„Cred că în toate relațiile ajungi să îți expui și părțile bune și părțile rele – este natura firii umane. Două persoane minunate nu formează automat un cuplu perfect. Cred că am fost foarte norocoși să experimentăm ceea ce am avut împreună. Viața fără B. este complet diferită”, a declarat Irina Shayk despre Bradley Cooper.
Fotomodelul a mărturisit că viața de mamă singură nu este deloc ușoară:
„Este greu să găsești un echilibru fiind o mamă singură, care lucrează și întreține familia. Crede-mă, sunt zile în care mă trezesc și mă gândesc, ‘O doamne, nu știu ce să fac, mă destram. Am o mulțime de prieteni care își arată viața personală pe Instagram sau în social media, foarte public. Îi admir și cred că este minunat – dar cred că este vorba despre o alegere personală. Munca îmi cere să fiu mereu expusă, așa că mi-am dorit ca viața privată să fie liniștită. De aceea se numește (viață) personală, pentru că este ceva pentru tine și familia ta și sunt foarte fericită cu asta”, a adăugat ea.
Irina Shayk și Bradley Cooper au format un cuplu timp de patru ani și au împreună o fiică, Lea De Seine, iar după divorț custodia fetiței a rămas comună. Cei doi nu au vorbit despre relația lor în această perioadă, modelul declarând în urmă cu un an că preferă să aibă în continuare o viață privată.