Homepage  / Vedete

Iuliana Călinescu, de la “Trăsniţii”, a fost în vacanţă în China

Iuliana Călinescu, de la “Trăsniţii”, a fost în vacanţă în China

de Redactia Tvmania

Iuliana Călinescu, poliţista sexy din serialul “Trăsniţii”, a trăit o experienţă de neuitat în China, unde a călătorit special pentru a participa la nunta unui localnic din Tianjin. În vacanţă, actriţa a avut parte de tot felul de peripeţii.

Iuliana Călinescu

“Peste tot, oriunde mă aflam, toţi chinezii îşi doreau o poză cu mine. Mă priveau de parcă eram extraterestră! Singurele cuvinte pe care le ştiau în engleză erau “I love you” şi “You are so beautiful”. Din acest motiv am pierdut şi nunta pentru care ne dusesem de fapt în China”, a spus Iuliana (35 de ani).

“Nu am ştiut că nunta ţine fix două ore, de la 10 la 12, şi am zis că nu e cazul să ne grăbim. Aşa că ne-am trezit la 10, am ajuns la coafor, unde toţi veneau pe rând să pună mâna pe părul meu moale. Iarăşi, eram ceva nemaiîntâlnit pentru ei”, şi-a amintit ea.

Vedeta Prima TV a mărturisit că s-a îndrăgostit de bucătăria asiatică: “Am ajuns, într-un final, la un fel de cantină, unde mâncarea a fost însă absolut senzaţională. Nu ştiu ce am mâncat, câini, pisici sau alte animale, pentru că nu puteai identifica “sursa”, iar cu localnicii era imposibil să te înţelegi. Tot ce am mâncat de pe grătarele acelea a fost însă delicious”.

Iuliana Călinescu a mai jucat, în trecut, în pelicula “Weekend cu mama” (2009), dar şi în serialul “Voinţă de femeie” (2008).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton