Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

„Iubiri secrete” continuă la Prima TV cu un nou sezon

de Redactia Tvmania

Din 17 septembrie, prima reality-telenovelă din România continuă la Prima TV cu un nou sezon! Aventuri nebănuite îi aşteaptă pe eroii „Iubirilor secrete” în al patrulea sezon al acestei producţii. Răsturnările de situaţie devin din ce în ce mai dese și surprizele se ţin lanţ. Trădarea pândeşte la tot pasul, iar protagoniştii se confruntă cu decizii care le pot schimba viaţa într-o clipă.

Pe scenă apare o nouă familie, cea a lui Damian Voicu, un mafiot care îl urăşte de moarte pe Victor Stoian şi vrea să-i distrugă pe cei dragi acestuia. Victor se confruntă cu un duşman periculos, care deţine o armă secretă. Războiul declanşat de Damian este unul al manipulării şi terorii. În această confruntare vor fi înregimentaţi, cu sau fără voie, membri ai familiilor Mariş şi Mamiron.

Roxana, soţia lui Damian, si Daniel, noul „băiat rau” al serialului, aduc la suprafaţă secrete tulburătoare.

Radu şi-a propus să devină om serios, însă asistentele lui reprezintă o permanentă tentaţie. Capone îşi descoperă familia, prietenii îi devin duşmani, iar răzbunările sunt crunte. Simona îşi continuă ascensiunea fără scrupule, în timp ce Raluca nu poate sta departe de probleme. Taberele se recompun neîncetat, familiile se destramă sau se reunesc, dar iubirea va fi întotdeauna cheia spre inima fiecăruia.

Dacă Ioana si Ştefan fac faţă noilor provocări ce le pun la încercare relaţia, de cine se îndrăgosteşte Mădălin şi ce mai pun la cale Iani şi Tauru’, veţi afla în „Iubiri secrete”, din 17 septembrie, de luni până miercuri, la ora 19.30, numai la Prima TV!

Cum s-a terminat sezonul al treilea

La sfârşitul sezonului trecut, Simona a reuşit să obţină închiderea lui Victor Stoian. Poliţista coruptă nu se mulţumeşte însă cu atât şi pune la cale o nouă strategie. Părăsit de Delia, Radu intră în “greva tăcerii”. Iani îşi împarte timpul între punerea la punct a unei mari afaceri şi rolul de tată-model, făcând tot posibilul să-l despartă pe Sorin de Raluca. Invăluit în mister, un nou personaj îşi face apariţia. Despre cine este vorba, veţi afla la “Iubiri secrete” pe 17 septembrie, de la ora 19.30, numai la Prima TV.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te