Homepage  / Televiziune

Irina-Margareta Nistor, la 40 de întrebări cu Denise Rifai. „Ce ați da pentru o iubire ca-n filme?”

Irina-Margareta Nistor, la 40 de întrebări cu Denise Rifai. „Ce ați da pentru o iubire ca-n filme?”

de Roxana Mirea,

Irina-Margareta Nistor, celebrul critic de film român, este invitată duminica aceasta, 14 mai 2023, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată de la ora 22:30, la Kanal D.

Irina-Margareta Nistor vine la 40 de întrebări cu Denise Rifai – 14 mai 2023

Cu o voce inconfundabilă, Irina-Margareta Nistor a dublat până la 3 000 de filme, devenind cea mai recunoscută voce din România, dar și unul dintre cei mai apreciați critici în materie de producții cinematografice.

Irina-Margareta Nistor s-a născut în 1957, la un an după ce Televiziunea Română începea să emită; iar 23 de ani mai târziu, destinul o ducea în studiourile TVR, acolo unde a lucrat, în timpul regimului comunist, ca translator. Celebrul critic de film român reprezintă a cincea generație de intelectuali din familia sa. 

La ce întrebări va răspunde Irina-Margareta Nistor

Vă place vocea dumneavoastră?”, „Când ‘la naiba’ nu e de ajuns?”, „Ce ați da pentru o iubire ca-n filme?”, „V-ați păcălit vreodată singură?”, „Țineți la critică?”, „Cât de afurisită sunteți?”, „Poate schimba lumea un film?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările care-i vor fi adresate criticului de film Irina-Margareta Nistor.

Dacă este mulțumită de cum „s-a scris scenariul vieții sale” sau dacă privește vreodată înapoi, „cu manie”, telespectatorii pot afla duminică, 14 mai, de la ora 22:30, în cadrul unei ediții de colecție a emisiunii lui Denise Rifai, difuzată la Kanal D.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton