Irina Păcurariu și-a sărbătorit ziua pe timp de pandemie. A avut familia aproape și a fost răsfățată de cele două fete cu deserturi rafinate. Dar a și muncit ca înainte, din fericire pentru noi, pentru a găsi oameni interesanți și a le spune povestea. Săptămânal acum, la „Rețeaua de idoli” de la TVR 2.
TVmania: A fost o perioadă lungă și grea. Dv. ce ați făcut de pandemia asta?
Irina Păcurariu: Cum spunea unul dintre zecile de oameni cu care am stat de vorbă în aceste luni de izolare, am făcut ce-am știut și ceea ce făceam și înainte. Adică am căutat interlocutori de la care puteam afla informații inedite și verificate și am început să fac interviuri încă de la mijlocul lui martie, de când copiii au rămas acasă și școlile s-au închis, adică momentul când am știut cu toții că nimic nu va mai fi ca înainte. Foarte repede am schimbat mesajul de la „Rețeaua de idoli”, devenită #rețeauadesperanță și am început să public pe FB emisiunii o serie de dialoguri cu români de peste tot din lume.
Au fost interviuri care au început să facă sute de mii de vizualizări și am înțeles că interesul există. „Telejurnalul” TVR a început să difuzeze din interviurile mele, deci ceea ce începusem ca un reflex, o curiozitate personală și de meserie, a devenit util și a funcționat chiar mai mult decît mă așteptam.
A avut și vreun beneficiu izolarea? Vreo revelație?
Clar. Ne-am redescoperit copiii, am petrecut mai mult timp în familie, ne-am testat rezistența, asta ca să nu mai spun ce știm toții deja: ne-am ales cu alte priorități și am priceput, abrupt, e drept, că nimic nu e mai prețios ca sentimentul de siguranță cu care ne obișnuisem să trăim de parcă era în fișa postului, ni se cuvenea din start și era neverosimil să fim la mâna a ceva atât de parșiv ca o epidemie.
Ați învățat lucruri noi: să gătiți ceva special, să predați fiicei celei mici?
Găteam oricum, dar pericolul adevărat a venit de la fete, care sunt pasionate de bucătărie; de fapt, cred că mare parte din noua generație consideră mâncarea o cultură cool, care merită testată. Ele au încercat multe variante, în special dulciuri, pe care noi, altruiști, le-am și gustat. S-a trecut prin panna cotta, tarte caramelizate, Pavlova și până la lava cake sau banalele clătite și tiramisu, repetate și sofisticate cu fiecare ediție. A fost greu, cu adevărat!! Ha, Ha!
Ați avut emoții pentru fiica cea mare, care învață în Marea Britanie…
Norocul a fost că avea deja un bilet de avion luat de ceva vreme, era ziua mea în martie (pe 23, a împlinit 51 de ani, n.r.) și venea acasă pentru asta. Din păcate, n-a crezut că va fi pentru ultima dată anul ăsta universitar, chiar s-a supărat că am rugat-o să pună în cutii lucrurile înainte să plece din Oxford. Spera că se va întoarce și va trăi finalul primului an cu colegii, e studentă la arhitectură, deci visa, normal, expoziția de final în care machetele și proiectele lor urmau să fie prezentate tuturor…Până la urmă, totul s-a petrecut on line, ca pentru toată lumea. It’s a New World…
Stați la casă, într-o zonă foarte frumoasă (Piatra Neamț, n.r.). Ați simțit că viața departe de București, cu toate greutățile ei, cum ar fi naveta, și-a meritat din plin prețul?
Da, multă lume spune că e un mare noroc, și perioada noastră de izolare chiar așa trebuie judecată, ca fiind petrecută în libertate, sub cerul liber și cu muntele în spate, fiind un adevărat privilegiu. Știu că pare greu de crezut, dar n-am prea ieșit din casă două luni. Toți am avut treabă, noi cu ale noastre, Carina în sesiune, Petra cu școala ei de clasa a V-a, plus conectarea continuă cu ce se petrecea în jurul nostru, în lumea largă zic…și timpul a zburat mai repede ca niciodată. Uite, încă ceva de ținut minte!
Ați revenit cu „Rețeaua de idoli” la TVR2. Care sunt personajele pe care le vom vedea în continuare în emisiunea dvs?
O parte sunt povești descoperite în timpul crizei, alții sunt chiar cei intervievați pentru #rețeauadesperanță, adusă acum din online la tv. Am renunțat deocamdată la invitații obișnuiți, eroii sunt cei ca noi, care ne ajută să ne simțim mai puțin vulnerabili prin ceea ce fac sau spun.
Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când soțul dv., alpinistul Ticu Lăcătușu, a escaladat Everestul. Plănuiați o deplasare în Himalaya. Presupun că au căzut toate planurile….
A căzut proiectul de a reface cu fetele traseul tatălui lor de acum 25 de ani, dar Ticu scrie o carte și vom lansa un documentar al evenimentului, ambele până la final de an. Nici măcar o pandemie nu poate șterge memoria acelui eveniment, care e clar că trebuie să rămână în istorie cu adevărat, mai ales că nu se întâmplă des ca românii să fie, măcar la propriu, deasupra tuturor.