 🙂
Cum e atmosfera in redactia Stirilor Pro tv intr-o zi normala de lucru?
Într-o redacție de știri, nicio zi nu seamănă cu alta. Dar au totuși un numitor comun: ești tot timpul în contra timp. Poate apărea un subiect la ora 18, de exemplu, iar tu trebuie să-l transformi într-o știre gata de difuzat o oră mai târziu.
Stim ca ai buni in spate in care ai prezentat mult reportaje la Pro TV. Iti amintesti de unul cu mare drag sau de unul in care ai simtit ca esti in pericol?
Am făcut, la începutul carierei, multe materiale cu camera ascunsă. Iar asta a atras după sine și amenințări din partea personajelor pe care le-am surprins savarsind o ilegalitate, neconcretizate, din fericire. Dar m-am lovit si se situatia in care aceleasi personaje, culmea, ma felicitau pentru capacitatea mea de a creiona o poveste credibila si sfarseam prin a ne imprietenii. Am strans atat de multe experiente in cei 8 ani de Protv, c-as putea deja scrie o carte.
De cand prezinti meteo mergi mai rar la reportaje?
Da, merg mai rar, dar asta nu mi-a afectat pasiunea.
Ce iti place sa faci in timpul liber pe timpul verii?
Mi-ar placea sa pot ajunge mult mai des la munte, sa bat cararile muntilor nostri. Avem o tara absolut minunata.
Ce alternative de petrecere a timpului liber in Bucuresti ne recomanzi cand e vreme buna?
Sa mergi pe jos si sa admiri casele de pe Dacia, de pe Calea Victoriei sau multe alte comori arhitecturale din Bucuresti si sa visezi este un plan destul de bun. Cel putin pentru mine:)
Ai o silueta de invidiat, cum te mentii in forma?
Pana acum m-a ajutat varsta si constructia, genele. De nu ma mai vor ajuta, voi lua masuri drastice:) incerc sa merg la sala, dar de fiecare data aman… pe maine.
Cum te intelegi cu Magda? Va intalniti si in timpul liber?
Ne intelegem foarte bine. Suntem oricand gata sa ne ajutam, daca avem nevoie de de un schimb de ture, de pilda, sau chiar si de o vestimentatie. Cu exceptia evenimentelor unde am mers impreuna, n-am reusit deocamdata sa ne intalnim si la o cafea, in oras.
Magda Pălimariu: „Vreau să fac sahari în Africa de Sud”
Am vazut ca ai fost de curand intr-o vacanta, ne povestesti si noua cum a fost, ce ti-a placut, ce ai vazut?
Am fost câteva zile în Cipru, într-o vacanță pe care mi-am dorit-o de relaxare și de încărcare a bateriile, așa că nu am vizitat prea multe locuri. Am preferat să-mi petrec timpul la soare, la plajă, să înot și să fac sporturi nautice.
In ce alte locuri vei mai ajunge vara aceasta?
Nu am stabilit încă, dar vreau să merg tot într-un loc însorit.
Poti face un top 3 destinatii in care ai vrea sa ajungi la un moment dat?
Vreau să fac sahari în Africa de Sud, să văd Aurora Boreală și să ajung în Japonia.
Tii cont de vreme cand iti planifici o vacanta?
Da, întotdeauna. ☺ Când știu că urmează o săptămână fierbinte, cu zile toride, încerc să plec din București.
Ai primit vreun sfat de la Busu de cand prezinti vremea?
Pentru Meteo nu mi-a dat sfaturi, dar am considerat dintotdeauna că am cel mai bun exemplu lângă mine. Îl urmăream cu mare atenție încă de pe vremea când eram la altă televiziune, din dorința de a învăța cât mai mult de la el. În perioada în care am făcut școala de actorie i-am cerut câteva sfaturi și credeți-mă că au fost foarte importante pentru mine.
Ce faci cand pleci de la meteo? Cum arata programul tau?
Având în vedere că plec de la studiouri la 18 sau la 21, în fiecare zi, nu-mi rămân multe variante, dar aleg să merg la film sau la terasă cu prietenii, să fac sport, să alerg.
Ce iti place sa faci in timpul liber pe timpul verii?
Sunt o fire energică și vara îmi place foarte mult să ies cu rolele în parc, să descopăr locuri noi în alte orașe, să călătoresc. Nu sunt de neglijat nici activitățile pe care poți să le faci în București. Timp sa fie!
Ce alternative de petrecere a timpului liber in Bucuresti ne recomanzi cand e vreme buna?
Cel mai mult îmi place să mă plimb prin București, fără să am neapărat o țintă. Așa am ajuns să decopăr niște locuri foarte frumoase, fie că vorbim de străzi, cafenele, muzee, ceainării sau librării. Nu pot să fac nicio recomandare, dar pot să vă sfătuiesc să luați la pas Bucureștiul și să-l descoperiți.
Cum te intelegi cu Ramona? Va intalniti si in timpul liber?
Ne înțelegem foarte bine, din păcate programul nu ne ajută să ne întâlnim în timpul liber pentru că atunci când eu sunt la muncă, Ramona e liberă și invers. Însă atunci când avem evenimente, nu pierdem ocazia să mergem împreună.