Homepage  / Vedete româneşti

Irina Fodor, despre momentele cele mai grele de la Asia Express, sezonul 4: „Nu-mi venea să cred”

Irina Fodor, despre momentele cele mai grele de la Asia Express, sezonul 4: „Nu-mi venea să cred”

de Vasilica Rogozanu,

După un an de absență, Asia Express revine, în sfârșit, pe micile ecrane, cu sezonul 4. Din 18 septembrie, vom putea urmări cele 9 perechi de concurenți pe „Drumul Împăraților”, sub privirile atente ale prezentatoarei Irina Fodor

De la bucurie la teama de necunoscut

Îți mai aduci aminte care a fost primul gând când ai aflat că vei prezenta „Asia Express”?

Irina Fodor: Îmi aduc aminte că am simțit instantaneu o emoție incredibilă, că mi s-au înmuiat genunchii și îmi ardeau obrajii, și că nici nu realizam că se vorbea cu mine. Apoi, după ce am fost convinsă că mie îmi era adresată propunerea, primul gând s-a dus la cea mică și la Fodor. Știam că o să lipsesc două luni de lângă familie și aveam un sentiment de neliniște, pentru că mă vedeam pusă în fața unei situații cu care nu mă mai întâlnisem niciodată. Pe drum spre casă mi-am făcut tot felul de gânduri și tot oscilam între stări: de la bucurie la teama de necunoscut. Numai că, o dată ajunsă lângă ai mei, am primit porția de curaj și de asigurare că se vor descurca.

Irina Fodor: „Asia Express” este genul de proiect care te întoarce pe dos

Ai avut vreun moment dubii să accepți?

Nu. Este o experiență de neratat, din orice ipostază ai privi-o: fie că prin ochii prezentatorului, fie prin cei ai concurenților, fie prin cei ai echipei și producătorilor. 

„Asia Express” este genul de proiect care te întoarce pe dos, efectiv, care te arată din interior spre exterior, pune pe tavă cele mai ascunse trăiri ale fiecăruia și le intensifică: iubirea față de partener, ambiția, neputința, vulnerabilitățile, încrederea sau neîncrederea în tine sau în partener.

Ce a spus Răzvan, ce a spus fiica ta?

Răzvan a fost fericit pentru mine, mai ales că el trecuse deja prin asta și știa ce fel de proiect este. Mi-a și spus că după ce o să merg în cursa asta, chiar și din postura de prezentatoare, nu o să uit vreodată ce am trăit acolo. Și chiar așa a fost. Diana, în schimb, a acceptat puțin mai greu, dar pentru că eu, spre deosebire de concurenți, mi-am putut păstra telefonul, am sunat-o în fiecare zi, i-am trimis poze și filmări cu locurile frumoase în care am ajuns și așa au trecut mai ușor cele două luni de despărțire. 

Irina Fodor, momente extrem de dificile la Asia Express, sezonul 4

Cum ți s-a părut experiența de la fața locului, nu de la ce văzusei la televizor?

La fața locului am realizat că, de fapt, toată lumea e într-o cursă. La „Asia Express” este o echipă mixtă, formată din aproape 200 de oameni: români, francezi, spanioli, englezi, americani, argentinieni, și toată lumea e contra-cronometru, totul se face ultra-rapid: se pregătesc jocurile, misiunile, locațiile pentru jocuri, traseul pe care îl vom urma, toate astea în timp ce alergăm în paralel cu concurenții, pentru că ei sunt tot timpul în mișcare.

Care au fost momentele cele mai grele? 

După ce am văzut cu ochii mei prin ce trec concurenții, nu aș putea să mă plâng în veci. 

Ziua de filmare pentru mine nu a început niciodată mai târziu de ora 4 dimineața, și eu sunt tot în contratimp pentru că imediat ce pleca ultima echipă de la mine, trebuie să mă grăbesc spre următorul punct de întâlnire, și tot așa. 

Ai avut vreun moment de teamă?

Au fost momente de neliniște: de exemplu, când am traversat munții Caucaz, am trăit câteva aventuri care ne-au ținut în priză; apoi trebuie să vă gândiți că am ajuns în țări în care să vezi militari pe stradă cu arma pe umăr e ceva la ordinea zilei, și asta îți dă un sentiment de teamă.

„Momentele cele mai grele erau când adormeam singură”

Ce te-a impresionat cel mai mult?

În două luni, trebuie să recunosc că m-am lăsat de multe ori copleșită de sentimente: țările pe care le-am traversat au o măreție a lor și o istorie bogată, peisaje superbe, cultura diferită de a noastră, așa că de multe ori am fost impresionată. 

Ce ți-a lipsit cel mai mult?

Nu e greu de ghicit… familia mi-a lipsit cel mai mult. M-am topit de dorul lor, iar seara, când ne sunam cu video, nu îmi venea să cred că suntem la așa depărtare unii de alții și că nu îmi pot lua în brațe copilul, că nu pot să îmi sărut soțul. Momentele cele mai grele erau când adormeam singură. 

Crezi că ai putea face față în postura de concurent?

Nu știu ce sa zic… ritmul cursei te împinge să îți depășești limitele, iar eu sunt destul de competitivă, poate că asta m-ar ajuta, doar că acolo trebuie să reziști și psihic, și fizic, chiar nu știu dacă aș face față, este foarte solicitant totul.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton