Tânăra actriță Mara Oprea se află la debutul carierei sale pe care a început-o cu un rol principal. Mara interpretează rolul Adelei în serialul cu același nume produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1.
Tânăra actriță Mara Oprea se află la debutul carierei sale pe care a început-o cu un rol principal. Mara interpretează rolul Adelei în serialul cu același nume produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1.
Am stat de vorbă cu ea pentru a o cunoaște mai bine și pentru a afla cum se desfășoară filmările serialului în plină pandemie.
Am fost foarte bucuroasă! Am avut mai multe zile de casting, în care am fost pusă în fel de fel de situații scenice în care trebuia să plâng în hohote, să țip și multe alte provocări. Nu cred că o să uit niciodată cuvintele doamnei Ruxandra Ion, pe care le-a rostit la finalul casting-ului: „Avem protagoniști!!”. Cred că a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Am fost extrem de fericită și mă bucur că debutez în această meserie cu un rol principal, care mă face să fiu și mai ambițioasă.
A fost foarte interesantă din toate punctele de vedere. Eram foarte entuziasmată și mă bucuram că în sfârșit începem filmărie. Atunci am cunoscut și restul echipei, adevărați profesioniști, alături de care continui să învăț multe lucruri. Un colectiv pentru care sunt recunoscătoare. Toată lumea era motivată să iasă lucrurile foarte bine și energia pozitivă era molipsitoare. Nu am avut emoții aproape deloc, probabil pentru că înainte de a începe filmările, am avut și o lună de repetiții ca să ne acomodăm cu ce va urma. Pur și simplu am simțit că locul meu este acolo.
Da, într-adevăr condițiile sunt speciale, trăim niște vremuri care ne obligă să fim mai atenți și mai responsabili și tocmai de aceea se respectă toate măsurile de siguranță pe platou. Toată echipa poartă mască, inclusiv actorii, în pauzele dintre secvențe.
În mare parte m-am adaptat scenariului și am putut respecta indicațiile regizorale. Cred că cele mai dificile mi s-au părut situațiile conflictuale, asta pentru că după o secvență tensionată, mai analizez uneori în minte tot procesul și îmi mai vin idei și variante. Sunt o fire perfecționistă. Încerc să nu mă descurajez atunci când nu îmi iese ceva așa cum aș fi vrut, dar nu pot să nu mă supăr când simt că nu mi-am valorificat potențialul la maximum. Într-o meserie în care trebuie să creezi plăcere pentru cei care te privesc, uneori mai uiți de fericirea ta.
Mă înțeleg bine cu toți colegii și mă bucur foarte mult că am avut ocazia să îi cunosc. Este o onoare pentru mine să joc alături de actori mari ca Anca Sigartău, Marian Râlea, Mihai Călin, Maria Buză și lista ar putea continua. Simt că am multe lucruri de învățat de la ei și că este un mediu extraordinar în care mă pot dezvolta. Nu cred că aș fi putut primi un cadou mai frumos în această perioadă de restricții ca acesta: să am rolul principal într-un serial, să capăt experiență și să petrec timpul alături de oameni minunați, de la care învăț permanent.
De mică am mers la cursuri și activități artistice: am facut balet timp de 11 ani și am dansat pe scena ONB și alte scene internaționale, la Școala de Muzică am luat lecții de pian 8 ani și am mers la concursuri, am facut și puțin canto și am mers și la Compania de Teatru pentru Copii și Adolescenți a doamnei Mirela Dragu. Imi aduc aminte că, în clasa I, profesorul de teatru de la școală a vrut să aleagă fata pentru rolul Albei ca Zăpada și ne-a pus pe toate fetele din clasă să spunem o replică și s-a oprit la mine, alegându-mă pentru acest rol. Facultatea de Teatru a venit ca o încununare și ca o ocazie pentru a-mi folosi toate abilitățile pe care le-am exersat de-a lungul timpului și așa am realizat că am făcut cea mai bună alegere. Poate că mă văd făcând și altceva, dar în niciun caz cu aceeași plăcere și satisfacție cu care practic actoria. Nu mă așteptam „să mi se deschidă o ușă” atât de devreme, chiar din primul an de facultate și, odată cu această oportunitate, multe lucruri din viața mea au căpătat foarte mult sens și am devenit recunoscătoare pentru toate orele pe care le-am petrecut investind în mine.
Aș spune că sunt încrezătoare în capacitatea mea de a face față provocărilor și îmi place să îmi organizez timpul și responsabilitățile cât mai bine și eficient. Prefer să am un program bine stabilit și nu îmi place atunci când lucrurile sunt date peste cap. Câteva dintre activitățile din sfera celor care mă fac să mă simt bine sunt: să cânt la pian, să practic yoga și să dansez. De obicei, la început de an îmi place să îmi alcătuiesc o listă cu obiective pe care îmi doresc să le ating. Aș mai putea adăuga faptul că în clasa a noua am fost aleasă Miss Boboc.
Vremea frumoasă, cărțile, filmele bune și oamenii dragi alături sunt câteva dintre lucrurile care ar descrie o zi minunată pentru mine. Unul dintre principiile după care mă ghidez este acesta: privește lumea altfel și viața ți se va schimba! Învăț din trecut, fac planuri pentru viitor, dar trăiesc în prezent.
Pot să spun că eu debutez în actorie din familia mea, deși cu toții avem preocupări artistice: fratele meu a făcut și el pian, canto și chitară, tatăl meu scrie poezii, bunicile mele cântă. Mama mea coordonează un program de masterat (Ped-arte) interdisciplinar între Științele Educației și Teatru și Artele Spectacolului și ea este cea care m-a încurajat pe acest traseu.
Cere anumite compromisuri uneori, atât pe plan personal, profesional, cât și financiar. Dacă joci un rol de lungă durată, într-un film sau serial de exemplu, nu poți să îți schimbi înfățișarea, nu poți mereu să ai programul pe care ti-l dorești, de multe ori trebuie să ți-l adaptezi în funcție de filmări, trebuie să ai grijă de sănătatea ta și a colegilor, pentru a nu compromite filmările. Nu poți să faci întotdeauna ce îți dorești. Actoria e o meserie care cere sacrificii.