Ron Howard, regizorul de 63 de ani care și-a pus semnătura pe primul episod al serialului „Geniul: Einstein”, s-a implicat activ în acest proiect, și ne-a povestit, în exclusivitate, la Londra, la premiera europeană a serialului, că aștepta de câțiva ani să se implice într-o producție tv.
Ron Howard a câștigat Oscarul în 2002 cu „O minte sclipitoare” și a mai fost nominalizat la aceeași distincție cu „Frost/Nixon”. A mai regizat filme celebre precum „Cum a furat Grinch Crăciunul”, „Cinderella Man”, „Codul lui Da Vinci”, ”Cocoon”.
„TVmania”: Cum ați decis să vă implicați în proiect?
Ron Howard: Am căutat destul de mult să mă implic într-un un proiect tv măreț, dar nu găsisem subiectul potrivit, eram chiar un pic invidios. Am fost mereu curios în privința lui Einstein, dar probabil că am fost atras și de partea neașteptată a scenariului: era amuzant, sexy, acțiunea era mult mai politizată decât aș fi crezut eu și asta a fost o provocare pentru imaginația mea.
Ce v-a intrigat mai mult la Einstein, ce a fost cel mai greu să transpuneți pe ecran?
Modul său de a gândi era mai asemănător cu cel al unui artist: avea un fel de gândire boem, un fel de a privi lumea care m-a surprins, libertin. Era un extrovertit. Desigur, faptul că a avut tot felul de relații complicate a fost un lucru complicat de descris. Era extrem de nobil, dar avea și câteva trăsături care nu sunt tocmai nobile. Un mod de a-l descrie a fost prin intermediul personajelor feminine: să îl vedem prin ochii lor și să înțelegem ce le-a plăcut mai mult la el.
Cum a fost să găsiți distribuția potrivita?
Îl aveam pe Geoffrey și ne trebuia cineva care să fie potrivit pentru a face tranziția de la varianta tânără la cea adultă. La Johnny Flynn (tânărul Eisntein -n.r.) era problema coloritului, dar structura osoasă se potrivea, era promițător. Tânărul Albert arată semnificativ diferit de seniorul Albert, acesta a îmbătrânit prematur. Audiția lui Johnny a fost extraordinară, pur și simplu avea un simț natural pentru persoanj.
Actorii v-au descris cu toții la modul elogios. Cum reușiti să comunicati cu ei atât de bine, să îi faceți 100% din potențial?
În primul rând, sunt foarte, foarte atent la procesul de distribuție. Nu îmi face plăcere, nu îmi place să resping, dar sunt foarte meticulos la alegerea actorilor. În al doilea rând, am un mare respect pentru actori, pentru inteligența lor, încerc să fie o colaborare. Sunt interesat de ideile lor și încerc să fiu suficient de bine pregătit, astfel încât să le pot explica de ce o anumită idee nu poate funcționa. Încerc mereu să fac o punte de legătură între felul lor de a vedea personajul și felul meu de a-l vedea, iar asta creează o relație de colaborare în care actorii se simt în siguranță și capabili de a da tot ce e mai bun din ei. Iar asta mă face fericit.
A fost mai simplu după ce ați câștigat Oscarul să convingeți actorii /studiourile să lucreze cu dvs?
Da, sigur că Oscarul e ca un fel de insignă de onoare, la nivel mental, care le ușurează viața regizorilor. Am fost norocos. Am avut o serie de semiratări care aproape au avut același rezultat pentru mine. „Cocoon” a fost nominalizat la Oscar, dar nu pentru regie, însă toată lumea a crezut, într-un fel, că am fost. Deci, eu nu am câștigat Oscarul, dar lumea a rămas cumva cu impresia că am câștigat, așa că foarte devreme în cariera mea actorii si studiourile m-au tratat cu foarte mult respect. Așa că atunci când chiar am câștigat (cu „O minte sclipitoare”, în 2002), oamenii au zis:, lasă că a mai câștigat și înainte! Dar eu știam că nu am mai făcut-o, așa că am fost fericit!
CITEȘTE ȘI: