TVMania: Cum a fost revenirea la „Masked Singer România”?
Horia Brenciu: Extrem de așteptată, de către toată lumea, public și echipa TV. Și asta s-a întamplat nu numai pentru că ne era dor să ghicim cine se ascunde sub măști, ci și pentru că alături de noi au venit „prospături”! ☺ În ordinea numerelor de pe tricouri, și-au făcut intrarea în platou: Mihaela Rădulescu Schwartzenberg, Pavel Bartoș și tânărul aspirant la titlul de detectiv, Alex Bogdan.
Ce îți lipsea cel mai mult din punct de vedere profesional?
Să cânt lângă oameni, cu oamenii… Să primesc energia aia fantastică și s-o convertesc în idei și muzici și regii tocmai pentru a-i surprinde pe cei din fața mea. În timpul filmărilor de la „Masked Singer România”, atât colegii mei, dar și multe vedete, aflate sub măști, mi-au bătut apropo-ul despre Sala Palatului. Am fost atât de mâhnit că nici anul ăsta nu mă pot vedea cu spectatorii mei.
Pentru că vorbim de carieră, mai sunt lucruri pe care ți-ai dori să le realizezi și încă nu ai avut oportunitatea?
Toate au venit la timpul lor în ceea ce mă privește. Nu am avut un traseu profesional tipic. Am fost prezentator, mai bine de 10 ani, și apoi m-am decis să încep să cânt. Deciziile pe care le-am luat au fost în acord cu puterea mea, din acel moment, de a duce la bun sfârșit proiectele de care mă apucam. Pentru viitor, am multă energie și multe idei, vorba aia, am stat un an și jumătate departe de oameni. S-a acumulat prea multă… lavă (a se citi „love”, în stil jamaican ☺ )
Au fost lucruri noi pe care le-ai făcut în timpul pandemiei?
Da. Am făcut de toate! Ba un Covid, ba un vaccin, ba un rapel… ☺ M-am distrat, ce să zic… ☺ Dincolo de astea, cred că salvarea mea, după anul ăsta și jumătate, a fost tenisul. El mi-a fost prieten nu numai pe timpul filmărilor sezonului 2 „Masked Singer”, dar și în restul anului. Efectiv, am înlocuit concertele cu partidele de tenis.
Copiii cum au reacționat când ai plecat de acasă după o perioadă mai lungă petrecută alături de ei?
N-a fost neapărat ușor pentru ei, dar scurtele reîntâlniri din pauzele de filmare au fost pline de îmbrățișări. Când am plecat „în cantonament”, pentru filmările de la „Masked Singer România” au zâmbit. Știau că tata se duce la emisiunea aia faină cu măștile alea simpatice.
Ce planuri ai pentru următoarea perioadă?
Dincolo de studio și academia de arte pe care o păstoresc, îmi plănuiesc mai multe momente alături de familia mea. Pe unul dintre ele îl voi pune în practică în toamna asta: o excursie la cules de ciuperci, în pădurile din Brașov. Printre altele, ar mai fi în plan o surpriză pentru cinefili, care se va lansa în primăvară, dar mă opresc deocamdată aici cu planurile mele pașnice…
Te-ai gândit și la o vacanță? Ne poți spune unde?
😊 Sigur! Cred că vreau să am o luuungă vacanță pe orice scenă! Fără palmieri, fără nisip, doar cu valuri de zâmbete, cântece și aplauze din partea spectatorilor! ☺