În acest weekend, apare în cinematografe filmul „Meda sau partea mai puțin fericită a lucrurilor”, cu Șerban Pavlu în rolul principal. Filmul lui Emanuel Parvu a câștigat premiu pentru regie și pentru cel mai bun actor (Șerban Pavlu) la Festivalul de film de la Sarajevo.
Multă vreme, Emanuel Pârvu a făcut regia de la „În puii mei”, cu Bendeac la Antena 1, dar a renunțat la tot ca să facă lungmetraje. Am stat de vorbă cu regizorul despre de ce a plecat din televiziune, ce crede că a făcut greșit, dar și despre noul său film, „Meda sau partea mai puțin fericită a lucrurilor”.
– Care au fost argumentele deciziei de a renunța la televiziune în favoarea filmului?
– Nu a fost neapărat o decizie legată de televiziune, ci mai mult de postul de televiziune. Televiziunea nu e neapărat ceva rău. Doar că, dacă produsul pe care îl faci nu mai simți că îți aduce bucurie, atunci mai bine te oprești. Cam tot ce am făcut am făcut cu sufletul. Iar filmul este doar cu sufletul. La televiziune mai închizi ochii dacă ceea ce s-ar numi compromis nu îți înclină balanța interioară.
– Au fost momente în care ai regretat că ai renunțat la televiziune?
– Deloc. Niciunul măcar.
– Care e cea mai frumoasă amintire a ta de la emisiunile tv pe care le-ai regizat și în care ai jucat?
– Nu îmi dau seama… cred că sunt mai multe… A fost o serie alb-negru de emisiuni, „Românii au artiști”, de acolo am foarte multe amintiri plăcute. Mai am de la „Teatru TV” amintiri plăcute, mai am de la „În puii mei”, bucățile de remake pe care le făceam parodii după „românisme celebre” – gen „Cu mâinile curate”, „Mărgelatu”, „Liceenii”. Ne-am distrat tare mult în perioada aia.
– Există vreun regret legat de aceste emisiuni?
– Da. Chiar unul foarte mare. Că ceea ce am făcut eu nu a fost perceput ca o parodie, nu a fost perceput ca un semnal de alarmă mascat. Parodia, sarcasmul, ironia, astea sunt procedee comice, nu le-am inventat eu. Ele sunt doar forme de a scoate în evidență ceva urât din societate sau din om, ceva greșit, ceva care nu e la locul lui. Am avut personaje de 40 de ani pe care le duceam la școală în clasa a II-a. Eu mi-am imaginat că ce ceea ce fac va duce oamenii „să râdă DE”. Din păcate, ei „au râs CU”. Ei și-au făcut modele din personajele mele, nu au considerat că e o coajă a societății, că e ceva rău care trebuie îndreptat. Pur și simplu s-au distrat. Și ăsta da, este unul dintre regretele mele. Și a contribuit decisiv la decizia de a mă opri.
– Ideea și parcursul filmului „Meda” a fost realizarea în pași mici, de la început? Mai întâi scurtmetraj, apoi lungmetraj?
– A fost puțin invers. A fost scris mai întâi lungmetrajul. Doar că, având multe întrebări, dubii, nesiguranță, am preferat să caut o estetică aparte, am căutat să spun o poveste și din aparat, nu numai din actori. Și, ca să descopăr acea estetică, am scos niște secvențe din lungmetraj și am făcut un scurtmetraj. Și, după ce l-am văzut pe cel scurt, mi-am dat seama cum trebuie filmat lungul.
– Ce te-a inspirat în realizarea acestui film?
– Povestea unui copil aflat în asistență maternală. Am văzut o poveste reală, am observat-o cu atenție și mi-am pus întrebări. Și de aici s-a născut dorința de a spune această poveste într-un film.
– Care a fost cel mai dificil moment pe parcursul producției?
– Ultima zi. Ultima secvență. Când toată echipa nu mai putea, era 4 dimineața, terminaserăm în sat și trebuia să ajungem pe munte, în pădure. Tractorul nu mai pornea de la frig, mai mulți oameni din echipă au luat aparatura în spate și am pornit pe beznă pieptiș, cu lasere ca să știm pe unde suntem. La un moment dat, a pornit și tractorul și ne-am agățat (la propriu) vreo 6 oameni de el. Și am urcat în beznă, cu tractorul înclinat.
– Care a fost cel mai fericit moment?
– După ce am prins lumina de răsărit de la ultima secvență. Atunci a început să urle toată lumea și să cântăm.
– Cum ți-ai ales actorii din distribuție?
– Eu nu prea fac casting. Sau fac doar pe rolurile la care nu sunt convins. Trebuie să știu de la început cine joacă. Și după multe luni de gândire, când m-am hotărât cine ce joacă, atunci încep (împreună cu actorul ales) dezvoltarea la text.
– Filmul a început să fie văzut de public, la festivalurile internaționale, dar și în avanpremieră la noi. Ce întrebări ai primit de la public care te-au pus pe gânduri?
– În primul rând, în străinătate, primesc adesea întrebarea „E ficțiune? Sau e real?”. Nici nu știi ce să răspunzi. Parcă nu-ți vine să răspunzi că așa e în țara ta. Și atunci zâmbești și spui că îi lași pe ei să decidă ce cred.
– De ce ai optat pentru o producție 100% independentă? Cu toate riscurile – de la finanțare până la distribuție – incluse…
– Așa cum am mai spus, cred că viața e prea scurtă s-o pierzi așteptând. Cred că dacă trece timpul s-ar putea ca pasiunea să se diminueze, puterea de a trage lucrurile mai departe să scadă, motivația să cedeze prin anumite locuri. Și atunci cred că mai bine faci tu. Dacă vrei cu toată ființa ta un lucru concret (nu să zbori pe lună cu aripi de plastic) atunci cred că ar trebui să-ți pui toată energia în acel proiect. Și dacă fondurile de stat te pun să aștepți, mai bine faci tu. Și mai sunt și chestiuni legislative, dar asta în altă discuție…
– Ai face ceva altfel din tot acest parcurs de la idee la aplauzele publicului și premiile de la Sarajevo?
– Absolut nimic. Sau chiar dacă ar fi, nu le-aș spune aici. Evident că sunt lucruri pe care acum, revăzându-le, poate le-aș fi făcut mai lungi. Dar sunt doar chestiuni de nuanță, nu e nimic esențial.
– Cu ce gând ai vrea să plece spectatorii după genericul final?
– Mi-aș dori să plece fiecare cu filmul lui. Evit să dau verdicte. Nu îmi plac filmele în care autorul mă obligă să simt ce vrea el, prin mijloace specifice – muzică, încadratură etc. Îmi place să las spectatorul să simtă ce vrea el, în funcție de experiențele sale.
– Filmul va fi însoțit de o campanie de informare despre procedurile de adopție, luare în plasament sau în asistență maternală. De ce ai simțit nevoia unei asemenea campanii? Cum se va desfășura?
– Producătorul meu, Miruna Berescu, a venit cu ideea. Și când ne-am dat seama că putem face un bine chiar mai mare decât credem unor copii, ideea a fost îmbrățișată de toată lumea. Cred că Miruna știe mai bine detaliile. Este în primul rând o campanie de informare. Despre diferențele dintre adopție și plasament, despre asistența maternală și beneficiile ei. Și poate reușim să schimbăm viața unor copii.
– Unde poate fi văzut filmul și, mai ales, unde se vor întâlni spectatorii cu voi, cei din echipa de filmare.
– Începând cu 24 septembrie, în 30 de cinematografe din București și din țară. Pe 24 la AFI Cotroceni, spectatorii se vor întâlni cu o parte din echipă, cu Ana Radu, cu Șerban Pavlu, cu Silviu Stavilă (directorul de imagine) și probabil cu mai mulți actori. Pe 26 la Cluj, la Cinema Florin Piersic, pe 27 la Iași, la Ateneu și pe 28 la Bacău.
Emanuel Pârvu s-a născut în 1979, a absolvit UNATC – arta actorului, clasa Prof. dr. univ. Gelu Colceag. Lucrează ca actor și regizor de film și teatru. A fost regizor și actor într-o serie de producții de televiziune, cea mai cunoscută fiind „În puii mei”, de la Antena 1.
