Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Intrigile din seria “Millenium” ajung pe marile ecrane

de Redactia Tvmania

Fata care a spart tiparul Filmul „Bărbaţi care urăsc femeile”, adaptat după prima carte din trilogia lui Stieg Larsson, dă dependenţă.

Am văzut trilogia de filme inspirate de romanele suedezului Stieg Larsson („Bărbaţi care urăsc femeile”, „Fata care s-a jucat cu focul” şi „Castelul din nori s-a sfărâmat”) în două zile. Iniţial, ideea unei poveşti poliţiste în care protagoniştii sunt un jurnalist de investigaţie şi o hackeriţă tatuată, plină de piercinguri, cu un trecut zguduitor şi o memorie fotografică mi s-a părut cam ridicolă.

Dar filmele funcţionează şi te prind într-un amestec coerent de mistere, acţiune şi, mai les, personaje memorabile, de care te ataşezi imediat. Să ne înţelegem: „Bărbaţi care urăsc femeile”, „Fata care s-a jucat cu focul” şi „Castelul din nori s-a sfărâmat” nu sunt capodopere, nu vor sta lângă „Casablanca” (1942) ori „Lista lui Schindler” (1993), dar sunt filme bine scrise, excelent jucate şi care te îmbie să citeşti trilogia lui Stieg Larsson (care se găseşte şi în librăriile noastre).

Începutul

Peliculele, care ajung la noi în iulie şi august, îl au (aparent) în centru pe jurnalistul de investigaţie Mikael Blomkvist (Michael Nyqvist), fondatorul revistei „Millennium”, care tocmai a fost condamnat la trei luni de închisoare: a pierdut un proces împotriva unui afacerist bogat şi, mai mult ca sigur, corupt.

Rămas fără mare lucru de făcut, după ce pleacă de la „Millennium” (pentru a proteja revista), Blomkvist acceptă propunerea lui Henrik Vanger (Sven-Bertil Taube), un industriaş pensionat, care îşi cauză nepoata dispărută în 1966. De fapt, eroina poveştii ecranizate în Suedia e Lisbeth Salander (Noomi Rapace), o tânără minionă care, la prima vedere, pare o punkistă dură: ştie să spargă orice calculator, e tatuată, tunsă cu ciobul, plină de piercinguri, bisexuală şi trăieşte numai cu ţigări şi fast food; treptat, privitorul înţelege că trecutul ei ascunde monştri uriaşi, care i-au modelat forţat personalitatea.

Salander şi Blomkvist ajung să facă echipă şi încep să descopere secrete de familie care implică crime cu iz arian.

.

Citiţi textul integral în revistă

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te