Actorul Ion Caramitru va fi înmormântat astăzi, vineri 10 septembrie, pe Aleea Actorilor a Cimitirului Bellu. Înmormântarea lui Caramitru e transmisă direct la TVR 1, de la 12.00 la 13.00.
de Ioana Maria,
Actorul Ion Caramitru va fi înmormântat astăzi, vineri 10 septembrie, pe Aleea Actorilor a Cimitirului Bellu. Înmormântarea lui Caramitru e transmisă direct la TVR 1, de la 12.00 la 13.00.
Cortegiul cu trupul neînsufleţit al artistului Ion Caramitru se va opri, vineri, în jurul orei 12.00, în faţa Teatrului Naţional ”I. L. Caragiale”, a transmis TNB. Ion Caramitru şi-a dedicat ultimii 16 ani din viaţă Teatrului Naţional Bucureşti.
”În drumul de la Biserica Visarion spre Cimitirul Bellu, cortegiul se va opri în faţa Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” pentru a ne lua rămas bun de la el şi a-i aduce, ca omagiu, aplauzele noastre”, au transmis reprezentanţii TNB.
La slujba oficiată în biserică participă doar membri ai familiei și apropiați ai artistului. La biserica Sfântul Visarion a venit și Majestatea Sa Margareta, custodele coroanei. Ion Caramitru era, de altfel, un susținător al regalității și un apropiat al familiei regale. De altfel, acesta a fost decorat și cu decorația Nihil Sine Deo.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8Actorul Ion Caramitru, director al Teatrului Naţional Bucureşti şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), a murit duminică, la vârsta de 79 de ani. El era internat la Spitalul “Elias” din Capitală.
El a jucat în zeci de piese de teatru și filme. Dintre personajele cărora le-a dat viață pe scena teatrului amintim: Hamlet, Ferdinand (în Furtuna lui William Shakespeare), Perdican – „Să nu te joci cu dragostea” de Alfred de Musset, Malcolm în „Macbeth”, Bacon în piesa „Elisabeta I” de Paul Foster, Eduard al III-lea în piesa cu același nume, de Shakespeare, Regizorul – „Șase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello.
Ion Caramitru a avut și roluri în peste 50 de filme, dintre care amintim: Pădurea spânzuraților (1965), Iarba verde de acasă (1977) – profesorul Viorel Meteș, Înainte de tăcere (1978) – Iancu, Ecaterina Teodoroiu (1978), Am fost șaisprezece (1980) – slt. Năstase, Lumini și umbre (1981) Partea I și II , Declarație de dragoste (1985) – profesorul Socrate, Liceenii (1986) – profesorul Socrate, Extemporal la dirigenție (1988) – profesorul Socrate, Kafka (1991) – Anarhistul, A Question of Guilt (1993), Citizen X (1995) – Tatevsky, Misiune Imposibilă (1996) – Zozimov, Moromeții 2 (2018) – directorul școlii.
Fotografii: Dumitru Angelescu, Libertatea