Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Ionela Luncan, prezentatoarea știrilor „Observator” de la ora 16.00, este însărcinată

de Redactia Tvmania

Dupã patru luni de absenţã motivatã, perioadã în care a adus pe lume un bãieţel, pe Petru, cãruia i-a dedicat toatã grija şi atenţia, începând de luni, 4 noiembrie, Mihaela Cãlin revine la pupitrul Observator 16.

“Îmi este foarte dor de munca mea, de colegi, de desfãşurãtoare şi de public! În aceste patru luni am simţit cã oamenii mi-au fost mereu alãturi şi mi-au transmis gândurile lor bune, aşa cã abia aştept sã mã întorc iar la ştiri pentru ei!”, a declarat Mihaela Cãlin. 

În perioada cât a lipsit de pe sticlã, Mihaela şi-a îndreptat toatã atenţia cãtre Petru: În aceste aproape 4 luni de când s-a născut, noi doi am fost nedespărțiți. Mi-am dorit sã fiu lângã el non-stop, sã îl vãd cum creşte, cum începe să înțeleagă lumea, să ne recunoască. Sunt fascinată de el!”, a povestit Mihaela Cãlin. 

Tot cãtre un bebeluş îşi va îndrepta atenţia şi actuala prezentatoare a Observatorului 16 de la Antena 1, Ionela Lucan.

“Dupã ediţia de astãzi a ştirilor şi dupã atâţia ani în mijlocul evenimentelor,  iau o mica pauzã de… bebeluş! O sã fiu mamã pentru prima datã în mai puţin de douã luni şi abia aştept sã experimentez şi acest sentiment, dupã mixul de trãiri de care am avut parte în tot acest timp, ca jurnalist. A fost o onoare sã întru în casele telespectatorilor în fiecare zi şi sã le aduc cele mai importante ştiri ale zilei. Le mulţumesc tuturor pentru cã m-au urmãrit şi au fost alãturi de mine, mai ales în ultima jumãtate de an! Promit sã ne revedem curând, cu ştiri bune!”, a declarat Ionela Lucan. 

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te