Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Irina Rimes lansează a doua piesă din „Trilogia II”, „În locul meu”

Irina Rimes lansează a doua piesă din „Trilogia II”, „În locul meu”

de Redactia Tvmania

Trilogia II” semnată de Irina Rimes continua cu a doua piesă, „În locul meu”. După ce a lansat de curând prima melodie a acestei trilogii, „Beau”, Irina continua acest proiect original despre  realități alternative care conduc spre același final cu piesa „În locul meu”. 

 

Irina Rimes – În locul meu

 

Textul piesei este scris de Irina, iar producția le aparține lui Costin Bodea și Alexandru Cotoi. Întreg proiectul beneficiază de o producție video aparte, în care cele trei videoclipuri, împreună cu un intro și un outro ce conțin cheia întregii povești, formează un scurt metraj cinematic.

„Trilogia II” evocă lupta continua, dar uneori în van, dintre individ și soartă. Irina este pusă față în față cu variante alternative ale realității, concluzia poveștilor fiind însă de fiecare dată aceeași, indiferent de drumul ales pe parcurs. În cadrele din intro-ul Trilogiei, fanii o pot vedea Irina aflată față în față cu trei uși albe, pe un platou de televiziune. Prezentatorul o îndeamnă pe artistă să aleagă una dintre uși, respectiv una dintre variantele realității artistei. Odată cu lansarea single-ului „În locul meu”, se dezvăluie și alegerea Irinei: ea intră pe cea de-a doua ușă.

Ca și în cazul albumului „Despre el”, videoclipurile au fost realizate de catre NGM Creative, în conceptul lui Dan Floroiu și al lui Bogdan Păun, DOP Alexandru Mureșan și regie Bogdan Păun. Producția videoclipului a fost realizată de către Loops Production.

Piesa este o co-producție Global Records și Quantum Music.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton