Artistul nu îşi mai face planuri de viitor şi preferă să lase imprevizibilul să intre în viaţa lui, ca parte din frumuseţea existenţei.
Un interviu inedit, pe 30 ianuarie, de la ora 00.00, la TVH 2.0
Recuperat după o perioadă dificilă în care sănătatea i-a fost pusă la grea încercare, Ioan Gyuri Pascu vorbeşte deschis despre acest moment şi despre teama oamenilor de a-şi manifesta sentimentele.
„E important să înţelegem că nu boala naşte suferinţă, ci suferinţa naşte boală”.
Complet şi complex prin trăire interioară, Ioan Gyuri Pascu se defineşte drept un simplu om ,,cu extrem de multe frici”, dar care nu uită de rolul nostru pe pământ. ,,Când simţim importanţa fiecăruia dintre noi şi conştientizăm că suntem o picătură în ocean care creează noi contexte, atunci începe miracolul. Poate tocmai din acest motiv ar trebui să avem o altă abordare”.
Perceput de public doar din perspectiva omului de divertisment, artistul surprinde cu latura sa profundă de scriitor. A publicat în ultima perioadă o serie de cărţi ce îndeamnă la cuget şi regăsire interioară: ,,Viaţă, Adevăr, Lumină”, ,,Gândirea – Copilul Realităţii şi Creatorul Iluziei” şi ,,În căutarea Armoniei”.