Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ioana Maria Moldovan a pescuit de ziua ei

de Redactia Tvmania

Co-prezentatoarea “Poveştirilor adevărate” de la Acasă a petrecut o vacanţă de vis în România, unde a vizitat Transfăgăraşanul, cascada şi lacul Bâlea, barajul Vidraru, mănăstirea Curtea de Argeş, Stâna de Vale, peşterile Scărişoara, Urşilor, Meziad şi mănăstirea Ramet.

“Nu a fost o vacanţă planificată, ci pur şi simplu ne-am hotărât, de pe o zi pe alta, să ajungem în munţii Apuseni şi Făgăraş”, a spus ea.

“La Scărişoara, pentru a ajunge la cel mai mare gheţar subteran din România, trebuie să cobori cam 50 de metri, pe o poteca îngustă cu scări metalice, prinse în stâncă. Coborârea, într-un decor sălbatic, e abruptă şi în combinaţie cu frica mea de înălţime, a fost o adevărată peripeţie pentru mine să ajung în peşteră. Dar am reuşit, spre bucuria tuturor celor care făceau parte din grup, care m-au aplaudat”, a povestit Ioana.

De ziua ei, pe 9 august, când a împlinit 29 de ani, vedeta Acasă a avut parte de o surpriză inedită din partea celor dragi:

“Mi-au spus că mergem să mâncăm nişte păstrăvi şi când am ajuns acolo, mă aşteptau undiţele pregătite. Am stat pe loc toată ziua, dar, din păcate, de data asta nu am prins nici un păstrav. Totuşi mi-am făcut poză cu cei prinşi de tata şi Marian, aşa ca amintire”, a zis Ioana, care de azi, 16 august, se întoarce în studioul “Poveştirilor adevărate”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te