Homepage  / Știri / Televiziune

Irina Păcurariu spune „Poveşti în halate albe”

Irina Păcurariu spune "Poveşti în halate albe"

de Redactia Tvmania

De astăzi, de la ora 22.00, Irina Păcurariu aduce telespectatorilor TVR 1 "Poveşti în halate albe", o emisiune despre reuşitele incredibile din domeniul medical românesc, cele care, în general, se pierd printre dezbaterile despre incompetenţă, corupţie sau ineficienţă.

Emisiunea, care este parte a campaniei „De profesie medic în România”, la care TVR este partener media, le descoperă românilor doctori care au puterea şi dorinţa de a salva vieţi, medici care nu îşi fac doar meseria, ci se şi sacrifică pentru excelenţă.

În prima ediţie, Irina Păcurariu ajunge în comuna Bivolari, un loc la capătul lumii şi al ţării, adică la câteva sute de metri de Prut, unde un ardelean de lângă Cluj şi-a făcut din bolnavi şi salvarea vieţilor lor o misiune.

„A reuşit să pună la punct un dispensar, în care există în permanenţă un medic de gardă şi minimum necesar pentru intervenţiile de urgenţă. Dr. Moldovan, căci despre el este vorba, nu ştie cum se închide telefonul mobil, la care răspunde la orice oră. Iar la uşa cabinetului său de medic de familie aşteaptă oameni veniţi din trei judeţe. Echipele Smurd care au preluat bolnavi din zonă spun că este singura destinaţie de unde pacientul a fost întotdeauna preluat perfect stabilizat, de parcă ar fi fost asistat la o clinică universitară”, a declarat Irina Păcurariu.

Muncă de cercetare prin toate colţurile ţării

Pentru emisiunea pe care o prezintă începând de luni, 22 aprilie, la TVR, Irina Păcurariu a făcut muncă de cercetare timp de mai multe luni. A căutat prin toate colţurile ţării medici despre care se ştie şi se vorbeşte cu respect nu numai în localităţile unde profesează, ci şi în judeţele sau regiunile lor.

I-a cunoscut, le-a aflat poveştile şi le-a admirat capacitatea de a se „încăpăţâna” să rămână într-un sistem cu totul descurajant, doar pentru că, pentru ei, Jurământul lui Hippocrate este mai mult decât un clişeu fără valoare.

14.000 de medici au plecat din România în ultimii 5 ani

În acest moment, sunt, în medie, aproape doi medici la mia de locuitori, mult sub nivelul celorlalte ţări din Uniunea Europeană. Medicii români pleacă în străinătate mai ales din cauza salariilor mici şi a condiţiilor precare din spitale, conform unui studiu european realizat anul trecut.

Una dintre ţintele campaniei „De profesie medic în România”, campanie provocată de Consiliul Investitorilor Străini, este creşterea numărului de medici de la 2,4 la mia de locuitori, cât este în prezent, la 2,6, în 2015.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton