Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ivan Patzaichin mănâncă sushi autohton, duminică, la "Politică şi delicateţuri"

de Redactia Tvmania

Mircea Dinescu îi propune invitatului său „fineţuri de primăvară”, în emisiunea difuzată la TVR 1, TVR HD, TVRi şi TVR+, duminică, 6 aprilie, la 14.30.

Invitatul lui Mircea Dinescu în ediţia de duminică a emisiunii „Politică şi delicateţuri” este Ivan Patzaichin, „un adevărat brand de ţară”, cum îl numeşte gazda sa, multiplu campion mondial şi olimpic, născut şi crescut în Delta Dunării.

Pentru a-şi surprinde invitatul, Dinescu a hotărât să gătească „nişte fineţuri de primăvară”, adică sushi de scrumbie albastră de Dunăre şi lapţi de crap, „îmbălsămaţi” cu vin rose şi portocală, pe un „pătuţ” de stufat de ştevie. Cei familiarizaţi cu specialitatea japoneză vor vedea cum se pregăteşte o variantă autohtonă de sushi, despre care poetul spune cu umor că în Deltă se numeşte scrumbie marinată.

De atmosfera din timpul prânzului se ocupă actorul şi cântăreţul basarabean Radu Captari, ale cărui cântece tradiţionale ruseşti umplu de voie bună sufletul gazdei şi al oaspetelui său.

„Politică şi delicateţuri” poate fi urmărită în fiecare duminică, la 14.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, precum şi online, pe TVR+.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te