După ce a scris pentru emisiunile trupelor Divertis și Mondenii și pentru serialul „Las Fierbinți”, actorul și scenaristul Iulian Postelnicu („Otto Barbarul”, „Ruxx”, „Arest”) ne oferă un nou rol memorabil în „Oameni de treabă”. Iulian Postelnicu ne-a povestit nu doar despre polițistul Ilie - pe care îl interpretează -, un personaj greu de clasat, ci și despre cum ar fi să joace într-un rol după un scenariu propriu.
Cum i-ați recomanda „Oameni de treabă” unui spectator care nu a mai fost de ceva vreme la un film românesc?
Pe cuvântul meu că o să-ți facă plăcere. Să mor eu.
Povestiți-ne câte ceva despre întâlnirea cu filmul regizat de Paul Negoescu.
Am dat de oameni la care am ajuns să țin, să-i respect și să-i admir, am lucrat cu drag din prima clipă, sunt mândru de ce-a ieșit. Dacă și publicului o să-i facă bine, o să mă simt neverosimil de norocos.
Ce v-a plăcut mai mult la povestea scrisă de Radu Romaniuc și Oana Tudor?
Ghiveciul emoțional pe care l-am simțit când am citit prima dată scenariul, un amestec de ridicol, tristețe, revoltă, milă și macabru.
Ce trebuie să aibă un rol ca să îl acceptați?
Contează mult dacă îmi face sau nu plăcere toată povestea, dacă îmi face sau nu plăcere rolul, dacă mi-ar face sau nu plăcere să lucrez cu niște oameni, asta încerc să nu uit. Am uitat de suficiente ori.
Cum se mai vede azi filmul românesc
În filmul românesc avem puține filme de autor în genul thriller, comparabile cu „Oameni de treabă” – mă gândesc la excelentele „Câini” și „Neidentificat”, care au fost foarte apreciate, de altfel. De ce atât de puține, totuși, de acest fel?
Avem puține filme oricum. Apoi, și mai puține de autor. Nu știu dacă mai rămâne loc de tăiat din astea și mai puține ca să ai mai mult de un thriller de autor la câțiva ani.
Ce-i lipsește filmului românesc de azi și ce vă place la el?
Nu e ce m-a interesat, nu știu. Luat repede, poate aș zice exercițiul, în ideea că cu cât s-ar face mai multe, cu atât ar crește șansele să avem mai multe mai bune.
Are publicul din România prejudecăți față de filmul românesc?
Publicul mare, categoric. Nu din vina lui. Nici din vina realizatorilor. Doar că realitatea a făcut ca supraviețuirea ăstora din urmă să depindă în ultimii 20 de ani de succesul festivalier. Pur și simplu. Și era inevitabilă distanța.
Filmul de festival e ca cercetarea în orice domeniu. Și una e cercetarea, alta e cum se traduce ea în produse de masă. Pentru cercetare ai un public care e interesat de asta, pentru produsele de larg consum ai un public care are alte nevoi specifice pe care caută să și le satisfacă prin ele.
Nu se bat cap în cap, se succed, că nu e film comercial care să nu folosească tehnici, procedee, idei ș.a.m.d. care să nu fi fost experimentate mai înainte în filmul de autor, în literatură sau în alte arte.
Cu alte cuvinte, dacă eu am nevoie de un ciocan, dar tu îmi dai de 20 de ani doar studii despre cum s-ar fabrica mai bine unul, parcă e greu să nu dezvolt niște prejudecăți. Mie un simplu ciocan îmi trebuia.
Este în continuare lipsa bugetului ghiuleaua legată de piciorul scenariștilor și regizorilor români?
Pare și asta una din piedici. Dacă e s-o faci serios, un scenariu îți ia cam un an. Apoi trebuie să dai de cineva care să-și propună și să poată să-l facă. Apoi trebuie strânși bani de producție. Apoi casting. Apoi restul echipei. Apoi filmare. Apoi postproducție. Apoi 2 săptămâni de cinema și face sau nu profit. De regulă, nu. Apoi încasezi și tu ultima tranșă. După cel puțin 3 ani. Dacă ai noroc. Să te legi 3 ani pentru 10-15-20 de mii de euro nu mai sună atractiv.
Câte ceva despre polițistul Ilie
Are polițistul Ilie vreun echivalent celebru din filme ori seriale, ca de exemplu Corrado Cattani, un tip în luptă cu un sistem (aproape) imposibil de învins?
Nu îmi vine niciunul celebru în minte, dar dacă e să pun degetul pe un personaj de care l-am simțit apropiat, e în „Dances With Wolves” un maior Fambrough (Maury Chaykin), cu care locotenentul Dunbar (Kevin Costner) se întâlnește la un moment dat și tipul își zboară creierii imediat după. E ceva ridicol, trist și respingător în persoana aia, la fel ca-n Ilie.
Cum v-ați regăsit în acest personaj cu totul special? Este el un anti-Garcea ca structură și scriitură?
Dacă îl iei pe Garcea ca pe un idiot fanfaron care și-a tras o haină de polițist, Ilie are asta în el. E o lichea cu cei care i se subordonează și cu cetățenii, e servil cu superiorii și cu orice formă de autoritate, un laș care se face că nu vede ce ar trebui să vadă. Dar Ilie e desenat puțin mai mult ca Garcea, nu e doar așa. Despre cum m-am regăsit în el, am și fanfaronadă în mine, și lașitate, și lene, și servilism, și prostie.
Cine și ce l-a impresionat recent
V-ar plăcea să jucați un rol într-un scenariu propriu? Cum ar fi un asemenea personaj?
Nu că mi-ar plăcea, am în plan. Încă nu știu cum ar fi, că l-aș fi scris.
V-ați imagina scriind scenariul la un „Blackadder” românesc?
De imaginat îmi pot imagina orice, la capacitate e problema.