Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Irina Fodor, adevărul despre operațiile estetice. „Tenul meu nu a mai făcut față”

de Roxana Mirea,

Irina Fodor este o femeie foarte frumoasă, iar fanii săi o apreciază și pentru naturalețea ei. În cazul în care vă întrebați dacă soția lui Răzvan Fodor obișnuiește să treacă pragul medicului estetician, aflați că tot ea a decis să spună adevărul despre acest subiect. Iată ce a dezvăluit Irina Fodor despre operațiile estetice.

Irina Fodor, despre operațiile estetice

Irina Fodor a vorbit despre operațiile estetice. Soția lui Răzvan Fodor a spus că a intrat pentru prima dată într-o clinică estetică în urmă cu două săptămâni. Vedeta a dezvăluit că nu obișnuiește să treacă pragul saloanelor de înfrumusețare.

Vreau să spun că pentru prima dată în viața mea când am venit la o clinică de estetică a fost în urmă cu două săptămâni. NU mi-am făcut absolut nimic până acum. Iar eu când am venit, am venit puțin cam speriată, dar și decisă. Le-am zis din start: eu să știți că nu fac nici asta, nici asta (n.r râde). Adică, până acum, nu am mers nici la cosmetică la colțul blocului”, a spus Irina Fodor despre operațiile estetice, pentru click.ro.

În plus, ea nu a apelat nici la tratamente non-invazive, până acum.

„Nu (n.r. că nu a apelat la tratamente non-invazive), absolut nimic nu mi-am făcut niciodată. Doar că am avut doi ani în care am muncit la foc continuu. Am sărit din proiect în proiect, m-am expus la tot felul de temperaturi, de la cald la frig, machiaje în fiecare zi. Iar machiajul profesional încarcă destul de mult tenul, iar făcut zilnic… Mai mult de jumătate de an am purtat zilnic.

Tenul meu cred că nu a mai făcut față, pentru că aveam și o rutină foarte simplă. O cremă hidratantă și gata, plecam. Am început să fac tot felul de alergii, s-a sensibilizat”, a mai spus vedeta.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Ce o enervează cel mai tare pe Irina Fodor la Răzvan

Irina Fodor a dezvăluit și ce o enervează cel mai tare la Răzvan Fodor. Pe vedetă o deranjează foarte tare că el adoarme aproape în fiecare seară pe canapeaua din living. Irina și-ar dori să doarmă amândoi în camera lor.

El adoarme aproape în fiecare seară pe canapeaua din living. Și mă rog de foarte mult timp de el să nu mai stea acolo, să mergem în dormitor și să dormim acolo.

Da (n.r. asta o enervează cel mai tare la Răzvan), că nu putem și noi să dormim în dormitorul nostru mare și frumos, unde și acolo avem televizor. Mă chinui cu treaba asta de multă vreme.

Așa că am făcut acest compromis și rămân și eu lângă el. Și, până la urmă, am ajuns să dormim ca în gară, amândoi pe canapea. Decât să dorm singură în dormitor am preferat să dormim amândoi pe canapea. Dar nu mă las, în fiecare seară mă culc bombănind lângă el”, a dezvăluit Irina Fodor.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te