În fiecare ediție, două familii cu copii ce au vârste cuprinse între doi ani jumătate și zece ani intră în competiție și locuiesc împreună într-o singură casă. Pe parcursul a cinci zile, părinții vor trebui să demonstreze că și-au educat în cel mai bun mod copiii.
„<> este mai mult decât un reality-show 100% real, 100% românesc, este o emisiune pentru toată familia. Părinții se întrec în a ne dovedi cât de bine își cresc copiii, iar copiii se întrec în a face ce știu ei cel mai bine – năzbâtii. La final, toată lumea are numai de câștigat. Cel mai mult are de câștigat publicul – un show haios, plin de viață și de învățăminte”, a spus Irina Petrea.
Emisiunea „Cei 7 ani de acasă” cu Irina Petrea va fi difuzată în fiecare vineri, de la ora 21.00, la Kanal D.