Homepage  / Știri / Interviul altfel

INTERVIUL ALTFEL | Dacă ar trebui să-și schimbe meseria, Irina Păcurariu (TVR 1) s-ar face pilot de avion

INTERVIUL ALTFEL | Dacă ar trebui să-și schimbe meseria, Irina Păcurariu (TVR 1) s-ar face pilot de avion

de Redactia Tvmania

Nimic din ce-i omenesc nu-i e străin Irinei Păcurariu (48 de ani): se uită la meciuri – și de fotbal și de tenis, la seriale, la emisiunile de gătit, a avut nota scăzută la purtare...

Săptămâna asta te-a uimit la tv… „meciul de fotbal, România – Danemarca, deși cred că uimit e puțin spus”.

Ultima emisiune tv la care ai nimerit zapând şi te-a prins imediat a fost… „o emisiune de la Food Network”, pentru că… „e o sud-africană fermecătoare acolo, Siba (Siba Mtongana, n.r.), care gătește african-fusion, făcea niște frigărui cu lămâie pe care le-am și încercat după emisune. Delicioase”.

Cel mai trăsnit personaj tv al momentului ţi se pare… „Jimmy Kimmel”, pentru că… „mi-a plăcut pentru că a salvat ce se mai putea salva din Gala Oscar 2017, fără să se acopere de ridicol”.

Cel mai recent ai dat search pe Google la… „de dimineață, ca să văd rezultatul de la meciul Simonei Halep de astă noapte, la turneul de la Miami. Îmi pare rău că am pierdut partida, Simona a câștigat magistral cu Samantha Stosur, după ce a pierdut primul set și a fost condusă serios în cel de al doilea”.

Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este… „«Frumoasa și Bestia»”.

Plăcerea ta vinovată la tv este… „«Pretty Little Liars» („Marile minciuni nevinovate”, n.r.), noul serial HBO. Dar sunt și filme pe care le pot revedea în buclă dacă pic pe ele, vezi «Internul», cu Anne Hathaway și Robert de Niro”.

Cel mai interesant aspect al job-ului tău este… „ai parte de cele mai tari întâlniri, cunoști oameni excepționali, vezi locuri în care nu ai fi ajuns altfel; unele episoade le provoci, altele te iau pe nepregătite și realizezi abia după un timp cât de norocos ai fost”.

Cel mai mult îl/o respecţi în tv pe… „îmi place mult Sanda Nicola”, pentru că… „se reinventează mereu și asta nu cu o coafură nouă sau cu o altă culoare de sacou. Caută evenimente și perspective proaspete, se documentează și are un firesc greu de egalat. Îmi este foarte dragă și îi simt lipsa pentru că momentan e în concediu de maternitate, deși mă și bucur mult pentru ea”.

Personajul tău preferat din seriale este… „Olivia, din «Scandal»”, pentru că… „mă amuză cum se străduiesc să cadreze ultimele serii, pe care ea le-a filmat însărcinată, mai întâi cu primul, apoi cu al doilea copil, dar scenariul e departe de asta”.

Gadgetul la care nu poţi renunţa este… „telefonul. Greu de tot fără el”.

Din primul tău salariu, ţi-ai cumpărat… „sincer, nu îmi amintesc. Mai mult ca sigur l-am împărțit tot, lucrasem 8 luni colaborator, fără niciun fel de salariu, așa că aveam destule datorii adunate”.

Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, te-ai apuca de… „pilot de avion”.

Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi? „Robert Redford, Eduard Norton, Johnny Depp, Brad Pitt, Jim Carrey, Glen Close, John Malkovich, Richard Gere, Alain Delon, Liam Neeson. Niciunul nu are statueta, aș împărți-o la toți, ca și multor altora. Cât despre Peter O’Toole, ce să zic? A fost nominalizat de opt ori și n-a câștigat niciodată”.

Ultima glumă bună pe care ai auzit-o este… „Știi care e culmea suspense-ului? / ?! / Îți spun mâine”.

Când chiuleai/după ore, pierdeai vremea în… „Parcul Copou”.

În şcoală, mergeai des la olimpiada de… „limba română”.

Profesorul tău preferat a fost… „doamna Dediu, profesoara de fizică”, din timpul… „liceului”, pentru că… „era o mare doamnă”.

Părinţii tăi nu ştiu nici acum că în copilărie ai… „mama poate știe, dar preferă să se dea uitucă. Am avut de multe ori nota scăzută la purtare. Întârziam (aveam de schimbat autobuz și tramvai până la liceu), nu purtam panglică, uniforma era mereu cu 5 cm mai scurtă decât norma, ciorapii negri, tot ceea ce era interzis”.

Porecla ta în adolescenţă era… „Faraoana, printr-a VII-a am primit-o. Eram într-o clasă cu mulți băieți, majoritatea de pe la periferia cartierului, care făceau de toate, doar de învățat n-aveau chef, așa că n-aveau niciodată temele făcute. Veneau la mine să îi ajut și îmi lăsau câteodată în bancă o napolitană sau un tub de mentosan, așa, de mulțumire. Aveau grijă să nu îi vadă nimeni, altfel li s-ar fi fisurat masca de duri pe care li se părea că o au. Am aflat târziu că așa îmi spuneau și sunt sigură că, în caz de nevoie, aș fi avut parte de protecție totală. Peste ani, prietena mea Carla mi-a și adus din Egipt o carte și o statuetă despre Hachepsut, singura faraoană care a existat”.

Locul tău preferat din Bucureşti este… „străzile din zona Piața Aviatorilor, mai ales primăvara când înfloresc magnoliile și se îngălbenesc tufele de strelitzia”.

Când ai râs ultima oară şi la ce? „Acum câteva minute, mi-a spus Ticu despre Nord, cățelul nostru care trebuie păzit pentru că distruge grădina și rupe toți copăceii sau florile abia plantate, că sigur avem un câine vegetarian. De menționat că Nord e ciobănesc carpatin”.

Cel mai frumos răsărit/apus de soare l-ai prins în… „Unul dintre marile mele privilegii este că nu trebuie să caut. De pe geamurile casei, care e în vârful unui deal înconjurat de munții Neamțului și de unde se vede un lac și Bistrița, avem parte de spectacole fantastice aproape în fiecare zi. Avantajul este că deocamdată nu avem vecini mulți și că pe una dintre văi este mereu câte o turmă de oi cu tot ce înseamnă ea, ciobanul și câinii (sigur mai mulți decât prevede «legea»). Ceva între «Miorița» și un tablou de Grigorescu, pe cât de bucolic, pe atât de neverosimil, dar perfect real. A, ca să stau acolo presupune o navetă complicată, asta e altă poveste, mai puțin romanțată”.

Ce te ţine trează noaptea? „Filmele, cafeaua și, probabil, vârsta”.

Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii ai… „De unde să încep? Probabil primul drum ar fi către Australia și Noua Zeelandă”.

Ultimul lucru spontan pe care l-ai făcut a fost… „să cer ajutor pentru o cauză, am făcut-o public, abrupt, într-un moment cel puțin ciudat, fără șanse mari de succes. Surpriza a venit foarte repede, Andreea Nemens, șefa actuală de la GMP PR”.

Eşti cel mai mândră de… „fetele mele”.

Viaţa e prea scurtă ca să nu... „le spunem celor dragi că îi iubim”.

Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este… „«Poveste fără sfârșit», de Michael Ende”.

 

 

CV altfel

* Este căsătorită cu alpinistul, geologul și cameramanul Constantin „Ticu” Lăcătuşu (56 de ani) și au împreună două fete: Ana Carina (16 ani) şi Iris Petra (9 ani).

* Soțul ei este primul român care a escaladat Everestul, pe 17 mai 1995.

* După ce a terminat Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universităţii Gheorghe Asachi din Iaşi, a vrut să-și facă o fabrică de jucării.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton