INTERVIU. Irina Sârbu: „Îmi testez limitele de virtuozitate și mă scald într-o muzică minunată, pe care o iubesc”

de Redactia Tvmania 10 februarie 2020, 10:19

Pe lângă vocea extraordinară și virtuozitatea muzicală, orice apariție a Irinei Sârbu transmite o căldură și o energie aparte, fie că interpretează jazz, folclor românesc sau cântece sud-americane.

TV Mania: Când sunteți pe scenă, totul pare o joacă, o bucurie și un miracol. Care este secretul acestei relaxări pe care o transmiteți?

Irina Sârbu: Foarte mulți ani de studiu și preocupare permanentă pentru evoluția artistică. Am început să studiez pianul la cinci ani și muzica a devenit – și a rămas – prima și cea mai bună prietenă. Am studiat pianul clasic, teorie, solfegiu, dictat, am cântat în cor… Jazz-ul l-am descoperit la 17 ani. Cred că toată munca de ani de zile și experiența îndelungată îmi asigură acum această relaxare pe scenă.

Cine sunt oamenii care v-au modelat atât de frumos evoluția?

În primul rând mama mea, care a fost cea care ne-a împins, pe sora mea și pe mine, să studiem muzica. Sora mea cântă la vioară, eu la pian. Eram foarte mici când ne-a dus prima oară la spectacolele de la Opera Română și la concertele de la Sala Radio sau de la Ateneu. Mă gândesc cu drag și recunoștință la profesoara mea de pian din Liceul George Enescu, doamna Gabriela Enăsescu, apoi, bineînțeles, la Anca Parghel.

O amintire dragă legată de regretata Anca Parghel, de care sunteți atât de legată profesional și uman?

Anca era un profesor și un om extrem de darnic, nu ținea nimic doar pentru ea, împărtășea toate cunoștințele muzicale și toată experiența ei. Știa să fie și un foarte bun prieten, te asculta, te sfătuia… Îmi amintesc când m-a invitat prima oară să cânt alături de ea pe scenă! Se întâmpla în grădina Green Hours, unde avea concert alături de trupa ei (Puiu Pascu – pian, Ciprian Parghel – bas și Tudor Parghel – tobe). Nu mă așteptam la așa un gest și am avut emoții foarte mari! Apoi, orele de muzică pe care le făceam împreună! Am și acum casete audio întregi, înregistrate cu reportofonul, cu improvizațiile pe care le făcea, cu lecțiile noastre… O altă amintire frumoasă este atunci cand am acompaniat-o la pian, pe scena clubului ArtJazz, la piesa „My Funny Valentine”. Era prima oară când făceam așa ceva pe stilul muzical de jazz. A fost un moment unic, de neuitat pentru mine! Cred că există și o înregistrare la Radio Romania cu acel moment…

Cum vă păstrați echilibrul în această lume agitată și grăbită?

Am „lumea” mea ☺ Familia, orele de studiu, orele de canto pe care le predau la sectia de Actorie din cadrul UNATC I.L. Caragiale, concertele, spectacolele de la teatrul Odeon. Încerc să mă concentrez pe lucrurile care mă bucură și îmi fac bine și caut să găsesc răgaz de relaxare în acest ritm al vieții care da, este uneori prea alert. În general, îmi propun să nu îmi refuz mici plăceri – o escapadă în străinătate, câteva zile la snowboard, un film de desene animate cu o pungă de popcorn în brațe alături de fetița mea, un ceai savurat la ceainăria preferată, o tură pe trotineta electrică, o plimbare cu bicicleta prin parc, o oră la patinoar… De când sunt mamă, ieșirile în natură sunt mult mai dese și asta simt că îmi face bine!

Sunteți întotdeauna o apariție impecabilă. Ce trebuie să aibă o ținută ca să vă facă să vă simțiți bine pe scenă?

În primul rând, haina trebuie să mă reprezinte și să mă simt comod!

Dar în viața de zi cu zi?

Comod comod comod! Cel mai bine mă simt în adidași, blugi și un tricou!

Există vreo provocare în muzică sau în teatru pe care ați vrea să o abordați în viitorul apropiat?

În urmă cu câțiva ani am pășit pe un drum nou, care e foarte greu, dar și plin de satisfacții pentru mine. Am început să cânt, în concerte, acompaniată de orchestre simfonice sau de cameră, piese de virtuozitate instrumentală. „Hora staccato” și „Hora mărțișor” de Grigoraș Dinicu, „Dansul țărănesc” de Constantin Dimitrescu, toate scrise pentru vioară, prima parte din Concertul în la minor pentru vioară și orchestră de Johann Sebastian Bach. Acum pregătesc o „Badinerie” tot de Johann Sebastian Bach, scrisă inițial pentru flaut, partea de virtuozitate din Melodii lăutărești de Sarasate, scrisă pentru vioară și… cochetez cu fantezia „Carmen”, scrisă tot de Sarasate, tot pentru vioară. Îmi testez limitele de virtuozitate și mă scald într-o muzică minunată, pe care o iubesc de când eram copil! De abia am pășit pe acest drum, așadar, deocamdată, mai am multe de făcut până să caut o altă direcție.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră un proiect de succes?

Un proiect care să ma împlinească și sufletește, și ca artist, care să mă provoace și să mă ajute să evoluez în parcursul meu muzical și personal. Și dacă umple și sălile de concert sau de spectacol, cu atât mai bine! Unul dintre aceste proiecte este „Clasic e fantastic” – un proiect educativ pentru copii ce se desfășoară la Ateneul Român și la Teatrul Odeon. Povestim despre copilăriile marilor muzicieni. Suntem deja la cea de a 10-a stagiune. Eu joc rolul unui șoricel meloman pe nume Rică.

Unde v-ar plăcea să călătoriți în curând?

La Paris! Am deja bilet de avion!

Ce piese muzicale vă fac să visați?

În general, cele care au ca instrument principal trompeta. Am o relație foarte specială cu trompeta! Mă emoționează așa cum nici un alt instrument nu reușește să o facă. Unul dintre artiștii mei preferați este Chet Baker. De câte ori îl ascult, parcă încep să visez. Același lucru îl simt și când ascult bossa-nova.

Ce mari cântăreți vă bucură mereu când îi ascultați ?

Ascult cu plăcere orice gen de muzică: Bobby McFerrin, Ella Fitzgerald, Oscar Peterson, Liza Minelli, Queen, Beatles, Pavarotti, Maria Tănase, Romica Puceanu, Edith Piaf, Mozart, Chopin, Bizet, Verdi și chiar Limp Bizkit ! Din toate ma inspir câte puțin.

Cum vi s-ar părea ideea unui film despre Maria Tănase? V-ar plăcea să o interpretați?

Da, îmi doresc de mult asta. Sper să se facă un film despre viața ei și, chiar dacă nu voi face parte din distribuție, abia aștept să îl văd!

Cum vă place să vă petreceți timpul împreună cu Ana, fetița dumneavoastră ?

Cântăm mult, ne jucăm, citim, studiem la pian, mergem în parc cu trotinetele sau cu bicicletele, ne jucăm mima, ne uităm la desene animate, gătim brioșe, desenăm, picatăm, ne gâdilăm și… multe altele!

Sunteți o descoperitoare de savori. V-a cucerit vreun deliciu în ultima vreme?

Bucătăria libaneză! Și am descoperit și o gelaterie foaaaaaarte bună în București!

Ce filme / spectacole / cărți v-au impresionat recent?

De mai bine de doi ani am uriașa plăcere să trăiesc… în lumea copiilor. Ultimele filme? „Marry Poppins” și „Frozen 2”. Ultimele spectacole? Cam toate cele de la «Opera Comică pentru copii». Ultimele cărți? Cele cu elefantul Elmert, cu Brotacul Îndrăgostit, cu George cel curios… și ne pregătim pentru pinguinul Apolodor și Doctorul Aumădoare… visez și la Harry Potter, dar mai am de așteptat, Ana mea are doar patru ani și jumătate. Dar vine vremea….

Ați fost în numeroase turnee în țară și în străinătate. Ce locuri v-au impresionat în mod deosebit?

Am fost acum câțiva ani într-un turneu la Ierusalim. Via Dolorosa și Zidul Plângerii mi-au rămas în minte și în suflet. Și experiența de la New York a fost una impresionantă, acolo am cântat la Kennedy Center, în fața unui public predominant american, care a apreciat mult muzica românească.

În ce spectacole vă putem vedea și asculta?

De ceva timp colaborez cu Bucharest Jazz Orchestra – în octombrie am avut un minunat concert la Sala Radio, alături de orchestra de cameră Radio, cu un repertoriu de jazz clasic (tribut Ella Fitzgerald) și românesc (tribut Maria Tănase). Alături de ei am susținut în ianuarie și o Lecție de jazz pe scena Ateneului Român, în cadrul stagiunii „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica”. În teatru, mă bucur să colaborez și cu Opera Comică pentru copii, pentru musicalul „Sunetul muzicii”, regizat de Răzvan Mazilu, unde interpretez rolul baronesei Elsa von Schraeder. De curând, am scos o nouă premieră în cadrul proiectului „Clasic e fantastic. Copilăriile marilor muzicieni”; „Ceaikovski și povestea unui spărgător de nuci” se joacă acum la Teatrul Odeon. Ceaikovski este cel de al 12-lea compzitor în casa căruia eu, șoricelul Rică, am avut ocazia să locuiesc.

CREDIT FOTO: Ioan Stoica