Trebuie neapărat s-o vedem și noi! İrem Helvacıoğlu, care a impresionat telespectatorii cu povestea lui Nefes, personajul ei din „Lacrimi la Marea Neagră”, o femeie abuzată și greu încercată de destin, mai mereu cu ochii în lacrimi, schimbă total registrul pentru următorul ei rol.
Noul serial în care İrem Helvacıoğlu va avea rolul principal feminin se numește „Baş Belası”, o comedie romantică cu accente polițiste, scrie yasemin.com. Partenerul frumoasei Irem va fi alt actor turc cunoscut telespectatorilor români, e vorba de Seçkin Özdemir – îl știm din seriale precum „Eșarfa roșie” și „O poveste de iubire”. Actorul care va împlini în vară 40 de ani a apărut cel mai recent în serialul istoric foarte iubit la turci „Kuruluş: Osman”, cu Burak Özçivit în rol principal.
Potrivit aceleiași surse, scenariul noii producții va fi scris de Orçun Oksar, Özel Çetinel și Ramazan Demirli, iar Murat Onbul va semna regia.
Filmările pentru „Baş Belası” ar trebui să înceapă curând, căci titlul va face parte din grila de vară a postului tv ATV, iar premiera e programată pentru luna iunie.
Până când va fi ocupată iar ore în șir pe platourile de filmare, frumoasa Irem își ia prin surprindere fanii cu o nouă „imagine”, inspirată de anii ‘60: