Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Iulia Vântur s-a întors în România cu un scop precis. „De câteva luni ne făceam planuri să ne vedem”

de Redactia Tvmania

Iulia Vântur și-a lăsat iubitul, pe Salman Khan, în India, și a revenit în țara natală acum câteva săptămâni. Vedeta a venit cu un scop precis: în joc este cariera ei.

Iulia Vântur a revenit în România de Paște, după o lungă perioadă în care nu a mai călătorit spre România. De vină pentru absența din țara natală au fost restricțiile impuse de pandemie, dar și faptul că a fost foarte ocupată cu cariera sa de la Bollywood, scrie libertatea.ro.

Acum, însă, vedeta s-a bucurat să își revadă părinții și locurile natale.

„De câteva luni ne făceam planuri să ne vedem, însă de fiecare dată mai apărea o restricție. Acum însă a fost momentul perfect. Am ajuns acasă în seara de Înviere, cum nu se putea mai bine. Îmi era dor să petrec Paștele acasă, cu familia. Pentru mine este foarte specială noaptea în care mergem la biserică și luăm lumină. Mă bucur mult că am reușit să fiu aici de Paște.”, a spus vedeta pentru click.ro.

De asemenea, Iulia Vântur a mai mărturisit recent și care este motivul pentru care a revenit. Astfel, pe de-o parte a fost dorul de părinți, pe de altă parte avea de rezolvat mai multe chestiuni administrative urgente. Nu va sta mai mult decât trebuie în țară, ci va reveni în India cum va pune totul la punct aici.

„Până când îmi pun la punct tot ce mi-am planificat, am ceva treburi administrative de rezolvat.”, a mai zis aceasta.

Iulia Vântur are planuri mari

Iulia Vântur și-a făcut un nume la Bollywood. Publicul din India este cucerit de vocea ei: melodiile lansate de ea au adunat deja milioane de vizualizări. Tocmai de aceea, vedeta continuă proiectele în țara lui Salman Khan.

„Urmează un alt film, diverse cântece pe care trebuie să le înregistrez, sunt nerăbdătoare să continui filmările în India pentru un format nou pentru OTT, la care am muncit destul de mult deja. Și sper să revenim pe scenă, cât mai curând, să ne întâlnim din nou cu publicul în concerte live.”, a mai spus ea pentru sursa citată.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te