Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ioana Maria Moldovan, aniversare sub pământ

de Redactia Tvmania

Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea “Poveştirilor adevărate” de la Acasă, a sărbătorit, alături de logodnicul ei, Marian, Paştele şi 5 ani de iubire la 120 de metri adâncime, în salina Durgău Turda.

Ioana şi Marian au plecat în scurta vacanţă de Paşte la părinţi, la Târgu Mureş, şi au profitat de moment ca să serbeze şi aniversarea a cinci ani de când se cunosc.

“Au trecut cinci ani cu urcuşuri şi coborâşuri, dar una pesta alta frumoşi, şi sperăm să trăim aşa până la adânci bătrâneţi.

Dacă anii trecuţi am sărbătorit cu o cină romantică, anul acesta am ales un loc spectaculos, interesant, în care eşti rupt cu totul de realitate. Într-un cuvânt am dat cina romantică pe o plimbare de 3 ore la 120 de metri adâncime”, a povestit Ioana.

Ea a reuşit să-şi învingă teama de întuneric şi a coborât 120 de metri sub pământ. “Am făcut pe viteaza, nu am luat liftul ultramodern şi am ales să cobor scările înguste din lemn, vechi şi multe, cam vreo 20 de etaje.

De sus totul părea ca o prăpastie, mi-a fost puţin teamă la început, dar m-am luminat la faţă şi când am ajuns adânc sub pământ am dat de pricipalele atracţii ale salinei: un mini lac, un teren de bowling, de minigolf, un carusel, un amfiteatru şi o bisericuţă. A fost ceva de vis, cu siguranţă nu vom uita această aniversare”, spune Ioana.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te