Filmele 3D nu s-au bucurat niciodată de un succes constant în rândul spectatorilor. Studiourile de producţie cinematografică au mizat pe această tehnologie doar atunci când afacerile le erau ameninţate de sistemele de divertisment la domiciliu.
Filmele 3D nu s-au bucurat niciodată de un succes constant în rândul spectatorilor. Studiourile de producţie cinematografică au mizat pe această tehnologie doar atunci când afacerile le erau ameninţate de sistemele de divertisment la domiciliu.
Totul a început în 1894, când britanicul William Friese-Greene a patentat un sistem revoluţionar pentru redarea filmelor 3D. La acea vreme, două filme erau proiectate unul lângă altul pe ecran, fiind unite de un stereoscop.
Aveau să treacă aproape 3 decenii de teste şi îmbunătăţiri până când primul film realizat în acest tip de format era disponibil publicului. „The Power of Love” (pelicula a fost între timp pierdută) a avut premiera la cinematograful Hotelului Ambassador din Los Angeles, pe 27 septembrie 1922, şi folosea un sistem dezvoltat de Robert F Elder.
Marea Recesiune a facut însă ca interesul pentru filmele 3D să scadă în timp.
Epoca de aur
Filmele 3D aveau parte de o revenire spectaculoasă la începutul anilor `50, când televiziunea câştiga rapid popularitate în SUA. Văzând că afacerile le sunt afectate de cutiile dreptunghiulare care invadau casele americanilor, studiourile de filme şi-a întors atenţia către tehnologia 3D, într-o încercare de a aduce spectatorii înapoi în sălile de cinema. „Bwana Devil”, primul film 3D color din istoria cinematografiei, a condus la o întreagă eră de inovaţii în domeniu. Oamenii luau cu asalt sălile de cinema pentru a vedea „House of Wax”, „Man in the Dark” şi „It Came from Outer Space”, doar câteva dintre filmele lansate în formatul respectiv. Perioada numită „epoca de aur a filmelor 3D” (1952–1955) lua sfârşit din cauza cheltuielilor prea mari. Cele două proiectoare folosite pentru fiecare vizionare au condus la dublarea costurilor, iar spectatorii se plângeau în continuare de durerile de cap cauzate de acest sistem.
.
VCR-ul, o nouă ameninţare
În anii `80, tehnologia 3D era folosită de producătorii americani pentru a combate o nouă ameninţare: VCR-ul (sistemul video). Din moment ce oamenii puteau să închirieze filme, pe care să le vadă oricând doresc, era evident că vizitele lor la cinematograf se vor rări. Pelicule precum „Jaws 3D” şi „Friday the 13th 3D” au ajutat formatul 3D să revină la modă, fără să se bucure de acelaşi succes înregistrat în anii `50.
3D în casele noastre
Industria filmelor 3D se trezea din amorţeală abia la începutul noului mileniu. În 2003, James Cameron lansa documentarul „Ghost of the Abyss”, un tur al epavei Titanicului, în format IMAX. Era doar primul pas în implementarea unui set de inovaţii cu ajutorul cărora va putea să filmeze „Avatar”. Regizorul a aşteptat câţiva ani pentru a avea la îndemână tehnologia necesară realizării capodoperei vizuale pe care a lansat-o la finele anului trecut.
Însă tocmai când filmele 3D încep să aducă din nou oamenii în sălile de cinema (ale căror afaceri sunt afectate, de această dată, de descărcarea ilegală a filmelor de pe internet), industria tv se pregăteşte să fure cinematografiei asul pe care îl scotea din mânecă de fiecare dată când se simţea ameninţată. Mai mulţi producători de televizoare au anunţat că intenţionează să intre pe piaţă, chiar din acest an, cu sisteme care să permită redarea filmelor tridimensionale..
.
.