Robin Williams

Williams joacă rolul lui Jack, un băiat de 10 ani cu o minte pe măsura dar care are trupul unui bărbat de 40 de ani. Creşterea sa biologică accelerată a fost cauzată de o boală congenitală care îi face corpul să îmbătrânească de patru ori mai repede decât în mod normal. Considerat drept o ciudăţenie de către vecini, părinţii săi l-au ţinut mult timp claustrat în casă. Când, în sfârşit, părinţii se hotărăsc să-l dea la şcoală, Jack va fi luat peste picior de către colegii săi, până în momentul în care aceştia îşi vor da seama că bătrânul lor coleg are un suflet mare şi bun. Pe măsură ce trece timpul, şcolarul de 40 de ani îşi dezvoltă şi sentimente specifice pubertăţii. Astfel că după îndelungi ezitări îi propune frumoasei sale profesoare o ieşire romantică in oraş. Când aceasta îl refuză, Jack încearcă să se consoleze într-un club de noapte unde i se aprind călcâiele după o stripteuza, în ciuda împotrivirii prietenului acesteia. Profesorul Lawrence Woodruff (Bill Cosby) încearcă să-l ajute pe Jack sa treacă peste această situaţie. Din acest moment, Jack începe să păşească pe drumul maturizării care se va dovedi a fi unul extrem de sinuos şi, bineînţeles, presărat cu o cascada de momente comice.

Urmărește-ne pe Google News