Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Iulia Vântur face Revelionul la Kiev

de Redactia Tvmania

Iulia Vântur îl însoţeşte pe compozitorul Marius Moga la Kiev în noaptea de Revelion. Deşi călătoreşte mult de sărbători, prezentatoarea Pro Tv nu renunţă la tradiţii.

Pentru Iulia Vântur, cel mai reuşit Revelion a avut loc în noaptea dintre anii `97 şi `98. „A fost prima petrecere de Anul Nou organizată de mine. M-am distrat foarte tare cu prietenii mei buni din Iaşi. A fost o petrecere reuşită”.

13 ani s-au scurs de atunci, iar vedeta s-a obişnuit să împodobească bradul în Ajunul Crăciunului sau cu o zi înainte. „Acest <> dă startul sărbătorilor pentru mine. Îl împodobesc cu drag, în timp ce ascult colinde, primesc colindători, toată casa miroase a sărbătoare şi emană bucurie”, spune vedeta Pro TV, care şi-a propus să îmbine tradiţia cu ecologia şi a cumpărat un brad în ghiveci.

„În fiecare an regretam când vedeam brazii uscaţi, aruncaţi la gunoi, după ce ne-au adus atâta bucurie de sărbători”.

Sărbătorile de iarnă îi oferă Iuliei Vântur ocazia de a se reîntâlni cu cei dragi, pentru care este dispusă să străbată toată ţara. De Crăciun, Iulia şi Marius Moga, iubitul ei, au fost la Iaşi şi Timişoara, la familiile lor, unde au împărţit cadouri şi s-au delectat “cu preparatele delicioase pregătite de mamele noastre”.

Citeşte mai multe în revistă

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te