Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Invitaţi speciali la “Dansez pentru tine”

de Redactia Tvmania

Vinerea aceasta, alături de cele patru perechi rămase în competiţie, în ringul de la “Dansez pentru tine” vor intra Oana Cuzino, Victor Slav şi Adelina Pestriţu, pentru a aduce fericire unor familii lovite de soartă.

.

Frumoasa prezentatoare a emisiunii “Ce se întâmplă, doctore?” de la Pro TV, Oana Cuzino, şi Victor Slav, câştigătorul celui de-al doilea sezon al emisiunii, vor dansa charleston pentru a ajuta o familie foarte săracă şi numeroasă care-şi duce viaţa într-o colibă în inima unui munte.

Adelina Pestriţu, fosta soţie a lui Liviu Vârciu, va evolua alături de Andrei, manechinul despre care se presupunea că ar fi fiul lui Cătălin Botezatu, iar stilul de dans ales este hip-hop-ul. Cazul pentru care dansează cei doi este cel al unor copii sărmani a căror mamă a murit, iar tatăl lor a plecat în China şi a uitat de familia sa din ţară.

Platourile dirijate de Stefan Bănică Jr. îl vor întâmpina pe dansatorul şi coregraful internaţional Camillo Lauricella, invitat special pentru a ajuta o dansatoare româncă premiată la nivel internaţional, aflată în imposibilitatea de a-şi mai continua cariera din cauza lipsei banilor.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te